“Hai la Targ!”, la Bookfest 2006

Rodica Palade 16.06.2006

De același autor

Asa ne indemna cu seriozitate jucaus-co­pi­la­roasa Irina Nicolau la fiecare editie a targului de la Muzeul Taranului Roman, de Mos Niculae sau de Florii. Mar­tu­risesc ca indemnul simplu al Irinei ma facea de fie­ca­re data sa ma fastacesc, pentru ca era in totala con­tradictie cu emotiile mele cris­pate de a intra in in­cin­ta MTR, urmarita de gandul ca nici de acea data nu voi sti ce sa aleg. Irina in­­­sa ne invata ca farmecul mer­sului la targ nu in­­­seam­na atat ce cumperi, cat dul­cea “buimaceala” de a te preumbla nauc printre ta­rabe, de a te opri in fata uneia sau alteia, atras de “un-nu-stiu-ce”, de a scoate banii din buzunar si de a-ti cumpara acel lucru care te-a vrajit. Si tot far­me­cul targului il mai face intalnirea cu lumea de pe lu­me, cu­nos­cuti si necunoscuti, oameni pe care nu i-ai mai va­zut de mult, altii pe care ii stii doar de pe co­per­ta unor carti sau de la televizor, dar cu care sa te simti aproape pentru un ceas-doua cat esti la targ. Tra­ieste mersul la targ, spunea Irina, ca pe o sar­ba­toa­re.

Prin urmare, va indemn la randul meu sim­plu: Hai la Targ!, la Targul de Car­te Bookfest care in­­ce­pe chiar in aceas­ta saptamana, pe 14 iunie.

Sa punem intre paranteze macar pentru ca­te­va zile scena politica ale carei intamplari ne ma­ci­na zil­nic interesul. Sa-i ignoram pentru cateva zile pe poli­ti­cienii care ocupa cu discursurile lor toate canalele TV, seara de seara. Oricat de cu­riosi am fi sa aflam cine a sterpelit milioanele de lire sterline de pe urma fre­gatelor englezesti, sa ur­mam indemnul Irinei Ni­co­lau si, hai la targ!

Asociatia Editorilor din Romania a asumat, in­­­­­­ce­pand cu acest an, organizarea salonului de vara al car­tii: ni se ofera un spatiu de expunere de vreo trei ori mai mare decat la editiile pre­ce­den­te, in pavi­li­oa­ne­le de la Romexpo; un numar record de participanti si un numar record de vo­lu­me, unul si unul, pregatite spe­cial pentru acest targ; un salon amenajat anume pen­tru lansarile de carte si un altul in care ne putem in­talni cu au­to­rii; o incinta pentru copii; un magazin cu pa­pe­ta­rie fina; o cafeteria pentru stat de vorba si, sun­tem asigurati, multe, multe evenimente. Pe scurt, ni se pregateste un salon european al cartii la Bucu­resti.

Cu Bookfest 2006 suntem invitati sa pasim in­­­tr-o alta varsta a salonului de vara al cartii, cea a ma­­tu­ri­ta­tii, lasand in urma perioada romantica, a Booka­rest-ului de la Teatrul National. Dar sunt con­vinsa ca, in istoria scrisa si povestita a tar­gu­lui de vara, va fi intens evocata anuala “migratie” din iunie catre Uni­versitate, buluceala vesela din­tre rafturi, caldura su­focanta, balbutia lansarilor “stand in stand”, in fine, terasa de pe acoperis un­de te puteai racori…

Sigur ca nu e locul sa insiram avatarurile edi­tiei din acest an a salonului de vara al cartii. Nu pu­tine si nu simple, asa cum ne pricepem noi sa nas­cocim. Dar merita sa amintim un mare absent al editiei Book­fest din acest an: Ministerul Cul­tu­rii si Cul­te­lor. Din stangacie, eufemistic spus, MCC a ratat o in­­tal­nire la care era primul chemat sa participe.

Asadar, reamintindu-ne inca o data indemnul Iri­nei Nicolau, hai la Targ! Revista 22 se afla la standul 13K29.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22