Guvernul a amanat majorarea pretului la gaze pentru consumatorii casnici

T.d. | 22.09.2014

Pe aceeași temă

Majorarea pretului la gaze pentru consumatorii casnici a fost amanata printr-o hotarare a Guvernului, termenul fiind impins pana la 30 iunie 2021. Majorarea trebuia aplicata din octombrie, conform Mediafax.

Hotărârea a fost aprobată în şedinţa de luni a Guvernului.

În urmă cu o săptămână, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a anunţat că Guvernul va suspenda pe termen nedeterminat liberalizarea preţului gazelor naturale produse în România şi destinate consumului populaţiei şi va prelungi cu cel puţin doi ani şi jumătate dereglementarea pieţei gazelor pentru companii.

El a arătat că, pentru a amâna aplicarea majorării preţului la gaze de la 1 octombrie, Guvernul va trebui să emită o hotărâre de guvern, iar mai apoi o amânare de câţiva ani va necesita modificarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale 123/2012.

Calendarului de liberalizare a preţului gazelor, convenit de Guvern cu Comisia Europeană în 2012, prevede ca acest proces să se încheie la 31 decembrie 2018.

În cazul în care Comisia Europeană va fi de acord cu propunerea Departamentului pentru Energie, liberalizarea va fi operată până la 1 iulie 2021.

Calendarul de liberalizare presupune mai multe creşteri trimestriale ale preţului gazelor din producţia internă.

Intr-un comunicat transmis la începutul lunii septembrie, Departamentul pentru Energie arată că, din cauza unor neînţelegeri cu DG Întreprinderi, structură din cadrul CE, în privinţa dreptului consumatorilor casnici de a primi cu prioritate doar gaze din producţia internă, mai ieftine faţă de cele importate din Rusia, aplicarea calendarului agreat în 2012 de Guvern este momentan suspendată.

Astfel, prin suspendarea calendarului de liberalizare, creşterea de preţ programată pentru 1 octombrie este anulată.

România consumă anual circa 12,5 miliarde metri cubi de gaze naturale şi produce aproximativ 11 miliarde metri cubi. Diferenţa este importată din Rusia, prin firme intermediare, la preţuri mai mari decât cele ale gazelor produse intern.

Aproximativ 60% dintre consumatorii de gaze sunt deja în piaţa liberă, în timp ce 24% sunt consumatori casnici. Restul de circa 16% sunt consumatori non-casnici care cumpără gaze la preţ reglementat, arata sursa citata.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22