Guvernatorul BNR avertizeaza: Trebuie pastrate echilibrele macroeconomice obtinute cu truda, nu trebuie cedat tentatiei pentru masuri temporare

M. B. | 15.07.2015

Pe aceeași temă

Guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, a atras miercuri atenția că nu trebuie ignorate lecțiile crizei internaționale și adoptate măsuri cu consecințe temporare ce ar pune în pericol echilibrele macroeconomice obținute cu trudă.

 

Discursul guvernatorului conține termeni asemănători celor folosiți de președintele Klaus Ioahnnis pentru a anunța că încă nu a hotărât dacă va promulga noul  Cod Fiscal, și vine dupăo discuție între șeful statului și Isărescu.

Cei doi au participat miercuri la lansarea unei emisiunii numismatice "150 de ani de la nașterea Regelui Ferdinand I".

 

“Dacă perioada ajustărilor economice pare să se fi încheiat pentru România, misiunea viitoare a politicilor economice este aceea de a păstra echilibrele restaurate cu atâta trudă, de a da dovadă de prudență și măsură în dozarea deciziilor viitoare, deplasând, totodată, accentul spre reforme structurale de natură să amplifice potențialul de creștere a economiei românești. Ar fi o eroare să ignorăm lecțiile crizei internaționale și experiențele noastre, cedând tentației pentru măsuri cu consecințe temporare în detrimentul dezvoltării pe termen lung. Nu există substitut la politicile macroeconomice echilibrate corect implementate și corect explicate. Această perspectivă pe termen lung impune ca în centrul politicilor economice să se afle nu numai managementul cererii agregate, ci și obiectivele stabilității macroeconomice, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea competitivității economice românești”, a afirmat Mugur Isărescu, citat de Agerpres.

 

El a amintit toate reglajele și reformele grele făcute în ultimii ani, în timpul guvernelor Emil Boc, pentru a optimiza valorile indicatorilor macroeconomici, precum deficitul de cont direct, diminuat de la 13% în 2007, la 1% anul acesta:

„Politicile fiscale și salariale pro-ciclice, precum și evoluția greu de controlat a creditului în valută, au accentuat creșterea economică la limita supra-încălzirii, reversul constituindu-l acumularea de dezechilibre macroeconomice considerabile. Eforturile perseverente de după 2009 de restabilire a echilibrelor macroeconomice derulate împreună cu partenerii internaționali au fost dureroase ca orice proces de ajustare, dar au dat roade. Deficitul de cont curent a fost corectat de la peste 13%, cât era în 2007, la valori de sub 1%, în prezent. Inflația medie anuală a coborât la minime istorice, de la peste 9-10%, cum era înainte de 2009. Pe acest fond, ratele de dobândă la credite s-au redus la minime istorice. Efortul susținut de consolidare fiscală a condus nu doar la eliminarea deficitului excesiv, ci și la atingerea obiectivului pe termen mediu, de deficit structural de 1%, la sfârșitul anului trecut”, a mai spus guvernatorul BNR, citat de Agerpres.

 

CITITI SI: Klaus Iohannis se mai gandeste daca promulga noul Cod Fiscal: Nu ar trebui sa ne preocupe doar scaderea taxelor, ci si maniera in care se face

 

Reamintim ca presedintele Klaus Iohannis a anuta miercuri ca analizeaza noul Cod Fiscal aprobat de Parlament "pentru a decide" daca il va promulga sau nu: "Nu stiu cum s-a strecurat aprecierea ca ar revolutiona finantele prin simpla reducere a unor impozite (...) Nu ar trebui sa ne preocupe doar scaderea taxelor, ci si maniera in care se face", a subliniat el, adaugand ca reducerea de taxe "poate fi utila fara sa puna in pericol sustenabilitatea finantelor publice, consolidata cu eforturi serioase" in ultimii ani.

 

Presedintele a avertizat ca, "in prag de an electoral", trebuie inteleasa "distanta dintre tentatia politica si realitatea economica", iar contextul actual si criza greaca impun "abordari prudente, responsabile pentru starea finantelor publice si echilibrele economice": "Situatia Greciei e fara indoiala una cu adevarat dificila insa in ultima vreme prea des si parca prea nedrept problemele economice ale Greciei au fost trecute in contul monedei comune, al UE, chiar", in conditiile in care aceasta tara s-a bazat de decenii pe un model economic sustinut "prin deficite si datorie publica".


"Astfel de echilibre trebuie corectate profund iar economia arata ca solutii politice miraculoase nu exista", a mentionat acesta.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22