De același autor
Săptămâna asta s-ar putea juca ultimul act din tragedia greacă „ieşim sau nu din zona euro“.
Administraţia de la Atena a ajuns la fundul sacului. Liderii Syriza au de ales: plătesc salariile şi pensiile, un cost public de două miliarde de euro, achită obligaţia faţă de FMI sau refinanţează o emisiune de titluri de stat ajunsă la scadenţă, care trebuie şi ea plătită. Naivitatea (sau calculul politic disperat) răzbate din declaraţiile oficialilor eleni: ei încă mai speră să ajungă la un compromis cu finanţatorii. Dar planurile lor de reformă, atâta câtă îşi permit nişte politicieni care s-au aşezat la cârma unei ţări obosite de criză cu promisiunea unor miracole economice, sunt incomplete, neconvingătoare şi inconsistente din perspectiva cifrelor. „Nu avem încă un plan detaliat, iar cifrele pur şi simplu se contrazic“, a comentat un creditor al Greciei. FMI nu acceptă o întârziere şi, dacă situaţia se va ivi, Grecia intră în incapacitate de plată. Țara a mai fost păsuită o dată şi acum datoria sa publică este finanţată, în proporţie de 60%, de statele zonei euro. Deci, Grecia datorează statelor din zona euro 269,6 miliarde de euro, prin finanţare directă sau indirectă, prin alocări dinspre Banca Centrală Europeană (BCE), prin mecanismul european de stabilitate sau prin FMI. De pildă, Germania a livrat Greciei 55,3 miliarde de euro prin împrumuturi bilaterale şi prin Facilitatea Financiară Europeană de Stabilitate (EFSF). Alte 17,9 miliarde de euro au fost virate de către Germania prin BCE, potrivit cotei de participare şi încă 2 miliarde prin FMI. Ca atare, când trag linie, nemţii au creditat Grecia cu 75,2 miliarde de euro, cam 909 de euro pe cap de cetăţean german. Franţa, a doua mare creditoare, a împrumutat per total Grecia cu 57,7 miliarde de euro, Italia cu 50,3 miliarde şi Spania cu 34,3 miliarde. Sunt bani prea mulţi în joc pentru a negocia lesne un compromis. Pe de altă parte, spune Yanis Varoufakis, ministrul elen de Finanţe, „am fost aleşi ca să renegociem condiţiile de împrumut“. Bun, dar o renegociere a acordului era oricum în cărţi, evident condiţionată de reforme care să asigure refacerea economiei Greciei de aşa manieră încât să livreze bunăstare şi să onoreze datoriile.
În fond, ce anume cer acum liderii Syriza de la creditorii europeni, de refuză ei cu atâta fermitate? În primul rând, cer o schimbare a termenilor în care au fost acordate împrumuturile ţării, făcând apel la trucuri financiare din alte epoci. Una dintre formule ar fi, potrivit lui Varoufakis, schimbarea condiţiilor împrumuturilor care au fost acordate de alte state şi de organismele financiare internaţionale. Vor transformarea creditelor în emisiuni de obligaţiuni „perpetue“, adică acelea în care statul nu achită decât dobânzile şi nu se sinchiseşte de principal, adică de suma împrumutată. A fost un truc folosit de Anglia în secolul al XVII-lea şi abuzat apoi de regii Franţei, prin care suveranii nu se sinchiseau decât să achite la timp dobânzile. Desigur, în epocă, ratele dobânzilor erau suficient de ridicate pentru ca mecansimul să fie acceptat de creditori. Se pare că ideea este inacceptabilă într-un moment în care Grecia a primit deja împrumuturi la cele mai joase dobânzi ale pieţei. În plus, metoda ar arunca povara datoriilor în eternitate, pe umerii generaţiilor viitoare. În schimb, Grecia se arată dispusă să ruleze ţara cu excedent bugetar, să conducă un program de reformă, evaziv definit, şi să lupte cu evaziunea fiscală, lucru necesar. În acest moment, pariurile pieţei financiare plasează la cote egale şansele Grexit-ului, 50-50. Pieţele financiare anglo-saxone bat apropouri privind fragilitatea zonei euro. Dar pieţele financiare sunt de fapt fonduri de risc, de investiţii, de pensii sau fonduri mutuale care fac plasamente în piaţa valutară. Hrana lor zilnică este panica, deoarece spaima urcă preţurile şi cotaţiile.
În acest moment, liderii zonei euro par să-şi fi făcut toate calculele. Există trei scenarii şi două soluţii. Soluţiile sunt: Grexit, ieşire (alungare) sau rămânerea în club, condiţionată de reforme. Scenariile sunt: ieşire fără zgomot, aşteptată şi cu efecte negative limitate asupra monedei unice. BCE a tras deja un zid protector în jurul statelor cu probleme de datorie. Al doilea scenariu al soluţiei Grexit este abandon şi contagiune. Contagiune s-ar manifesta asupra sectorului bancar din zona euro, deoarece acesta este expus masiv faţă de statele cu probleme, Spania şi Italia. Dar acest scenariu este mai puţin probabil, deoarece BCE ar susţine un sistem financiar ceva mai solid faţă de momentul 2010, când s-a declanşat criza datoriilor suverane europene. Grexit-ul, ca soluţie, este destul de tentant pentru o Europă care vede cum populismul face furori şi naşte partide noi şi zgomotoase.
Un Grexit ar fi dramatic pentru Grecia şi cetăţenii ei. Argentina rămâne o mărturie a ce se poate întâmpla când dai faliment: pesoul s-a devalorizat brutal şi odată cu asta a ras puterea de cumpărare a argentinienilor. În preziua falimentului, un peso cumpăra un dolar. În săptămâna următoare, un dolar costa patru peso. Înţelegând asta, ne explicăm de ce grecii îşi scot de zor banii (euro) din bănci, în timp ce liderii Syriza dau spectacolul negocierilor. Deci un Grexit ar putea fi o lecţie pentru naivii care cred în magia electorală a partidelor radicale de tip Podemos, Frontul Naţional al lui Le Pen, Sinn Fein & co. Cât despre Rusia, nu pare prea dispusă să preia povara datoriilor de pe umerii clubului euro. Rusia pare deschisă prudent unui aranjament de livrări de gaze de vreo cinci miliarde de dolari, prosibil unui mic împrumut, să treacă Grecia puntea, dar nu unei preluări majore de datorii.
