Greseli de calcul

Desi purtata la scena deschisa, dis­pu­ta dintre presedinte si premier, pe tema ma­ririi salariilor profesorilor si a pensiilor pentru categoriile I si II de munca, contine cateva elemente mai greu de inteles, cum ar fi, pe de o parte, insistenta aproa­pe sinucigasa a prim-ministrului asupra blo­carii legii care imbunatateste salariile cadrelor didactice, iar, pe de alta parte, uni­tatea de actiune intre presedintie, PD-L si PSD, despre care nu se poate spune cu certitudine daca este de conjunctura sau mascheaza un calcul pe termen lung.

Pentru presedintele Traian Basescu pro­mulgarea legii cu pricina a fost, desi­gur, o lovitura politica aplicata cu maies­trie si sange rece guvernarii Tariceanu. Momentul a fost bine calculat si bine pre­gatit: campania electorala incepea fix cu o saptamana mai tarziu si, inainte de pro­mulgare, televiziunile au “dezvaluit”, sap­ta­mani la rand, salariile fabuloase din sis­te­mul guvernamental, culminand cu sala­riul de o mie de euro al femeii de serviciu de la ANRE, nivel la care un profesor de liceu poate aspira doar dupa marirea cu 50% si numai daca are o vechime con­si­de­rabila in invatamant.

Premierul a contracarat cu un discurs furibund despre dezastrul economic in care ne-ar arunca presedintele, desi nu pre­sedintele a promovat legea in parla­ment. Judecand dupa reactiile de pe foru­muri, premierul nu a convins aproape pe nimeni, iar credibilitatea sa pare sa fie una dintre primele victime ale acestei con­frun­tari politice: nu poti predica nevoia de austeritate dupa ce s-a dovedit ca ai risipit banii publici in interesul clientelei politice si dupa ce, pana acum o luna, te lau­dai cu o crestere economica fara pre­ce­dent si asigurai ca Romania nu va fi afec­tata de criza financiara mondiala.

In plan politic, evolutia evenimentelor a confirmat faptul ca PSD l-a sacrificat cu sange rece pe Calin Popescu Tariceanu in aceeasi zi in care acesta isi onora pro­mi­siunea de a repartiza doua miliarde de la buget catre primariile conduse de social-democrati. PSD a calculat, corect din punc­­tul sau de vedere, ca poate obtine si banii de la buget, si capitalul electoral pe care i-l confera votarea legii. In schimb, dom­nul Tariceanu a calculat gresit, sub­esti­mand lipsa de scrupule a PSD.

Nu-l vom plange, insa, pe premier: dez­matul financiar din agentiile guverna­men­tale si autoritatile nationale ii apartine si se cuvine sa plateasca pentru el la ale­geri, iar marirea pensiilor peste capaci­ta­tea de plata a guvernului pe termen lung a deschis de fapt sarabanda pomenilor elec­torale.

La ora redactarii acestui articol, solutia finala a guvernului Tariceanu pentru blo­ca­­rea maririi salariale nu a fost inca anuntata. Mariana Campeanu si Teodor Melescanu au confirmat pregatirea unei ordonante de urgenta care sa blocheze cresterea salariala pentru profesori, iar premierul a declarat ca nu va demisiona, desi demisia i-ar fi imbunatatit imaginea si chiar l-ar fi proiectat in postura de vic­tima a presedintelui. In plus, tot el ar fi or­ga­nizat alegerile din 30 noiembrie. Cea mai plauzibila explicatie pentru incapa­ta­narea premierului de a se crampona de functie este ipoteza ca liberalii au nevoie stringenta de bani pentru campanie, ca mai au cateva tunuri de tras si nu vor sa dea din mana banii publici, la care s-ar putea sa nu mai acceada dupa alegeri. Exista deja, in acest sens, precedentul taxei de inmatriculare auto, la care Calin Popescu Tariceanu nu a renuntat, ba chiar a aparat-o cu argumente aberante, tot pentru ca avea nevoie de bani. Efectul negativ al taxei auto, in planul imaginii, a fost anulat ulterior de marirea pensiilor. Cum am aratat, s-ar putea ca, in final, capitalul de imagine castigat pe seama pensionarilor sa fie anihilat de cresterea preturilor, de dezgustul provocat in randul cetatenilor de salariile generoase ale apa­ratului guvernamental si, in acest context, de refuzul de a acorda profesorilor un sa­la­riu decent.

Mai greu de inteles este de ce a con­tat premierul pe sprijinul lui Traian Ba­ses­cu pentru a scapa de majorarea salariilor profesorilor, sperand, in mod inexplicabil, ca, in prag de campanie, presedintele va atrage asupra sa toata publicitatea nega­tiva generata de retrimiterea la parlament a legii salarizarii in invatamant. Si de ce ar fi ratat domnul Basescu ocazia de a-l face knock out pe cel care a indepartat PD-L de la guvernare si a sustinut suspen­da­rea sa din functie alaturi de PSD?

In plus, presedintele si partidul sau aveau nevoie de o lovitura de imagine care sa anuleze castigurile obtinute de gu­­vern ca urmare a maririi pensiilor. PD-L a speculat, asadar, prilejul oferit chiar de PSD, prin sustinerea legii in parlament: a votat pentru marirea salariala si apoi a sus­tinut, pe baza exemplelor oferite de presa, ca bani ar fi si pentru profesori, daca liberalii nu i-ar cheltui in folosul clientelei proprii. Putem spune, deci, ca lovitura de imagine le-a reusit: acum pre­mie­rul cel generos si competent se inca­pa­taneaza sa blocheze o marire salariala a unor bugetari defavorizati de toate gu­ver­nele, ceea ce, in prag de alegeri, re­pre­zinta un demers sinucigas.

Este, insa, prea devreme ca sa anti­ci­pam o alianta PD-L-PSD. Actiunile celor doua partide sunt dictate de propriile inte­rese electorale. In PSD, aripa Iliescu-Hre­benciuc, ostila oricarei colaborari cu Tra­ian Basescu, este inca puternica. Daca se va ajunge la o motiune de cenzura in cazul asumarii raspunderii guvernului pen­­tru o lege care blocheaza marirea sa­la­riilor profesorilor si a unor pensii, atunci cele doua partide vor fi obligate de pro­priul discurs politic sa voteze impreuna im­­potriva guvernului, ceea ce, insa, nu va in­­semna ca se pregatesc de o colaborare postelectorala, ci doar ca incearca sa fie consecvente intr-un moment cand nu-si pot permite sa fie altfel.

Premierul Tariceanu a facut, asadar, una dintre cele mai mari greseli de calcul ale carierei sale politice cand a incercat, printr-o campanie mediatica isterica, sa-l forteze pe Traian Basescu sa salveze bu­getul de campanie al liberalilor. Ar fi fost de neconceput pentru orice adversar poli­tic al premierului sa nu-i exploateze vulne­ra­bilitatile pe care si le-a creat singur. Iar faptul ca mandatul sau se incheie cu de­mascarea modului discretionar in care a cheltuit banii publici nu face decat sa co­recteze, in mod necesar, imaginea pozi­ti­va nemeritata de care a beneficiat in ulti­mul an Calin Popescu Tariceanu.