Grecia: Valoarea creditelor neperformante acordate de banci ar putea ajunge la 100 de miliarde de euro

P.c. | 25.05.2015

Pe aceeași temă

Valoarea creditelor neperformante acordate de bancile Greciei ar putea ajunge la 100 de miliarde de euro, aproximativ 45% din valoarea totală a împrumuturilor acordate, pe fondul crizei care a afectat economia Greciei, relateaza Agerpres.

 

La sfârșitul primului trimestru al acestui an 35% dintre imprumuturi aveau probleme, achitarea lor fiind întârziată cu cel puțin 90 de zile. Valoarea acestor credite se ridică la 75 de miliarde de euro. In plus, 10% dintre credite, evaluate la aproximativ 21 de miliarde de euro, au fost dificil de achitat în trecut din cauza problemelor economice iar băncile au fost nevoite să extindă durata achitării lor, pentru ca persoanele fizice și juridice să le poată plăti.

 

Conform unor surse, oficialii Comisiei Europene vor cere băncilor din Grecia să-și revizuiască planurile de restructurare din cauza deteriorării rapide a condițiilor financiare din țară.

 

Scenariul pentru testele de stres la care au fost supuse anul trecut băncile elene indică un avans al PIB-ului Greciei de 2,9% în 2015 și de 3,7% în 2016. Comisia Europeană a înrăutățit estimarea privind evoluția economiei Greciei în acest an la 0,5%.

 

CITITI SI: Ministrul de Interne elen: Grecia nu va putea returna in iunie transa de 1,6 miliarde euro

 

În mod normal, băncile grecești își asigură necesitățile de lichiditate de la Banca Centrală Europeană (BCE), însă creșterea retragerilor de depozite, după rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din 25 ianuarie, le-a afectat lichiditatea.

 

Incertitudinile din ultimele luni, combinate cu lipsa unui acord între Guvernul de la Atena și creditorii internaționali, precum și lansarea unor zvonuri privind impunerea unor condiții mai favorabile pentru achitarea împrumuturilor au dus la creșterea ratei creditelor neperformante. De la 34,4%, estimat la sfârșitul lunii decembrie, analiștii apreciază că nivelul creditelor neperformante a ajuns la 35% în martie și crește în continuare.

 

Anul trecut, Comisia Europeană a decis că planurile de restructurare pentru principalii creditori eleni — Piraeus Bank, National Bank of Greece (NBG), Eurobank și Alpha Bank — respectă prevederile comunitare privind acordarea de ajutoare de stat și vor permite restabilirea viabilității pe termen lung a celor două bănci fără a afecta competiția.

 

Începând din 2008, Grecia și Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) au acordat în mod repetat sprijin de capital și lichidități pentru Piraeus Bank și NBG. În luna iulie 2012, Comisia Europeană a demarat o anchetă amănunțită pentru a stabili dacă aceste măsuri sunt compatibile cu legislația comunitară privind ajutoarele de stat.

 

Cele patru mari bănci grecești — National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank și Eurobank — sunt prezente și pe piața din România.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22