Grecia: Premierul Tsipras sustine ca obtinut un angajament pentru restructurarea datoriilor

T.d. | 29.07.2015

Pe aceeași temă

Premierul Greciei sustine ca a obtinut o scutire a datoriilor din partea creditorilor internationali. Alexis Tsipras si-a continuat discursul critic la adresa partenerilor europeni.

"Grecii au fost prizonieri care, dupa ce au evadat din inchisoare, au fost imediat arestati si bagati intr-o celula si mai mica", a declarat Tsipras unui post de radio din Atena, potrivit Ziare.com.

"Ceea ce este crucial este ca am obtinut un angajament pentru scutirea datoriilor, care va avea loc dupa prima reviziuire a programului, in luna noiembrie", a mai spus premierul elen.

Totusi, subiectul unei restructurari a datoriei Greciei divide creditorii internationali. Daca FMI a aratat sustinere pentru o asemenea initiativa, partenerii europeni in frunte cu Germania au fost mai putin dispusi in acest sens.

Tsipras a spus ca acordul la care s-a ajuns pe 12 iulie acopera in totalitate nevoile financiare pentru urmatorii trei ani si astfel se paveaza drumul pentru scutirea de datorii.

"Nu regret nimic din ce s-a intamplat in ultimele cinci luni. Cat priveste economia, situatia este reversibila", a mai spus seful Executivului elen.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22