Gheorghe Flutur: Fuziunea PNL-PDL in teritoriu, pana la mijlocul lui 2015. Anul 2014 a fost cel al consolidarii dreptei in Romania

T.d. | 22.12.2014

Pe aceeași temă

Gheorghe Flutur, secretarul general al PNL, considera ca fuziunea in teritoriu dintre vechiul PNL si PDL va fi realizata pana la jumatatea anului 2015. Flutur a mai spus ca anul 2014 a fost cel al consolidarii dreptei romanesti, potrivit Mediafax.

Gheorghe Flutur a spus, într-o conferinţă de presă, că anul 2014 va rămâne în istorie ca fiind anul consolidării dreptei politice în România, prin înfiinţarea marelui Partid Naţional Liberal, rezultat din fuziunea PNL-PDL.

"După 25 de ani de tranziţie politică în România, dreapta s-a unit, iar anul 2015 va fi anul desăvârşirii fuziunii în teritoriu", a spus senatorul de Suceava.

El a susţinut că a contribuit substanţial la procesul de fuziune, precizând că în 5 ianuarie va participa la şedinţa din Comisia de unificare a partidelor, unde vor fi stabilite criterii, principii şi foaia de parcurs pentru "desăvârşirea fuziunii la temelie".

Flutur a precizat că fuziunea în structurile din teritoriu ar trebui finalizată la mijlocul anului 2015, întrucât urmează pregătirea anului electoral 2016.

"Desăvârşirea fuziunii în teritoriu să ne prindă la jumătatea anului pentru că vrem să intrăm în linie dreaptă cu pregătirea anului electoral pentru 2016", a adăugat Gheorghe Flutur.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22