Geografii ale inapoierii

Se spune uneori ca, mai mult decat vecinii lor din aceeasi regiune, romanii s-ar fi obisnuit de mult sa denunte realitatile nationale in termenii anormalitatii, dar nu se pot impaca sa se uite la ele ca la o stare de normalitate balcanica sau fie ea macar si est-europeana. Ca sunt atat de grabiti sa soarba aerul celeilalte normalitati, occidentale, incat nu au rabdare sa mai parcurga cu privirea tot traseul stadiilor intermediare dintre lumea in care traiesc si taramul celor mai bune dintre lumile existente. Ca prefera sa se complaca in deznadejdea comparatiilor celor mai defavorabile, decat sa se infunde in rutina unei viziuni comparative la scara regionala. Ca le vine mai usor sa se descopere cu uimire, iarasi si iarasi, ca pe o inversiune monstruoasa a celor mai redutabile modele, decat sa accepte, ca pe un punct de plecare in cautarea unei intelegeri mai adancite, faptul ca  ocupa o pozitie oarecare in universul particular al Europei Rasaritene, care la randul ei se invarte pe una dintre orbitele decalajelor de dezvoltare in jurul centrelor de inovatie si putere ale lumii moderne. Indiferent cat adevar se afla in aceste vorbe, e sigur ca genul "istoriei Europei de Est" — reprezentat prin destule titluri disponibile in romaneste — nu a produs niciodata la noi furori intelectuale sau succese de librarie spectaculoase.

Istoria comparativa a Europei de Est nu a fost niciodata o intreprindere primordial est-europeana. O afacere occidentala, ea a beneficiat din plin de aportul diasporei intelectuale est-europene. Putine sinteze de istorie regionala produse chiar intre granitele regiunii au fost adoptate ca parte a canonului bibliografic international al domeniului. Poate ca cele mai notabile reusite de acest fel ii apartin istoricului ungar Ivan T. Berend, ale carui carti din anii 1960-1980, scrise - unele - in colaborare cu György Ránki si publicate in engleza la Budapesta si/sau la edituri britanice si americane, devenisera la un moment dat referinte obligatorii, discutate deopotriva pe marginea datelor de istorie economica pe care le contineau - pentru prima oara colectate si asamblate la o scara atat de mare - si pentru judecatile generale pe care le propuneau. Epoca marii popularitati a lui Berend a trecut astazi. Un motiv este, desigur, ritmul productiei bibliografice, care favorizeaza aparitiile cele mai recente. Dincolo de aceasta, anumite deplasari de accent - chiar daca nu neaparat schimbari de paradigma - din domeniu l-au facut pe venerabilul autor sa piarda teren in fata altora, mai sensibili la sinuozitatile modei. In cazul lui Berend, drumul dinspre periferie spre centru - de peste zece ani, fostul presedinte al Academiei Ungare a devenit profesor la University of California in Los Angeles - a fost insotit de o scadere a cotei de audienta. O asemenea evolutie pare sa ascunda anumite intelesuri. Ultima carte a lui Berend - History Derailed: Central and Eastern Europe in the Long Nineteenth Century - este o ocazie pentru a incerca sa le deslusim.

Daca romanii, fie ei si autori influenti, sufera de notoria inclinatie de a neglija "statutul" est-european al tarii lor, pe care o "compara" in permanenta cu Anglia, Franta sau Germania pentru a-i dezvalui handicapurile cu satisfactie de descoperitori (ne aducem aminte, in legatura cu aceasta, de eseurile lui Sorin Antohi despre continua reconfigurare a hartii simbolice europene in imaginarul colectiv romanesc), maghiarii par sa sufere de obsesia comparatiilor la scara regionala. Luand ca pe un fapt de la sine inteles si de mult catalogat ca atare diferentele dintre Ungaria si Occident, ei staruie asupra variatiilor din interiorul Europei Rasaritene, in virtutea carora Ungaria trebuie situata intr-o categorie diferita de cea a Balcanilor si de cea a spatiului ce a fost inclus, pe rand, in imperiul rusesc si in Uniunea Sovietica. Marea tema a "Europei Centrale" - care subliniaza si deosebirea de substanta dintre societatea ce a generat totalitarismul sovietic si cea silita sa i se alature acestuia dupa 1945 - ocupa o pozitie proeminenta in discursurile politice care au marcat in tara vecina, din anii 1980 incoace, despartirea de comunism. Aceasta teoretizare recenta a caracterului central-european al Ungariei, ce plaseaza tara intr-o zona de confluenta intre Apusul european si veritabila "cealalta Europa", se hraneste dintr-un filon de gandire mai vechi. Avem traduse cateva fragmente ale staruitoarei meditatii maghiare in legatura cu geografia istorica diferentiata a jumatatii rasaritene a Europei. Cel mai important dintre ele - articolul Trei regiuni istorice ale Europei al lui Jenö Szücs - lansat in samizdat in 1979, publicat in maghiara in 1981 si devenit celebru peste granite din 1983-1985, cand au aparut o traducere engleza in periodicul Acta Historica Academiae Scientiarum Hungaricae si, respectiv, una franceza la Paris, L’Harmattan - a cunoscut o editie romaneasca acum cativa ani, in acelasi volum cu faimosul text Mizeria micilor state est-europene al lui István Bibó din 1946 (Intre Occident si Rasarit, ed. de Gheorghe Popovici, Kriterion, 2000). Eseul lui Bibó trateaza particularitatile Europei de Est, cu o atentie speciala pentru cele trei "state istorice" - o expresie scandaloasa pentru sensibilitatile nationale actuale, dar acceptata candva ca perfect legitima - ale Poloniei, Cehoslovaciei si Ungariei, mai ales din perspectiva culturii politice, la randul sau determinata de evolutia specifica a problemei nationale in regiune. Cel al lui Szücs, in schimb, merge pe urmele unor comparatisti de felul lui Max Weber sau al istoricului german de la inceputul secolului XX Otto Hintze, pentru a decupa cele mai profunde caracteristici structurale, inradacinate in epoca medievala, ale zonei de intersectie dintre civilizatia feudalismului apusean si cea a monarhiei patrimoniale rusesti si otomane. Cititorul dornic sa se convinga de faptul ca demersul lui Szücs apartine unui gen deja clasic in Ungaria poate consulta textul istoricului Peter Gunst - mai tehnic, dar totodata mai transparent - intitulat Sistemele agrare ale Europei Centrale si de Est, din volumul colectiv coordonat de Daniel Chirot, Originile inapoierii in Europa de Est (publicat la Berkeley in 1989 si tradus de subsemnatul la Corint in 2004).

In raport cu aceasta traditie deja impozanta, Berend face o figura aparte. Cartile sale din perioada comunista au adoptat o abordare de care autorul nu se va dezice niciodata: mai degraba decat sa accentueze liniile de fractura structurale cu origini medievale din cadrele Europei Rasaritene, el a insistat intotdeauna asupra asemanarilor - ce tin, de asemenea, de structurile sociale adanci - impartasite de toate tarile zonei si care au prins contur in mod decisiv pe parcursul marelui efort modernizator din secolul XIX. In anii 1980, il putem descoperi pe Berend apropiindu-se semnificativ de stilul de argumentare al lui Szücs, doar pentru a se departa din nou de el si a prezenta criza istorica din prima jumatate a secolului XX ca pe o patologie est-europeana ai carei germeni fusesera raspanditi foarte uniform si care a cunoscut manifestari nu mai putin similare de la Baltica pana in Balcani. Cartile americane din ultimii ani confirma aceasta optiune. Istoria deraiata, consacrata "lungului secol XIX" (epoca 1780-1914), este ultima parte a unei trilogii ce s-a desfasurat regresiv, pornind cu perioada cea mai recenta - Central and Eastern Europe 1944-1993: Detour from the Periphery to the Periphery (1996) - si continuand cu cea interbelica - Decades of Crisis: Central and Eastern Europe before World War II (1998). Toate trei volumele raman fidele conceptiei generale dupa care fizionomiile sociale si culturale diferentiate regional ale tarilor din cea de-a doua Europa au fost infasurate, dupa marea "revelatie" a inapoierii relative de care intreaga periferie a continentului a fost zguduita la inceputul veacului XIX si debutul proceselor de schimbare accelerata ce i-a urmat, in crusta unor caracteristici comune nu numai intregii zone, ci si celorlalte parti ale omenirii ce se vor alatura treptat, pe parcursul ultimelor doua secole, marelui curent al modernizarii intarziate.

Reflexele intelectuale ale lui Berend datoreaza mai putin mediului maghiar decat comunitatii internationale a studiilor est-europene careia el i s-a putut alatura cu mult inainte de sfarsitul comunismului. Pentru aceasta comunitate, anii 1970-1980 au fost momentul de apogeu al dialogului fertil cu un alt clan academic - cel al studiilor consacrate "lumii a treia". Asemenea dialoguri au fost reconfigurate radical dupa 1989, iar confreriile de experti regionali au fost si ele redefinite. Daca in trecut istoria precomunista a intregii zone est-central-europene era vazuta ca un laborator al sindromului inapoierii structurale si ca atare studiata, dintr-o perspectiva la conturarea careia Berend si-a adus un aport semnificativ, acum ea este contestata de istoricii "integrarii" europene, de studiosii "democratizarii" si de cercetatorii nationalismului atavic. Cei dintai revendica insistent Europa Centrala ca pe un apendice al lumii germane, cei din urma au transformat "balcanismul" intr-o noua paradigma teoretica. Varstnicul autor continua sa vasleasca impotriva curentului, prezentand un tablou istoric cu gradatii fine, in care intreaga regiune evolueaza in matca unui tip de dezvoltare marcat de inversiunea fazelor de evolutie pe care le-au traversat, de la inceputurile modernizarii, societatile ce s-au aflat in avanpostul acesteia: dinamismul social occidental, generat spontan si datorat unor factori de schimbare interni, este inlocuit in "Europa taraneasca" - este titlul unei carti britanice din anii 1930 - de schimbarea indusa de sus in jos, prin initiativa statului, sub actiunea unor stimuli externi.

Berend nu este singurul care sa dezvolte in continuare, imperturbabil, in rasparul modei, aceasta conceptie despre istoria regionala. Politologul Andrew C. Janos, colegul sau de origine maghiara de la Berkeley, a carui carte de la Princeton din 1982, intitulata The Politics of Backwardness in Hungary, 1825-1945, a scandalizat multa lume prin comparatiile sale dintre Ungaria magnatilor si statele dominate de plantatii cu sclavi de peste oceane, i se alatura printr-o ampla sinteza publicata acum cativa ani, ce acopera intr-un unic volum, intr-o maniera mai sofisticata teoretic, materia tratata in trilogia lui Berend (East Central Europe in the Modern World: the Politics of the Borderlands from Pre- to Post-communism, Stanford, 2000). Cele doua voci cam ratacite de corul cultural dominant al tarii de origine par sa fie in minoritate, acum, chiar pe teritoriul de adoptie ce a inventat cele mai indraznete studii comparative si cele mai ingenioase analize ale geografiei modernizarii si inapoierii la scara mondiala. E stiut insa ca vocile distonantei merita sa fie ascultate cu luare-aminte.

Ivan T. Berend, History Derailed. Central and Eastern Europe in the Long Nineteenth Century, Berkeley, University of California Press, 2003.