De același autor
Şi aşa se sfârşi cariera generalului zis de aici înainte Groapă: cu o cădere în gol la fel de rapidă şi spectaculoasă cum îi fusese şi ascensiunea, la o vârstă relativ fragedă pentru un politician. Cât de implauzibilă fu traiectoria lui, e uşor să uităm azi, contamplând fizionomia descompusă a unuia care se visa caudillo naţional, conducător de guvern. La fel păţiseră şi alţi „păstori de oameni” ce s-au crezut la un moment dat sărutaţi pe frunte de destin, fără să observe că purtau o pălărie mult prea mare pentru capul lor relativ strâmt.
Să nu uităm că, doar cu douăzeci de ani în urmă, Oprea era un ofiţer anonim care îi ţinea de spătar scaunul brigandului Miron Cosma, poziţie uşor de speculat azi, retrospectiv, ca misiune oficială. Dar dacă a fost iubire sinceră, sau oportunism individual, iar nu misiune? A ajuns apoi în morişca învârtelilor imobiliare din judeţul Ilfov, adică exact la locul şi în deceniul potrivit pentru a face avere obscenă şi inexplicabilă, deopotrivă cu mulţi alţii plasaţi deasupra lui în ierarhia statului. O fi fost actor independent, ori a fost bidon pentru alţii (sau borsetka, cum atât de frumos spun moldovenii; mi se pare mai potrivit cu eleganţa lui uşor rigidă şi creţofolină, de sfârşit de ani `70), se va afla poate în viitor; ori poate nu.
Dar e cert că în ultima vreme generalul plin de stele, care împărţea în jur ordonanţelor şi secretarelor funcţii, grade şi medalii ca pe popcorn, căpătase nu doar aură de jucător naţional important, pe picioarele lui, dar chiar una saturniană, de om care dialoghează cu tenebrele şi ştie lucruri peste puterea de înţelegere a muritorilor de rând. Pe măsură ce tot mai mulţi în jurul lui luau poziţia ghiocel, cocoşaţi de faima lui Oprea, cu atât mai sus se înălţa statura argintie e generalului. Fiindcă ştiţi cum se zice în teatru: eşti rege pe scenă nu prin ce faci tu, ci prin ce fac ceilalţi pe lângă tine.
Ȋnsă chiar în timp ce se ridica precum o cometă, generalul Oprea era un accident aşteptând să se întâmple (scuzaţi calamburul). Pentru că deşi dintr-o generaţie mai nouă biologic, el e un produs 100% al ceauşismului târziu, care guverna ţara pe la 1992-1995. Arogant, lipsit de subtilitate şi afişându-şi puterea în creştere, generalul n-a observat că vremurile s-au schimbat, chiar şi în România, iar brutalitatea de vătaf judeţean şi intimidarea nu mai funcţionează la fel.
Destui lideri, chiar la aliatul PSD, au învăţat lecţia de a fi mai subtili, mai puţin răcani, cel puţin în aparenţă, de a nu se mai da în stambă cu orice ocazie, pentru a nu provoca reacţii de respingere. S-a văzut cum Ponta şi Dragnea se antrenează zelos în limbajul valorilor post-moderne, de secol XXI, cum au devenit mai maleabili cu presa şi opinia publică. Nu de alta, dar au dat de atâtea ori cu capul de pragul de sus. Or, faţarnicia are şi ea rolul ei social, ajută la învăţarea civilizaţiei moderne prin imitarea forţată a comportamentului decent, secol după secol.
Prin contrast, între aliaţii săi de guvernare Oprea avea figura mamutului lânos, rătăcit din alte vremuri, ajungând să-l facă pe Ponta-cel-cu-o-sută-de-feţe chiar simpatic. Coliziunea acestei fosile politice îngheţate la începutul anilor `90 şi decongelate două decenii mai târziu, din motive obscure, cu societatea civilă urbană în ascensiune, era inevitabilă. Sunt convins că premierului i s-a mai retras linia părului cu un deget la vestea gogomăniei ministeriale cu accidentul, exact cuiul în coşgiug care îi lipsea acum.
Pentru că alte gafe n-au prins la electorat; chiar unii corupţi stau să se realeagă; însă dacă ai intrat în folclorul urban drept ciocoi care se duce la cârciumă cu escortă, abuzându-şi subordonaţii, şi produci astfel un accident mortal, ai terminat-o ca politician, reacţia de respingere nu va trece niciodată. Nici în mintea poporului, nici în mediul respectivilor subordonaţi cu epoleţi, care funcţionează ca haita de lupi: excesul de forţă şi aroganţa sunt tolerate şi chiar admirate secret, cu mârâituri, atâta vreme cât forţa e reală şi aduce succes; dar căderea masculului alfa duce la sfâşierea lui în colectiv.
Sunt de asemenea convins că în privat se caută acum frenetic soluţii la guvern şi toată lumea se roagă de general să facă în pana noastră ceva, eventual să treacă în rândul doi pentru o vreme, deoarece situaţia politică a acestui cabinet este imposibilă: fără UNPR nu poate rezista. De asemenea, e clar că opoziţia nu se aştepta să-i pice aşa subiect în braţe şi se felicită probabil că şi-a tras deja în vânt glonţul cu moţiunea de cenzură, că să poată spune acum – n-avem ce face, vai, vai.
Nu de alta, dar pare că PNL se teme de general mai mult decât de PSD şi erau gata la negocieri să-i cedeze orice şi-ar fi dorit caşcheta lui, doar ca să-i ia şi pe ei la guvernare. PMP merge în continuare pe strategia genială de a-şi face imagine prin intermediul proceselor Elenei Udrea. Şi cam asta e toată opoziţia din parlament.
Motivele ascendentului pe care îl are Oprea asupra tuturor le vom afla poate vreodată. Ȋnsă nu poţi să nu regreţi că fix în asemenea momente nu avem o opoziţie politică viguroasă în România, ci una care miza ea însăşi pe iluzoria forţă a unui general ce recruta la bucată primari şi bufoni expiraţi ca Arşinel ca să-şi construiască o mare armată. O armată, se vede acum, născută moartă.
Sorin Ioniţă este analist de politici publice ExpertForum (EFOR)
