Gaz pentru “poporul frate ucrainean”

31 decembrie 2005. Inainte de a inchide robinetul, presedintele Vladimir Putin a fost cuprins de emotii gandindu-se la “poporul frate ucrainean”. Emotiile l-au parasit repede, amintindu-si cum “poporul frate” nu l-a votat la prezidentiale pe Viktor Ianukovici, candidatul sustinut de Rusia, pentru a carui campanie electorala Kremlinul a cheltuit 300 de milioane de dolari (altii vorbesc de 500 de milioane). Cu 10 ore inainte de miezul noptii Anului Nou, presedintele Putin a cerut Gazprom sa livreze gaze Ucrainei in primul trimestru la pretul vechi de 50 dolari, urmand ca pana la sfarsitul zilei compania ucraineana Naftogaz sa semneze contractul care sa stipuleze trecerea la pretul pietei din trimestrul al II-lea, 2006. Pretul pietei, in varianta Gazprom, este de 230 dolari. Putin a oferit un imprumut de peste 3 miliarde de dolari Ucrainei, asigurand Kievul ca va obtine modificarea legii bugetului pentru aceasta. Viktor Iuscenko, presedintele Ucrainei, a multumit pentru oferta generoasa, dar o refuzat-o categoric.

1 ianuarie 2006, ora 9.30 a.m., Gazprom reduce presiunea in cele doua conducte prin care se livreaza gaz Ucrainei. Alte trei conducte care tranziteaza Ucraina functioneaza la parametri normali.

In cateva ore, Gazprom constata ca presiunea gazelor la iesirea din Ucraina a scazut. Conducerea Gazprom a acuzat imediat Ucraina ca fura gazul europenilor. PGNiG din Polonia si SPP slovac constata un deficit de livrari, inca din dupa amiaza de 1 ianuarie, fara sa faca alte comentarii.

2-3 ianuarie. Nervozitatea creste in tarile Europei Centrale amenintate de reducerea livrarilor de gaze naturale. Washingtonul si Bruxellesul evita sa intervina in disputa dintre Rusia si Ucraina.

Noaptea de 3-4 ianuarie. Negocierile dintre delegatiile rusa si ucraineana s-au incheiat la ora 2.30. Contractul a fost semnat peste cateva ore. Toata lumea a rasuflat usurata. Emotiile au trecut. Sa analizam faptele.

Ce a vrut Rusia?

Inca din vara, Gazprom a anuntat ca va renegocia pretul la mia de metri cubi de gaz pentru tarile din Comunitatea Statelor Independente. Dar nu pentru toate. Ci doar pentru cele care vor sa iasa de sub tutela Moscovei, orientandu-se catre Occident. Au fost vizate in primul rand Ucraina, Republica si . In cazul Ucrainei si Moldovei, Gazprom a cerut 160 de dolari, de la 50 si respectiv 80, cat plateau in 2005, iar in cazul Georgiei 110, de la 63. In acest timp, Gazprom a prelungit contractul cu , condus de credinciosul vasal Aleksandr Lukasenko, la pretul vechi de 46,68 de dolari la mia de metri cubi.

Prin aceste cresteri de preturi, Moscova spune ca vrea sa renunte la sistemul de barter si sa impuna pretul pietei in relatiile cu tarile CSI. De asemenea, Putin a afirmat ca Rusia nu mai vrea sa subventioneze industriile fostelor republici sovietice. Deci Moscova vrea sa creasca incasarile Gazprom-ului, cel mai important contribuitor la bugetul federatiei.

Criza ruso-ucraineana a reconfirmat dorinta Rusiei de a controla sistemele de transport al hidrocarburilor, aflate pe teritoriul tarilor vecine. In situatia geopolitica actuala castiga cine detine controlul asupra traseelor de livrare a resurselor energetice. Directorul concernului, Aleksei Miller, a indicat compromisul pe care Gazprom este dispus sa-l faca: formarea consortiului pentru transportul gazelor prin Ucraina. Kievul a respins imediat cererea Gazprom-ului.

Ucraina are una dintre cele mai mari retele de conducte prin care se transporta gaz din lume, nu mai putin de 35.200 km, peste 120 de statii de compresare si 13 depozite subterane. Ucraina s-a lasat greu induplecata sa imparta cu cineva controlul asupra magistralelor de transport. Abia in octombrie 2002, la summit-ul CSI de la Chisinau, premierii Rusiei si Ucrainei au semnat un acord, dublat de un protocol incheiat intre Gazprom si compania ucraineana Naftogaz, prin care s-a decis infiintarea unui Consortiu international pentru administrarea si dezvoltarea sistemului de transport al gazului din Ucraina. Cateva saptamani mai tarziu, la 29 octombrie, Gazprom si Naftogaz au semnat la Kiev documentele de constituire a consortiului. Germania s-a alaturat si ea proiectului. Presedintele Leonid Kucima a tot amanat realizarea lui, iar acum Iuscenko l-a respins, pur si simplu. Compania Gazprom este vital interesata sa detina controlul asupra conductelor din Ucraina, prin care livreaza anual 120-130 de miliarde de metri cubi de gaz rusesc catre piata central si vest-europeana.

Interesul Gazprom pentru detinerea controlului asupra magistralelor de export ale gazului face ca , de pilda, sa beneficieze de un pret scazut, de doar 110 dolari. Moscova inca negociaza cu Tbilisi privatizarea magistralei georgiene. Rusia a lasat sa se inteleaga ca, in cazul in care negocierile se vor incheia cu succes, pretul fixat acum ar putea fi mentinut timp de multi ani. Spre deosebire de autoritatile de la Kiev, cele de la Tbilisi au fost mult mai putin vocale, trecand pe primul loc ratiunile economice, si nu ambitiile politice. Cu toate astea, cuvantul Gazprom-ului nu valoreaza prea mult. O demonstreaza atitudinea fata de Chisinau. a privatizat conductele de tranzit. Pachetul majoritar de la Moldova Gaz se afla in mana Gazprom-ului, amanunt care nu impiedica gigantul rusesc sa dubleze pretul la gaz. In timp ce Gazprom cere acum Moldovei 160 de dolari pe mia de metri cubi, accepta pentru Transnistria vechiul tarif de 80 de dolari. Nu intamplator, Tiraspolul s-a retras la 30 noiembrie din Moldova Gaz.

S-a spus ca Rusia pedepseste tarile din “strainatatea apropiata” care aspira la independenta reala si la integrare in structurile euro-atlantice. Conflictul ruso-ucrainean poate fi citit si in aceasta cheie. Este totusi dreptul Rusiei sa ramana in feudalism: sa vanda la preturi modice vasalilor si la tarife supraevaluate celor pe care vrea sa-i pedepseasca. Ca Moscova a incercat, prin oprirea robinetului, sa manipuleze electoratul ucrainean, care in martie va fi chemat la urne, este mai presus de orice dubiu. Ca si in toamna 2004, interventia Kremlinului in campania electorala din Ucraina va avea un efect invers celui scontat.

Prin acest scandal, Putin a inaugurat presedintia Rusiei la G-8. Actiunile Moscovei n-au fost o intamplare, ci au aratat Occidentului cat de mult depinde de Rusia, care pretinde rolul de lider mondial in domeniul energetic. Si Arabia Saudita e tot un fel de lider mondial. Asa ca nimeni nu se va impotrivi agendei rusesti anuntata de Putin la 22 decembrie 2005, intr-o sedinta a Consiliului de Securitate al Federatiei Ruse.

Ce vrea Ucraina?

Furati de lecturi geopolitice ale scandalului ruso-ucrainean, uitam un lucru elementar. Industria Ucrainei, mostenita din perioada sovietica si inca nemodernizata, ar da faliment la un pret al gazului de 160 de dolari. Mai multe ramuri industriale, cum ar fi cea chimica, n-ar rezista nici macar la 105 dolari mia de metri cubi. Este, deci, vital pentru Ucraina sa importe gaz la un pret mic. De aceea, Kievul s-a orientat, de mai multi ani, spre importurile de gaz ieftin din . Potrivit datelor oficiale, din necesarul de 76,5 miliarde de metri cubi pentru anul 2006, 40 de miliarde sunt importate din Asia Centrala, 16,5 din Rusia si 20 de miliarde vor fi produse de Ucraina. Proportia nu era substantial diferita nici in anii anteriori.

Scandalul a fost un cadou nesperat pentru Iuscenko si partidul sau, Ucraina Noastra. Miza alegerilor parlamentare din luna martie este cu atat mai mare, cu cat au intrat in vigoare schimbarile constitutionale care transforma Ucraina dintr-o republica prezidentiala intr-una parlamentara. Pozitia ireconciliabila a Gazprom-ului, care a fost interpretata la Kiev de Iuscenko drept un atentat la independenta Ucrainei, a relansat campania electorala a sustinatorilor presedintelui, intr-un moment in care batalia parea deja pierduta. Ultimele sondaje de opinie indica o crestere a cotei de popularitate a formatiunii Ucraina Noastra. Acest lucru a fost sesizat si de Iulia Timosenko, premierul demis in toamna de presedintele Iuscenko, un contracandidat serios la alegerile din martie, care se declara impotriva contractului semnat de Gazprom si Naftogaz si cere o ancheta minutioasa asupra companiei intermediare RosUkrEnergo.

In acelasi timp, scandalul gazului, care a tinut prima pagina a ziarelor, a readus Ucraina in atentia opiniei publice mondiale. Kievul a pozat din nou in victima a planurilor imperialiste ale Moscovei, mentinand Ucraina in atentia Bruxellesului si Washingtonului si obligandu-le sa se gandeasca tot mai serios la solutiile de integrare ale acestei tari in structurile occidentale.

Totodata, conflictul cu Gazprom-ul a oferit ocazia Kievului sa identifice contramasurile pe care le poate adopta in relatia cu Moscova. Iar elita politica de la Kiev a dovedit retinere si echilibru, refuzand sa raspunda cu santaj la presiunile Moscovei si marcand, si cu aceasta ocazie, puncte in fata Occidentului. Pretul pentru tranzitul gazelor rusesti a crescut de la 1,09 dolari mia de metri cubi la suta de km, la doar 1,6 dolari, cata vreme preturile practicate in Europa sunt de 2-2,5 dolari. Kievul nu a santajat Rusia cu marirea taxei de arendare a bazei de la Sevastopol, unde se afla flota rusa din Marea Neagra. Doar ministrul de Externe, Boris Tarasiuk, a facut prin retorica sa razboinica o nota aparte, amenintand cu iesirea Ucrainei din CSI.

RosUkrEnergo

Solutia asupra careia Rusia si Ucraina au cazut de acord pentru a pune capat crizei este cel putin ciudata. RosUkrEnergo, o combinatie a Gazprombank si Raiffeisen Investment, este o companie inregistrata in Elvetia, care a fost implicata in tranzactii dubioase. Presupusi actionari se afla pe lista persoanelor cautate de FBI pentru spalare de bani. RosUkrEnergo cumpara de la Gazprom cu 230 de dolari, din cu 65 dolari, pentru a vinde mai apoi gazul Ucrainei cu 95 de dolari. Un calcul elementar dovedeste ca RosUkrEnergo va inregistra o pierdere de 2,7 miliarde de dolari. Contractul este pe cinci ani. Ramane un mister cum si cine va acoperi pierderile. Semnarea acestui contract pare mai degraba o pauza luata in razboiul gazului dintre Rusia si Ucraina.