Formatorul de opinie

Aşa cum s-a trezit peste noapte filozof – din naştere, nu din cărţi, ca alţii, potrivit propriei aprecieri –, iată-l pe Gigi Becali devenit şi formator de opinie, dacă ne luăm după motivarea hotărârii Judecătoriei Sectorului 1 care a dispus arestarea sa, pe 2 aprilie, preventivă pentru 29 de zile. Judecătorii au invocat această presupusă calitate a magnatului din Pipera pentru a sublinia responsabilitatea sa socială – „Poate mai mult ca ceilalţi inculpaţi era dator să se manifeste într-o conduită care să nu contravină regulilor de convieţuire socială“ – şi a justifica astfel reţinerea lui.

Nu vom contrazice onorata instanţă; vom adăuga doar că, dacă Gigi Becali a ajuns ditamai formatorul de opinie care se cuvine arestat exemplar, atunci alături de el, în boxa acuzaţilor, ar trebui să se afle un alai de ziarişti şi patroni de presă, fără de care semidoctul cu pretenţii de Mesia nu ar fi devenit niciodată vedetă. Iar în spatele acestui alai se află o grupare bine definită de politicieni, în frunte cu Viorel Hrebenciuc, care l-au inventat ca personaj public şi au impulsionat popularizarea sa. Umăr la umăr cu ei îi numărăm şi pe magistraţii care nu i-au aplicat niciodată până acum rigorile legii, contribuind la imaginea sa de personaj invincibil, care a avut darul să fascineze atâţia tineri săraci şi dezorientaţi. Personajul Becali este de fapt o creaţie colectivă.

Să ne limităm însă la contribuţiile jurnaliştilor, cu precădere ale jurnaliştilor de televiziune. Suntem bombardaţi zilele acestea cu materiale de presă despre afacerile dubioase şi evoluţia uşor suspectă a lui Gigi Becali. Nu s-ar fi cuvenit însă ca aceste afaceri să fi fost investigate mai de mult? Or fi fost membrii clanului Geamănu, care i-au furat maşina, primii pe care-i bătea şi-i umilea ca să-i înveţe minte? Şi dacă a aplicat un tratament asemănător şi celor care i-au vândut pe nimic terenurile şi afacerile? Unde au fost până acum ziariştii?

Interesant este că materialul documentar incriminator este prezentat acum chiar de unele televiziuni care l-au mediatizat masiv până nu demult, ca şi când nu ele i-au făcut temenele pentru a obţine ba un meci al Stelei (Realitatea TV), ba o iertare de datorii (PRO TV), ba un rating mai mare şi astfel un venit sporit din publicitate. Aceste televiziuni l-au tratat cu cinism (nu-l căinăm, doar constatăm), folosindu-l ca pe o paiaţă de circ la care lumea se uită ca la comedie. Nu putem exclude ca acest cinism să fi avut şi o componentă financiară ascunsă, având în vedere generozitatea cu care Gigi Becali plătea bani peşin celor care-i făceau servicii.

Ca să fim mai expliciţi, nu putem exclude ca el să fi plătit pentru apariţiile sale televizate. Practica există, a fost probată de HotNews în campania electorală, dar CNA nu s-a sesizat. Nu numai Gigi Becali a recurs la ea, ci şi alţi oameni politici, dar Gigi Becali a făcut-o mai des şi a dat mai mult. El însuşi, de altfel, perora într-o emisiune la Naşul acum trei ani: „Analişti politici? Cu 200 de mii de euro îmi cumpăr şi eu analişti politici şi mă laudă toată ziua!“. Ştia dom’ Gigi ce ştia, că tocmai îşi achiziţionase unu’ cu ştaif, care a încercat – fără succes – să facă din el om politic. Câţi or fi fost însă năimiţi cu bani negri?

Încercaţi să vă amintiţi unde era invitat cel mai des, să contabilizaţi elogiile aduse de unii şi alţii prin emisiuni şi exclusivităţile cu care s-au lăudat şi nu vă va fi greu să deduceţi. Şi acum, de altfel, Gigi Becali are parte de ziarişti care-l apără, blamându-i pe poliţişti, pe procurori şi pe hoţii de maşini şi justificându-i iniţiativa de a-şi face singur dreptate. Toate aceste aspecte se cuvin desigur discutate, căci nu este firesc ca hoţii de maşini să umble liberi, iar poliţia şi procurorii şi-au pierdut de mult credibilitatea, dar ele nu exclud culpa preşedintelui PNG.

Pe de altă parte, ne întrebăm, în numele unei minime deontologii jurnalistice, ce valori apără aceşti reprezentanţi ai „celei de-a patra puteri în stat“? Valorile lumii interlope, din care, judecând după tot ce am văzut, face parte şi Gigi Becali? Putem să-i înţelegem pe jurnaliştii care sunt angajaţi oficiali ai domnului Becali, dar mai greu îi înţelegem pe ceilalţi. Nu întâmplător, cea mai mare apărătoare a lui Gigi Becali este OTV: autoproclamată „televiziunea poporului“, OTV a cerut insistent, zile la rând, eliberarea magnatului arestat. Nu este singura, doar cea mai zgomotoasă.

Alte televiziuni se folosesc însă de cazul Becali în mod pervers, pentru a lansa atacuri la adresa preşedintelui Băsescu: Realitatea TV şi Antena 3 mor de grija lui Gigi şi mediatizează ad nauseam declaraţiile oamenilor politici ca Marian Vanghelie şi Crin Antonescu, mai ales sau ale unor „analişti“, cum ar fi Mihai Gâdea sau Cozmin Guşă, strategul de campanie al lui Mircea Geoană, potrivit cărora preşedintele Băsescu ar fi ordonat arestarea lui Becali pentru a distrage atenţia de la „scandalul“ legat de afacerile familiei sale. Dar acest scandal este de fapt o creaţie a aceloraşi televiziuni. Iar dacă preşedintele tot arestează la comandă, de ce nu ar fi blocat el din start dosarul Popoviciu–DGIPI, de la care a pornit de fapt toată zavera?

Nu vom intra acum în măruntaiele acestor scandaluri contrafăcute; le-am invocat doar pentru a demonstra că Gigi Becali nu a fost niciodată formator de opinie, ci pion într-un joc politic care l-a depăşit întotdeauna şi nu ar fi ajuns niciodată nici să fie considerat formator şi nici să-şi exercite funcţia de unealtă politică decât cu ajutorul televiziunilor cinice şi angajate politic. Căci, cum ar fi zis Nenea Iancu, o televiziune fără prinţipuri care va să zică că nu le are.