Firu’n patru

A. P. | 12.05.2009

Pe aceeași temă

Începând cu acest număr, iniţiem o nouă rubrică, în care vom despica în patru firul celor mai importante, interesante şi controversate editoriale din presa scrisă.

Faptul că televiziunile mogulilor şi-au împărţit candidaţii la prezidenţiale, cu excepţia, evident, a lui Băsescu, se vede pe sticlă şi chiar dincolo de ea, în numirile care se fac în funcţiile cu pârghii de putere sau cu bani. Ultimul aflat pe lista de aşteptare este „un finanţist din colecţia SOV, Enache Jiru, fost preşedinte al fondului de pensii MKB Romextera, al cărui acţionar era Delta Asigurări, firmă asociată lui Sorin Ovidiu Vântu“, scrie Ioana Lupea în editorialul din Evenimentul zilei din 6 mai. Titlul sugestiv surprinde exact fenomenul pe care îl vedem în prim-time-uri: Geoană s-a predat lui Vântu. Interesant este însă cum s-a petrecut operaţiunea şi ce scrie în contractul de susţinere a candidatului PSD. „Pentru a-i cuceri bunăvoinţa patronului Realitatea-Caţavencu, Mircea Geoană şi l-a făcut consilier de campanie electorală pe Cozmin Guşă, coacţionar la o firmă de consultanţă a lui Sorin Ovidiu Vântu. L-a înscăunat la şefia Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale pe Gelu Mărăcineanu, fost angajat al unei firme conduse de Liviu Luca, partener al lui Sorin Ovidiu Vântu“, scrie Ioana Lupea. Mai mult, şeful PSD era gata-gata să-i predea tot partidul la pachet lui SOV, prin numirea lui Ioan Chelaru, din aceeaşi firmă, ca secretar general. Noroc cu grupul de putere Vanghelie–Hrebenciuc, care s-a opus, dar care şi-a primit, şi el, partea ce i se cuvenea, Ionel Georgescu fiind numit şef al Direcţiei Generale Anticorupţie. Dar, aşa cum bine remarcă Ioana Lupea, „dramatic ar fi ca, din dorinţa de a-i mulţumi pe toţi, Mircea Geoană să fie strivit într-o coliziune de interese divergente. Iar grupurile de putere să parieze pe altcineva, că doar are balta suficienţi candidaţi la preşedinţie“.

Un patron de presă şi de Rompetrol, care îmbină abil afacerile cu politica, şi-a descoperit, nu de mult, veleităţi de editorialist, evident, în propriul cotidian, Adevărul. Dinu Patriciu face analize care îi susţin atât propriile teorii economice, cât şi nemulţumirile afaceristo-politice. „Bancherii preferă să îi dea banii lui Big Brother cu 10-12% dobândă, decât să rişte alături de un întreprinzător, chiar dacă de la el ar putea lua 18–20%“, îşi spune oful Dinu Patriciu în editorialul Râsu’-plânsu’ din 8 mai. Finalul este, într-adevăr, de tot râsul-plânsul. „O domniţă grasă şi frumoasă călăreşte pe deşălate. Suflă în trompetă şi cheamă poporul să meargă la plimbare pe gratis. Plecăm la băi în vacanţe plătite din impozitul pe profit, profit care nu e. Trenul aleargă la vale, mecanicul doarme cu capul pe comenzi, obosit după ce s-a dat în bărci prin târguri şi iarmaroace ca să-l vadă lumea şi să-l voteze.“

Volumul Reconstrucţia dreptei, de Valeriu Stoica şi Dragoş Paul Aligică, şi dezbaterea, care a avut loc săptămâna trecută, au fost remarcate de media românească doar pe câteva bloguri şi site-uri, în rest tăcere strategică. Spartă, iată, de editorialul Sabinei Fati din România liberă din 7  mai. Sub titlul De ce avem nevoie de un nou paşoptism, editorialista remarcă faptul că cei doi autori ai volumului menţionat cred că s-au acumulat „resursele intelectuale pentru a formula şi susţine un proiect politic care să catalizeze energiile reformatoare“ pentru „reconstrucţia din temelii a statului român“. „Primul pas în această reconstrucţie ar fi o nouă Constituţie care să opteze clar fie pentru o republică parlamentară, fie pentru una prezidenţială, care să stabilească necesitatea unui parlament unicameral sau bicameral şi care să fie pusă în acord cu un «proiect naţional românesc» pentru noul mileniu“. Sceptică, editorialista constată că „nu doar politicienii sunt dezinteresaţi de un proiect naţional de anvergură, ci şi intelectualii“. „România are nevoie de un nou paşoptism, dar majoritatea politicienilor nu-l doresc, în vreme ce mulţi intelectuali, supravieţuind de la o leafă la alta, nu mai au timp să privească dincolo de interesele lor mici“.

Un fost mare editorialist şi jurnalist, care scrie acum într-o fiţuică de prin Craiova unde are o rubrică numită Cronica Răului şi care evoluează nevricos şi pe la Realitatea TV, pe numele său Cornel Nistorescu, a dezvoltat un stil care aduce aminte de România Mare. Ultimul său comentariu, Nutzy – Spaima Puţii, din 27 aprilie, merită citit de toţi foştii săi admiratori. Subiectul, care altul – Elena Udrea. Să spicuim. „Vale adâncă între ţâţe, ruj întins cu şpaclu, poşetă scumpă, pantof cu toc, picior peste picior (dar numai până în zona în care nu se zăresc şunculiţele), ce mai, vedeta şi dinamita naţiunii!“ Doamna, intrată în focurile vulgarităţii editorialistului, se face vinovată de toate cele, unele acuze fiind chiar justificate. Altele însă... „Hai sictir“, ar fi zis înfometata de sex şi politică. „Curul meu ţine loc şi de cultură, şi de charismă! Şi banii nu-s o problemă! Pe vremuri de-astea numai curvele se plâng de cash! Nutzy are tupeu. Face priviri curgătoare către toţi care trădează agitaţie în pantaloni, e moartă după Louis Vuiton, Channel şi micul ecran.“ Cornel Nistorescu continuă în acelaşi ton adânc frustrat (oare de ce?). „Partidul care o susţine pe Nutzy – Spaima Puţii (trebuie precizat că doamnele n-au niciun motiv de sfială sau de teamă, porecla duduii referindu-se, pentru performanţă, doar la organul sexual masculin) a şi trecut propunerea sa între proiectele urgente ale viitorului program de guvernare.“

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22