Financial Times: Grecia este constransa de faptul ca este FALITA, nu de natura nedemocratica a UE. Fara banii europenilor, austeritatea in Grecia ar fi fost mult mai dura

P.c. | 14.07.2015

Pe aceeași temă

Gideon Rachman, editorialist al ziarului Financial Times, comenteaza reactiile presei europene la acordul acceptat ieri de Grecia, in urma discutiilor cu creditorii sai internationali. Rachman considera ca presa europeana greseste cand interpreteaza acest acord ca o dovada a subminarii democratiei in Europa, care ar avea ca scop umilirea Greciei si triumful Germaniei.

 

Europa s-a trezit luni in titluri despre umilirea Greciei, triumful atotputernicei Germanii si subminarea democratiei in Europa. Ce nonsens”, comenteaza Rachman, citat de Hotnews.

 

Rachman arata ca Germania a fost de acord sa salveze pentru a treia oara Grecia in schimbul unor promisiuni de reforma pe care guvernul Syriza “va face in mod clar orice ca sa le deturneze”. Editorialistul isi exprima compasiunea pentru grecii obisnuiti, dar subliniaza ca teza conform careia europenii cei cruzi au impus austeritatea unei tari altfel sanatoase este “o fantezie neo-stangista. Grecia a fost prost guvernata timp de decenii si a trait peste ceea ce isi permitea”.
 

Referendumul organizat de premierul Tsipras, si castigat de varianta NU, a exprimat sprijinul poporului grec pentru ca restul Europei “sa continue sa imprumute miliarde Greciei, dar in conditiile Atenei. Asta nu a fost niciodata realist. Adevarata constrangere asupra libertatii Greciei nu este natura nedemocratica a UE. Ci faptul ca Grecia este falita”. Fara banii europenilor, austeritatea in Grecia ar fi fost mult mai dura si brusca. 
 

Noul imprumut care va fi acordat Greciei este de 85 miliarde de euro, adica dublul PIB-ului anual al Serbiei, o tara de dimensiuni medii din aceeasi regiune. Financial Times subliniaza ca sprijinul acordat Greciei de presedintele socialist al Frantei, Francois Hollande, se datoreaza faptului ca si guvernul de la Paris isi reformeaza economia cu la fel de multa dificultate ca si cel de la Atena si traieste tot peste ceea ce si-ar putea permite.
 

Germania a acceptat insa acest nou aranjament pentru a nu-si distruge complet reputatia in Uniunea Europeana si in lume. “In realitate, Euro deja otraveste atitudinea Germaniei fata de Europa si atitudinea Europei fata de Germania”, conchide Financial Times.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22