Falsificatorii A3 si lichelismul tembel

Andreea Pora | 24.09.2015

Pe aceeași temă

Baietii Varanului puscarias sunt precum hotii care isi pun manusi pentru a nu lasa amprente, dar isi uita buletinul de identitate la locul crimei. Se cred mari smecheri, dar de fapt sunt niste idioti. Ultima “lovitura”- documentul despre Basescu- e de tot circul. O incununare cu muc si sfirc a lichelismului tembel.

 

Nu am vazut documentul cu pricina pina ieri, nu ma uit niciodata la Antena 3 din motive pe care orice om cu bun simt si cu toate tiglele pe casa le intelege lesne, am citit doar citeva stiri despre noua “dezvaluire”. Din prima mi-a atras atentia un detaliu care m-a convins ca e vorba de noua facatura ordinara. In document aparea numele Basescu Traian. Si nu o data, ci de doua ori, ca sa nu fie dubiu. “Materialele specifice de propaganda pentru orientarea opinilor si atragerea simpatiilor s-a facut prin legatura directa Basescu Traian. Despre Basescu Traian precizam ca isi manifesta pe deplin adeziunea fata de politica PCR si am ordonat sustinerea sa materiala cu suma de 1500 (una mie cinci sute) dolari USA pentru subventionarea retelei in cadrul noilor deziderate”.

 

Prin 2004 am fost acreditata cercetator la CNSAS, unde am studiat “dosarul de obiectiv Televiziunea Romana”- 42 de volume-, din care ulterior am publicat un serial in Evenimentul zilei. Nu am gasit nici un turnator-“sursa”, asa cum erau denumiti de Securitate-, neconspirat. Adica fara nume de cod. La fel si in ce priveste persoanele de “legatura” sau de “influenta”. Absolut toti aveau nume conspirativ, asta era prima si cea mai mare grija a Securitatii: sa-si protejeze reteaua. Dupa citeva luni de munca, facind corelatii intre documente, intre diferite insemnari ale ofiterilor de securitate, note de subsol, indicative etc, am reusit sa identific doar citiva turnatori din citeva zeci. Pentru a fi sigura ca nu gresesc am vorbit cu fosti angajati ai televiziunii, carora le-am aratat documente si note informative olografe, apoi m-am dus la turnatori pentru a le lua o declaratie. Unii au recunoscut, altii nu. Dar asta-i alta poveste. Fabuloasa.

 

Vreau sa spun ca din start faptul ca numele lui Basescu aparea in clar in acel document, mai ales in contextul primirii de bani- unul din secretele pe care Securitatea le pazea cel mai bine- mi-a aratat cu e vorba de un fals. Nu m-am mirat, fiind vorba de o productie marca Antena 3. Una dintre multe altele. Dau doar doua exemple de falsuri asemanatoare de care imi amintesc acum, nu ma voi referi la campanii de linsaj, minciuni,  manipulari, santaje. Antena 3 a prezentat ( in 2011) un document in care numele ministrului Educatiei de la acea vreme, Daniel Funeriu, aparea pe o lista cu elevi din Franta care nu au promovat examenul de Bacalaureat in prima sesiune a anului 1989. Falsul era unul grosolan, numele lui Funeriu fusese introdus pe o lista de elevi care dadusera BAC-ul intr-o regiune din Franta in 2011. Doi ani mai tirziu, in 2013, Antena 3- prin intermediul lui Sorin Rosca Stanescu (condamnat in dosarul Rompetrol pentru utilizare de informatii privilegiate pe piata de capital si aderare la un grup infractional organizat si care acum spune nonsalant “Ce daca am fost condamnat la inchisoare? Sunt un model de urmat pentru tinerii ziaristi”) si al FACIAS ( fundatie instrumentata de  Dan Voiculescu)-, arunca pe piata niste asa zise extrase de cont prin care a vrut sa arate ca Basescu a spalat bani. Insusi Parchetul General si Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor au demontat falsul, precizind intr-un comunicat ca “operatiunile mentionate in mesajele swift nu sunt reale, respectiv nu au fost efectuate”. Falsificatorilor nu li s-a intimplat nimic, motiv de recidiva, asa cum vedem in 2015.

 

Citind acum cele doua articole ale lui Dan Andronic si Liviu Avram in care sunt demontate pas cu pas toate facaturile din documentul cu Basescu (lectura merita!) m-a pufnit pur si simplu risul. Mi-am pus citeva intrebari, recunosc naive si retorice. Cit de prost sa fii ca sa fabrici asa ceva?! Pina unde poti impinge dispretul fata de telespectator incit sa nu-ti mai pese de momentul- fatidic- in care vei fi dat in git? Cit de gros poti sa ai obrazul si cit de sigur pe tine te poti simti? Raspunsul la toate intrebarile: infinit.

Spre deosebire de hotii ordinari, varanilor nu le pasa daca sunt prinsi pentru ca nu patesc nimic. De opinia publica si de breasla ii doare in basca. In felul asta, raul, chiar identificat, nu poate fi oprit, cum imi spune o buna prietena.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22