Pe aceeași temă

Expert Forum (EFOR), organizatie de tip think tank din Romania, in contextul afirmatiilor Guvernului despre negocierea contractelor cu
"baietii destepti" din energie, ofera liderilor politici din tara o formula de pret.
EFOR noteaza, la inceputul analizei lor, ca "E bine dacă din renegocierea contractelor cu băieţii deştepţi pretul va fi realmente în functie de piată. Teama noastră e însă să nu găsim o formulă ca a lui Mittal deunăzi, adică una din care preţul corelat cu piaţa rezultă fix (ăla care trebuie)." "Ce ne ingrijoreaza cu adevarat e ca nu cumva formula cu pricina sa fie facuta din nou ipocrit, cum s-a mai incercat primavara asta chiar sub ochii FMI, ai societatii civile si ai Fondului Proprietatea (n.red. cand a incercat ArcelorMittal sa cumpere cantitati mari de energie de la Nuclearelectrica)", noteaza Expert Forum.
Cum sa arate formula de pret in contractele cu "baietii destepti"
Formula propusa de EFOR este o medie a preturilor de pe Piata pentru Ziua Urmatoare (PZU), care reprezinta o piata spot voluntara pe bursa energiei (OPCOM).
"Formula magica este: Pret la contractele renegociate = Pret PZU, medie ponderata pe perioada pe care cadem de acord ca ar trebui actualizate (3 luni, 6 luni, 1 an), fara discounturi si fara conditii speciale", propune Expert Forum.
EFOR aminteste "că s-a promis public că se vor publica pe internet termenii contractuali (preţuri, cantităţi, durate) după negociere. În bursele europene de energie nu există discount la contractele pe termen lung; iar riscul variaţiilor de preţ e gestionat de consumatorii industriali înşişi, nu de producătorul de curent."
Cei de la Expert Forum explica scepticismul lor legat de o posibila formula de calcul ipocrita deoarece se asteptau la ceva mai mult de la conferinţa de presă tinută vineri 18 martie de ministrul economiei, Daniel Chiţoiu, care ridicase mult ateptările publicului anunţând că urma să prezinte cu această ocazie rezultatele finale ale renegocierilor cu toţi cei 10 băieţi deştepţi, nu doar niste rezultate de etapă. Totusi, s-a aflat că s-a renunţat la preţul fix, cel în contractele renegociate urmând să fie legat de preţul de piaţă si că pentru stabilirea acestui pret se va folosi o formulă în care să se pornească de la preţul pieţei pentru ziua următoare de pe bursa OPCOM (PZU).
Astfel, dacă se tine cont de acestea, se poate corela preţul din contracte cu nivelul preţului din piaţă, apărând astfel o ajustare automată si nu mai e nevoie de faimoasele renegocieri periodice (anuale sau mai dese), rareori avantajoase pentru stat.
Expert Forum aminteste de cazul ArcelorMittal, care a incercat sa cumpere prin intermediul OPCOM o cantitate mare de energie de la Nuclearelectrica, utilizand o formula de pret. "Acum cateva luni Mittal a incercat intai sa faca un contract direct cu Nuclearelectrica, in afara bursei, blocat in ultima clipa. Cand a devenit evident ca Romania de azi nu mai e cea din 2004, si nici macar cea din 2008, iar lumea nu va sta cu bratele in san, Mittal a venit intr-adevar cu o oferta pe bursa (OPCOM) in care se folosea o formula de pret legat de nivelul OPCOM-PZU. Micul spil al formulei- la prima vedere complicata, mergand la intimidarea cetateanului si jurnalistului de rand, dar de fapt infantila in logica ei- era ca pretul iesea aproape constant indiferent de valoarea variabilelor, adica indiferent de cum ar fi evoluat pretul de piata de care chipurile era legat.
In plus, pretul din formula rezulta in mod sistematic mult sub orice nivel rezonabil la care ne-am putea astepta de acum incolo pe OPCOM. Si aceasta oferta a fost retrasa ca urmare a scandalului iscat preventiv: numai o companie de stat care refuza cu tot dinadinsul sa faca profit ar fi fost dispusa sa vanda energie la un asemenea pret sub piata, adica sub alternativa oricaror contracte posibil de incheiat pe OPCOM (...) Un lucru bun tot a iesit din aceasta oferta, cu tot scandalul din jurul ei: Mittal a demonstrat ca vechile scuze vehiculate de-a lungul timpului de Hidroelectrica pentru a nu incheia contracte pe OPCOM cu companiile care cumpara in cantitati mari (Alro, Mittal si traderii) nu au nicio baza".
In conditiile in care Hidroelectrica nu este o companie care sa riste sa ramana cu "marfa nevanduta", nu s-ar justifica discount-uri pentru contracte pe termen lung. "In bursele europene de energie nu exista discount la contractele pe termen lung; iar riscul variatiilor de pret e gestionat de consumatorii industriali insisi, nu de producatorul de curent", sustine Expert Forum. "Daca aveti o marfa de vanzare si un cumparator dispus sa preia o cantitate importanta, in ce conditii i-ati face o reducere si cat de mare ar fi aceasta? Raspunsul depinde strict de nivelul riscului de a ramane cu marfa nevanduta daca nu acceptati oferta respectiva. Acum, realmente, cat de mare este acest risc pentru Hidroelectrica si Nuclearelectrica, singurele companii cu energie competitiva din tara asta pentru care se bat toti consumatorii?", mai arata Expert Forum.
Preturile nu trebuie sa fie legate de cotatiile internationale ale unui produs, precum aluminiul (cazul Alro) sau otelul (cazul ArcelorMittal)? "Cu alte cuvinte, daca n-ar trebui ca managementul Hidroelectrica sa devina expert in planurile de afaceri ale clientilor sai. Sigur ca un consumator asa isi doreste: sa nu-si asume riscuri in propria afacere, ci sa-l transfere spre gestionare pe gratis furnizorului de energie. (...) Hidroelectrica (si Nuclearelectrica) in realitate chiar nu au de ce sa se priceapa la bucataria interna a clientilor lor. Pur si simplu Hidroelectrica si Nuclearelectrica trebuie sa vada daca in piata exista posibili clienti care sa dea mai multi bani pentru energie decat Mittal si Alro", arata EFOR.
In fine, cei de la EFOR subliniaza ca pentru a fi siguri că "nu mai suntem furati, MEC si Hidroelectrica trebuie să renegocieze totodată si publicarea tuturor termenilor contractuali relevanti, tocmai pentru a evita orice suspiciune: termene, cantităti, preruri. Deja povestea asta s-a lungit prea mult si ne-am pierdut cu totii răbdarea."
Guvernul a decis sa nu rezilieze contractele cu "baietii destepti" din energie, ministrul Economiei, Daniel Chitoiu, afirmand, vineri, ca preturile vor trece pe piata concurentiala si ca "Fondul Proprietarea a revenit in negocieri".
Ministrul Economiei Daniel Chitoriu a spus, vineri, in cadrul unei conferinte de presa sustinuta cu prilejul renegocierilro contractelor cu "baietii destepti" din energie, ca "ce nu s-a reusit in 10 ani de zile, am reusit noi in 10 zile".
Chitoiu sustine ca nu poate da amanunte legate de modul in care va fi calculat acest pret, negocierile fiind inca in derulare, iar formula va lua in considerare pretul de pe bursa energiei (OPCOM).