EXODUL DE CREIERE continua in Romania si in Bulgaria, dupa ANULAREA RESTRICTIILOR in Uniunea Europeana -AFP

D.g. | 04.01.2014

SHARE 4

Pe aceeași temă

Tinerii absolventi de facultate, in special cei din domeniile stiintifice, nu au asteptat deschiderea pietii muncii din UE pentru a parasi Bulgaria si Romania, fenomenul fiind o adevarata durere de cap pentru ambele tari, cele mai sarace membre al Uniunii Europene, relateaza AFP, citata de HotNews.ro.

"In ultimii 15 ani au plecat doua treimi din cercetatorii de la Institutul de Matematica din Sofia. Odata cu ridicarea restrictiilor in Uniunea Europeana, acest lucru va fi chiar mai usor", a declarat pentru AFP Mihail Konstantinov, profesor de inginerie civila.

Potrivit inginerului, situatia este chiar mai rea de atat in conditiile in care "calitatea a numerosi studenti este regretabila, pentru ca cei mai buni studenti pleca la sfarsitul liceului".

Sapte ani dupa aderarea celo doua tari la UE, romanii si bulgarii sunt acum liberi sa lucreze oriunde in Europa. Cele noua tari care au mentinut restrictiile pe piata muncii,au fost nevoite sa le elimine la 1 ianuarie 2014. Saptesprezece alte state, inclusiv Italia si Suedia, au facut acest lucru in anii anteriori.

Potrivit specialistilor, aceasta schimbare nu va duce la o crestere semnificativa a emigratiei, in conditiile in care trei milioane de romani si un milion de bulgari si-au parasit tarile in ultimii douazeci de ani pentru a-si construi un viitor in alta parte.

La Liceul in limba franceza din Sofia, o institutie bine cunoscuta din capitala bulgara, aproximativ unul din doi elevi intentioneaza sa plece dupa absolvire pentru a studia "in Franta, Germania, Anglia si Olanda, cu scopul de a ramane acolo", explica Gergana Krasteva, directorul adjunct al unitatii de invatamant. Tinerii considera ca educatia de care ar avea parte in universitatile bulgare nu le-ar permite sa fie "competitivi pentru angajatorii companiilor internationale".

Svilen Maltchev (21 de ani) a urmat cursurile selectivului Liceu de maematica din Sofia. A devenit un student la Universitatea Tehnica, viseaza sa fie inginer specializat in industria automobilistica si urmeaza un program comun cu Universitatea germana din Karlsruhe. Daca vrea sa mearga in Germania, arata tanarul, aceast lucru se datoreaza faptului ca "studentii universitatii noastre ramasi in Bulgaria nu isi pot gasi locuri de munca in functie de abilitatile lor".

Hemoragie in domeniul sanatatii publice

Sanatatea Publica in Bulgaria ca si in Romania reprezinta sectoarele care au suferit cel mai mult de la deschiderea treptata a pietei muncii din UE.

"Incepand din 1990, peste 21.000 de medici romani au plecat la munca in strainatate", a declarat Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor, pentru AFP. Cei mai multi au plecat sa practice medicina in Marea Britanie (4500), Franta (4300) si Germania (2000). Iar dintre medicii straini care profeseaza in Franta, "romanii sunt cei mai numerosi, inaintea belgienilor".

Combinatia dintre pensionari si emigratie are un efect exploziv: numarul medicilor din unitatile sanitare romanesti este cu 30% mai scazut decat in urma cu doi ani. "Unele spitale nu au decat un singur anestezist full-time, ceea ce le blocheaza sporadic activitatea", spune dr. Astarastoae. Aceeasi problema apare si in cazul asistentelor medicale din Romania, extrem de cautate in Europa de Vest.

In tara vecina, in Bulgaria, Mariana Kirilova, sef al sindicatului medicilor din regiunea Veliko Tarnovo (centru), conduce un serviciu de urgenta. Ea are doua specializari si 28 de ani de experienta. Cifrele redau esenta situatiei: "Am ajuns in Bulgaria la 940 leva (480 de euro), in timp ce un medic tanar incepe in Germania de la 2.200 de euro pe luna".

Industria informatica, un avantaj traditional al celor doua tari, ramane o licarire de speranta in acest peisaj gri. Tinerii IT-isti romani si bulgari sunt apreciati in strainatate, ceea ce a determinat multe companii straine din acest domeniu sa isi instaleze sedii in cele doua tari. Drept consecinta, "exodul creierelor" in domeniul IT a scazut.

"De 15 ani, cei mai bunis specialisti instruiti in Romania aveau un singur scop, Silicon Valley", declara la sfarsitul lunii noiembrie ministrul roman pentru Societatea Informationala Dan Nica, adaugand ca, "astazi, unii dintre ei s-au intors si multi nu mai pleca".

TAGS:

Comentarii 4

Liviu din Timisoara - 01-06-2014

Cand Daniel Funeriu ca vrut sa separe niste ape in invatamantul general, cand a facut o ierarhizare a universitatilor si a introdus noi criterii de promovare in cercetare, foarte multi " sindicalisti " l-au huiduit :" nu cunoaste realitatea romaneasca "( printre care si acel ministru interimar care a desfiintat comisia care tocmai constata oficial plagiatul lui Ponta )... Da, IN CONTINUARE , copiii inteligenti si motivati ( nu in primul rand financiar !) vor parasi Romania, tara in care un Premier Plagiator isi vede mai departe de treburi ...

Răspunde

Militaru Mihail Daniel - 01-06-2014

Asa ne trebuie noua si bulgarilor daca nu stim sa ne apreciem valorile!Sa-i ia altii fiindca suntem tembeli!Raman in tara toti mediocrii si spagari fiindca astia sunt buni pentru guvernanti!

Răspunde

ronea - 01-04-2014

Sa fim seriosi! In spatele declaratiilor lacrimogene, adevarul este multi romani isi freaca miinile de bucurie cind pleaca "creierele" din tara. Daca acestea ar ramine, ar face concurenta pileleor si smecherilor din sistem. Acestia au tot interesul sa se debaraseze de concurenta. Sa fii competent si cinstit este un adevarat hanidicap in Romania, , caci sistemul este facut incit sa te marginalizeze si sa te pedepseasca in acest caz. Desigur, perdantii sint milioanele de romani, dar acestia sint prea mofluzi si spalati pe creier de Antene ca sa inteleaga aceasta notiune abstacta "exodul creierelor" si sa inteleaga ce se intimmpla cu adevarat in sistem. Intr-un fel, este bine ca sint perdanti , ca isi merita soarta: unde nu-i cap, vai de picioare!

Răspunde

Doru - 01-04-2014

O sa ramana doar cei mai inceti la minte. Deja e jale.

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22