Site-uri recomandate

Magazin online vanzari Anvelope iarna ieftine
Pariuri sportive online
Camere supraveghere
Poker Online
Anunturi gratuite de mica publicitate
Bonus Pariuri Sportive - Pariuri Sportive online din Romania
Oferte Litoral
Inchirieri auto
Implant dentar, clinica stomatologica romano-franceza
Sports Cars
Implants dentaires
Implanturi dentare Bucuresti
Anvelope - de sezon la preturi promotionale
Cadouri
Traduceri - birou traduceri autorizate, traduceri legalizate, apostile si supralegalizari
Piscine - constructii piscine si magazin intretinere piscine
Incarcator baterii laptop - Accesorii laptop
Cabinet stomatologic Timisoara - implanturi dentare, endodontie, estetica dentara



 
Editorial | Editie scrisa
13.03.2008

Eva sau Lucy?

de ANDREI CORNEA 

Nu exista comentarii

Care copil din Romania nu a vazut vreun documentar cu dinozauri pe canalul Discovery? Care este acela care nu a jucat jocuri pe calculator cu animalele preistorice sau nu a rasfoit albume cu monstri antediluvieni? Cati nu au vizitat Muzeul "Antipa"? De acum înainte, tot ce au aflat cu aceasta ocazie are tot atata valoare de adevar ca si filmele cu Batman, adica nula. Asa a decis, în adanca sa întelepciune si marea sa evlavie, Ministerul Educatiei, deja acum doi ani. "Sa spunem un nu hotarat evolutionismului si darwinismului!" Omul a fost facut de Dumnezeu exact asa cum scrie în Cartea Genezei si, se pare, tot asa sustine si Biserica, prin urmare. Nici vorba de epoci geologice de sute de milioane de ani. Nici vorba de nenumarate specii de animale si plante disparute de mult. Nici vorba de un pamant complet diferit de cel de azi. Creatia a durat fix sase zile si gata. Totul s-a petrecut acum vreo sase mii de ani - aici evreii si crestinii nu s-au putut pune de acord cand exact. (Dar nu-i chiar singurul lucru asupra caruia nu s-au putut pune de acord.)

Pana una-alta, începand cu anul acesta, la clasa nicio vorba despre Lucy, strabunica noastra, australopitecina; sa nu mai fie invocat bunicul nostru, sinantropul etc. Cat despre fratii nostri retardati, neandertalienii - acestia sigur nu au stat cu noi în Gradina Edenului, asa ca, afara din manuale! Traiasca tatal Adam, mama Eva si tandrii fratiori Cain si Abel! Si sa nu uitam sarpele, ca ne-a facut atat de destepti!

A, ni se comunica de la MEC ca, implicit, copiii tot vor afla ceva despre teoria evolutiei - dar "implicit", pentru ca materia sa fie mai "redusa". Grozava idee, propun extinderea ei: de exemplu, ce-ar fi sa învete "implicit" si teorema lui Pitagora si, de ce nu, s-ar putea învata "implicit" chiar si despre istoria patriei! Sau gramatica - de ce sa nu fie si ea învatata "implicit", ca, oricum, nimeni nu prea mai întelege ce rost are, atunci cand vorbitul si scrisul anapoda nu te împiedica sa ai vile mari si fotoliu lat de senator! De fapt, scoala însasi ar putea fi adusa, în ansamblu, spre fericirea generala si cu economii bugetare, la nivelul "implicit", adica la "scoala vietii"!

Pana una-alta, daca teoria evolutiei se trateaza "implicit", de ce religia se trateaza "explicit", ba chiar Biserica insista sa devina obligatorie chiar în liceu?

Adevarul este ca acest gest stupid al ministerului, care imita gesturi similare facute în America sau Europa, arata forta uriasa, în epoca noastra, a fundamentalismului religios, a exclusivismului literalist. Fata lui oribila sunt atentatele savarsite de Al-Qaida si Hamas. Fata lui "agreabila" sunt scoaterea darwinismului din scoli, religia devenita materie obligatorie, portul valului islamic, interzicerea caricaturilor cu Mahomed, condamnarea de catre BOR a publicarii sau a traducerii Versetelor satanice ale lui Salman Rushdie. Nu sustin totusi ca ministrii si functionarii de la MEC sunt fundamentalisti. Sustin ca nu au minte si sunt oportunisti.

Cei care ar trebui sa protesteze aici - si deocamdata nu i-am prea vazut - sunt nu atat ateii sau agnosticii, cat oamenii religiosi, dar moderati, care înteleg bine eroarea monstruosa a lecturii literale a Scripturilor. Ei stiu prea bine ca aceste texte, în a caror valoare revelata cred, trebuie citite cu cugetul îndreptat la semnificatiile nonliterale. Pentru ei, ca si, candva, pentru Toma de Aquino, nu exista o opozitie între stiinta si credinta, dar nici o confuzie între ele. Totul tine de interpretare, evident, si de spiritul acesteia. In orice caz, moderatii au de ce sa fie îngrijorati. Indoctrinati dogmatic, copiii au doua optiuni: sa devina fanatici ei însisi sau sa renunte complet la religie (sau la religia interioara), identificand religia cu îndoctrinarea. Ceea ce s-a întamplat cu marxismul predat în scoala pe vremuri se va repeta acum negresit cu religia.

Unii vor spune, totusi, ca fie si o versiune nonliterala a Genezei e greu de pus în acord cu teoria evolutiei si ca, în consecinta, predandu-le pe amandoua, copiii vor ajunge sa nu mai stie ce sa creada. Posibil, dar nu-i asta conditia omului modern: sa nu aiba nimic sigur, nimic necontroversat? Nu vor trebui copiii de azi sa faca, maine, alegeri dificile - politice, sociale, culturale, de mod si loc de viata? Mai exista vreun reper indiscutabil, idee nepusa la îndoiala, norma preasfanta? Ideea ca totul trebuie sa fie coerent, fara discordante nu e sustinuta astazi decat de diferite versiuni fundamentaliste - fie si pseudo-inocent disimulate sub pretextul "implicitului"!

Asadar, sa alegem între Lucy si Eva? Deloc. Vorbiti-le serios copiilor - dar la orele respective - despre amandoua si aratati-le ca nu e tocmai simpla coabitarea lor armonioasa si ca, la urma-urmelor, ea nu e nici necesara. Lasati-le sa se certe, daca le place: în fond, oricat de batrane, ambele stra-stra-stra...-moase sunt si vedete, si femei...

 

Comentarii (0)

Adauga comentariu

Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim!
Nume:
Email: (nu va fi publicat)
Comentariu:

    Nu exista comentarii la acest articol.

    De acelasi autor

    Românul tipic

    ...


    Antipolitica

    De unde să ia naştere o cultură politică de fond la aceia pentru care Internetul e zeu, televizorul ...


    Cine ne tiranizează?

    E vremea să ne trezim din coşmarul televizat şi să rostim răspicat câteva evidenţe. Nu, ...


    "Străinul"

    Popoarele şi societăţile nu se conduc după raţiune şi analize economice şi sociale. ...


    Baconschi, limbaj inadecvat

    Nimic nu poate fi mai grav, în acele zile tensionate şi confuze, decât un limbaj nepotrivit din partea ...


    Toate articolele (327)

    Editorial

    Editie scrisa | Rodica Palade

    Boc a plecat

    A ajuns cel mai hulit dintre toţi premierii pe care i-a avut România în ultimii 22 de ani, deşi ...


    Editie scrisa | Andrei Cornea

    Antipolitica

    De unde să ia naştere o cultură politică de fond la aceia pentru care Internetul e zeu, televizorul ...


    Editie scrisa | Cosmin Alexandru

    PDL sub şocuri electrice

    Oamenii politici au acum şansa să ne vindece sau să ne îngroape. Sau noi pe ei. PDL a fost trezit ...


    Editie scrisa | Rodica Palade

    Decontul

    Trebuie să discernem atent între actele de huliganism ale unor grupuri agresive şi protestele oamenilor ...


    Editie scrisa | Cosmin Alexandru

    Pentru sănătatea lui Raed Arafat

    De ce trebuie ca, sistematic, cineva care reuşeşte cu enorme eforturi să realizeze ceva în structurile ...

    Recomandarea editorilor

    Subiectele zilei