Categorii

Site-uri recomandate

Anvelope vara

Magazin online vanzari Anvelope iarna ieftine

Pariuri sportive online

Poker Online

Adauga anunturi gratuite de mica publicitate

Bonus Pariuri Sportive - Pariuri Sportive online din Romania

Oferte Litoral

Inchirieri auto

Implant dentar, clinica stomatologica romano-franceza

Sports Cars

Implants dentaires

Implanturi dentare Bucuresti

Anvelope - de sezon la preturi promotionale

Cadouri

Traduceri - birou traduceri autorizate, traduceri legalizate, apostile si supralegalizari

Piscine - constructii piscine si magazin intretinere piscine

Incarcator baterii laptop - Accesorii laptop

Cabinet stomatologic Timisoara - implanturi dentare, endodontie, estetica dentara

Politica | Editie scrisa

01.06.2010

Erorile Guvernului Boc

de Andrei Cornea

11 comentarii

Nu e obişnuit ca un guvern, după mai puţin de şase luni de la intrarea în funcţie, să devină atât de antipatizat precum Guvernul Boc. Se va spune însă că şi împrejurările au fost ostile: criza economică mondială şi mai ales „europenizarea“ ei în ultimele luni, criza politică din ultimele luni ale anului trecut, cât şi structurile tradiţionale ale economiei şi mentalităţilor româneşti au contribuit din plin la degradarea rapidă a situaţiei. Putea totuşi Guvernul Boc, primul-ministru în particular, face mai mult şi ieşi mai bine? Să ne ferim desigur în a personaliza prea mult lucrurile, deoarece împrejurările vechi şi noi au fost într-adevăr decisive. Totuşi, să nu rămânem orbi la erorile guvernului. Şi acestea au fost destule şi grave.

a) Mai întâi, a fost eroarea de apreciere generală. Poate că oficialităţile româneşti suspectau din iarnă deja că scenariul iniţial de ieşire din criză anul acesta e prea optimist. Totuşi au mizat pe el câteva luni bune, inducând în opinia publică aşteptări nerezonabile. Trebuia să adopte de la început varianta pesimistă, să pregătească populaţia din a doua zi după intrarea în funcţie pentru tăieri de salarii, nu doar sporuri, care urmau să fie aplicate de-a lungul anului. Au ţinut populaţia într-un fals optimism, până ce, brusc, au părut a fi fost treziţi la realitate de vizita FMI de la sfârşit de aprilie. Au lăsat impresia că nu cunosc realitatea – ceea ce a ridicat întrebări serioase privind capacitatea lor de a guverna coerent în momente critice. În plus, au creat sentimentul – poate nefondat – că nu spun adevărul, ceea ce e un dezastru în astfel de momente, când încrederea e o resursă mai preţioasă decât orice împrumut FMI.

b) Deoarece nu au apreciat situaţia corect (sau nu au spus la timp adevărul), autorităţile s-au văzut nevoite să aplice măsurile de austeritate bugetară brutal şi pe aproape toate deodată. Decizând – poate că măsura în sine este corectă – să nu mărească taxele, dar, în schimb, să taie nu numai un sfert din salariile bugetarilor, dar şi 15% din pensii, guvernul ar fi trebuit să dea măcar, şi din timp, anumite satisfacţii psihologice populaţiei. Din punct de vedere birocratic, este, desigur, mai simplu să reduci toate salariile cu un procent egal. Dar populaţia nu vrea să asculte de argumente birocratice: ea vrea ca cei cu salarii mari şi foarte mari să fie mai sever „penalizaţi“ decât cei cu salarii mici. În astfel de momente, instinctele „socialiste“ sunt mai active ca niciodată. Guvernul ar fi trebuit, în consecinţă, să procedeze în etape: mai întâi, din iarnă, să taie prin ordonanţe de urgenţă lefurile parlamentarilor, miniştrilor, secretarilor de stat, directorilor de agenţii, directorilor de deconcentrate şi ale altor bugetari de acest fel. Apoi, să aplice tuturor reducerea cu 25%. Probabil că veniturile suplimentare ar fi fost relativ minore, dar satisfacţia psihologică pentru populaţie – considerabilă. Guvernul nu a făcut nimic de acest tip – ceea ce a creat suspiciunea că îi protejează pe acoliţii politici.

E greu de înţeles, de asemenea, de ce Legea pensiilor, care desfiinţa pensiile speciale, nu a putut fi votată nici până în acest moment. Or, a scădea cu 15% toate pensiile (inclusiv pe cele calculate pe baza unor legi speciale) nu poate fi apărat sub raport moral. Dimpotrivă, a scădea cu 15% toate pensiile bazate pe contributivitate e un principiu care putea fi apărat moral, numai cu condiţia ca la 1 iunie să nu mai fi existat deloc pensii speciale. De asemenea, e greu de înţeles de ce numărul salariaţilor guvernamentali şi al celor din administraţiile locale nu s-a redus decât nesemnificativ în ultimele luni. Iar când se pierd în explicaţii, guvernanţii ar trebui să ştie că ele nu conving, în schimb amplifică suspiciunea tratamentului preferenţial – adică exact lucrul de care, în aceste momente, ei ar fi trebuit să se ferească precum de foc. Iarăşi, te întrebi de ce abia acum se emite o ordonanţă pentru combaterea evaziunii fiscale. Oare ea nu putea fi adoptată încă din februarie sau martie?

c) O altă eroare tactică aparţine, de data aceasta, preşedintelui Băsescu. A surprins pe multă lume „tăcerea“ prelungită a acestuia după alegeri şi instalarea Guvernului Boc. Strict constituţional, nicio obiecţie: politica economică o face guvernul, şi nu preşedintele. Acesta totuşi s-a văzut nevoit să „rupă tăcerea“ de patru luni pe 5 mai, anunţând măsurile de austeritate. Este pentru mine greu de înţeles de ce Băsescu a abandonat timp de patru luni rolul său favorit de „preşedinte jucător“. Au fost patru luni aproape pierdute, când se puteau lua măsuri care, măcar din punct de vedere al imaginii, ar fi putut crea o atmosferă de încredere. Era clar că premierul nu avea şi nu are autoritatea în partid de a impune sacrificii la vârf şi că „nomenclatura“ PDL nu era (şi nu este) dispusă să-l asculte. Singurul care putea să o facă era preşedintele, or el a „tăcut“, lăsând situaţia să se degradeze. A vrut Traian Băsescu să-şi menajeze premierul şi să nu-i submineze autoritatea, câtă o mai avea? A apreciat şi el greşit dificultatea situaţiei? Nu ştiu, dar o eroare de judecată a fost.

d) În sfârşit, guvernul şi premierul ar fi făcut bine să cheltuiască mai mult pentru o consiliere de imagine. Dincolo de erorile tactice făcute, actualii guvernanţi dau dovadă de o teribilă incapacitate de a comunica adecvat. Discursuri de lemn (din partea premierului), contradicţii în declaraţii (ca cele dintre ministrul Finanţelor şi cel al Muncii) ori chiar afirmaţii nepotrivite sau care sună cinic, cum este cea a d-lui Vlădescu că „nu sunt destui bogaţi în România“, pentru ca să se impună o impozitare diferenţiată cu urmări pozitive. (Probabil că, statistic vorbind, d-l Vlădescu are dreptate, dar el nu e pe post de sociolog, ci de ministru şi e dator să se exprime cu gândul şi la psihologia şi mitologiile publice, nu numai la datele statistice.)

Nu cred că această criză de încredere, datorată în mare măsură propriilor erori, poate totuşi dărâma guvernul. Opoziţia sau sindicatele sunt încă şi mai decredibilizate, iar soluţii raţionale alternative nu au fost în stare să ofere. Măsurile de austeritate trebuie oricum aplicate, fiind impuse de realitatea economică şi bugetară inflexibilă. Dar ele pot fi de aşa natură prezentate şi adoptate, încât să fie suportate cu stoicism sau scrâşnind din dinţi. Diferenţa e mare, iar Guvenul Boc a făcut aproape tot ce se putea pentru ca o mare parte a populaţiei să aleagă inevitabil cea de-a doua variantă. //

Comentarii (11)

Adauga comentariu