De același autor
Partidul Miscarea Populara ar fi avut toate datele de a modifica harta electorala a Romaniei. E ultimul venit, iar romanii au obiceiul de a-i pune in fata celui intarziat rezervele de ospitalitate. Mai mult, nimeni, niciun partid din opozitie si nici macar vreun lider politic, nu a reusit sa capitalizeze greselile guvernarilor succesive ale cabinetelor Victor Ponta. Nimeni nu a reusit, in termeni de marketing politic, sa converteasca dezamagirile in promisiuni.
Miscarea Populara ar fi putut profita de apatia celorlalti care, pe scena publica, se opun PSD-ului. Nu a facut-o. A ales-o pe Elena Udrea, in momentul in care pana si Crin Antonescu a inteles ca schimbarea trebuie vanduta ca fiind radicala.
Tanarul partid emanat de la Cotroceni a jucat in logica unui partid mamut, fara a avea resursele si constantele acestuia din urma. Tocmai in punctul in care se instaura ca acel cu-totul-altceva-decat-PSD, Miscarea Populara a actionat aidoma adversarului numit. Ca orice mimetism, insa, copia nu reuseste cat originalul. I-au lipsit regia, culisele si stapanirea de sine a unui animal politic de talia lui Viorel Hrebenciuc sau Liviu Dragnea. A avut-o doar pe Elena Udrea care, in pofida tuturor semnalelor, nu a fost dispusa sa faca un pas inapoi, nici macar in joaca, nici macar de fatada.
Sambata, in ziua primului congres, atunci cand partidul isi putea masura in oglinda forta dovedita de scorul de la europarlamentare, niciun PMP-ist, niciun comentator onest, niciun votant propriu nu credeau ca va bate vantul schimbarii. Or, un partid nu se poate lipsi de resorturile de a crea iluzii si de a face comert cu proiecte de mai bine. Daca asteptarile erau acelea de schimbare, daca electoratul, fie el cel dur, indecis sau absent, a cerut o dovada in schimbul increderii, Partidul Miscarea Populara trebuia sa o construiasca si sa o furnizeze. Macar atat: sa isi joace rolul politic, intr-un an electoral decisiv, in care, teoretic, orice s-ar fi putut intampla. La felul in care a fost guvernata tara, la rezultatele din alegerile pentru Parlamentul European, de unde nimeni nu isi poate aclama victoria decisiva, potentialul de a da o lovitura era imens.
Singura dovada de buna-credinta, insa, putea sa vina doar de la Elena Udrea. Sigur, cinstit ar fi fost sa vina de la colegii de partid, dar registrul negocierilor de putere ramane unul cinic, oricat elan revolutionar ar avea strada. Elena Udrea nu si-a permis sa para vulnerabila si sa isi treaca un nou esec in foaia de parcurs. Stie, in mod sigur, ce inseamna inscaunarea ei ca sef al partidului. Stie care sunt riscurile. Stie ca, la toamna, poate sa piarda mai mult decat ar fi pierdut acum. Se poate, insa, sa nu mai poata duce, nici jucata, o infrangere.
Asa se explica si anuntul grabit al canditurii lui Cristian Diaconescu la alegerile prezidentiale. Artificiul era menit sa ii vanda la pachet: Elena Udrea conduce PMP-ul, dar iata ca il accepta si il sustine pe Cristian Diaconescu pentru Cotroceni. Una rece, una calda. Adeseori, insa, transferul nu se face din directia potrivita: s-ar putea ca ea sa ii deserveasca mai mult fostului ministru de Externe, fost consilier presidential, decat ii serveste el ei. Asa se face adunarea. La PSD, inca da cu plus.
