E greu să acorzi recunoştinţă cuiva care te ameninţă

Guvernul Boc vrea să taie privilegiile acordate revoluţionarilor. Alături de Ion Caramitru aţi fondat Asociaţia Revoluţionarilor fără Privilegii. Cum priviţi această iniţiativă?
Asociaţia Revoluţionarilor fără Privilegii s-a înfiinţat în 2003, ca o reacţie la scandalurile pe tema revendicărilor şi a abuzurilor făcute de mulţi dintre revoluţionari şi asociaţii specializate în a solicita drepturi materiale. Din cei peste 20.000 de revoluţionari, mulţi au ca preocupare principală tragerea de foloase materiale, reuşind să facă din aceasta o afacere mai bună decât munca. Un salariu de 1.200-1.400 lei, de care mulţi sunt mulţumiţi, înseamnă 8 ore de muncă pe zi, 5 zile pe săptămână, o lună întreagă, în fiecare an. Dacă compari o pensie de 5-800 lei, ce să mai zic de o pensie de 1.000 – mare! – cu aportul revoluţionar, de o oră, pentru dat jos un tablou etc., vezi că nu e corect. I-am întrebat pe unii dintre aceşti revoluţionari: „dar ce aţi făcut ca să fiţi revoluţionar cu merite deosebite?“. Deosebit pentru mine ar însemna că am prins un terorist. Dar nu e niciun terorist prins şi, dacă ne gândim că peste 10.000 de revoluţionari cu merite deosebite n-au prins nici un terorist, este exagerată recompensa raportată la partea de risc şi de efort.

Recompensa nu se cere prin presiune şi e greu să acorzi recunoştinţă cuiva care te ameninţă. Nu ar trebui să existe niciun fel de presiune din partea revoluţionarilor pentru a primi... recunoştinţă. În cazul deţinuţilor politici, statul are o oarecare obligaţie să plătească despăgubiri pentru nişte ani de închisoare.

Din tot ce am aflat până acum, când Ceauşescu a fugit cu elicopterul el nu mai avea nici un fel de putere. Au apărut ulterior teroriştii, dar, din toate probele existente, ei au avut un rol diversionist şi în niciun caz nu erau controlaţi de Ceauşescu. Din acest motiv e greu să spui că ai luptat împotriva regimului comunist. Practic, după 22 decembrie, probabil a fost o diversiune şi o luptă pentru preluarea puterii de către Ion Iliescu şi echipa lui. Deci, dacă cineva s-a luptat cu teroriştii poate să fie un act de sprijinire a celor care încercau să preia puterea. Oricum, nu se ştie cine cu cine a luptat, unii, suspectaţi că sunt terorişti, au apărut ca revoluţionari sau invers. Această posibilitate de a încadra pe cineva ba la terorişti, ba la securişti, ba la informatori sau la revoluţionari nu garantează un mecanism prin care să poţi să acorzi beneficii şi drepturi materiale! Statul poate să aibă mecanisme de premiere, dar foarte puţine şi foarte limitate. Mă gândesc la realizări ale unor oameni de ştiinţă, ale unor artişti, sportivi, chiar şi pentru acte deosebite de curaj. Dar n-am auzit de recompense date pentru o acţiune greu de dovedit, uşor de contestat, uşor de falsificat. Deci tot contextul este mult prea confuz ca să acorzi sume atât de mari şi pe perioade atât de lungi. Statul poate premia anumiţi oameni, dar nu la presiune sau la şantaj.

Nu e normal să acorzi nişte drepturi care nu sunt egale nici pentru cei care le primesc. Cei care le primesc, le primesc în funcţie de unde şi cum au reuşit să se descurce. Unii mai abili pot avea un spaţiu comercial, alţii pot să nu ia mai nimic. N-am mai auzit de o lege atât de aleatorie care să le permită celor care ştiu să se învârtă să se învârtă şi mai tare. Nu ştiu o lege care să fie atât de uşor de interpretat, astfel încât un infractor – au fost nişte cazuri la Braşov – să cumpere pe bani un astfel de certificat, de pe urma căruia să obţină mult mai mulţi bani. Totul sub acoperirea legii. Dacă eşti pensionar, faci dovada că ai muncit 20-30 de ani, că ai contribuit la CAS. La certificatele de revoluţionari, dacă ai trei cunoscuţi care declară că tu ai făcut ceva şi tu declari pentru ei cât de curajoşi au fost, e suficient. Cei trei pot să fi fost foarte curajoşi, dar la fel de uşor pot să fie nişte martori interesaţi şi să obţină prin mărturie de neverificat ceva pentru care, pe altă cale, ar fi trebuit să muncească 30 de ani.

Reuşita guvernului depinde şi de partidele de opoziţie, şi de mass-media, de televiziuni. Am văzut televiziuni care, în loc să comenteze exact acest demers, găsesc mici fisuri, contraargumente. Poţi susţine persoane care au avut o participare la revoluţie şi acum viaţa lor e mult mai rea decât înainte sau e rea pentru că situaţia economică personală este rea. Un ajutor social e de înţeles, dar eliminând celelalte avantaje din lege. O pensie socială sub salariul minim pe economie, pentru cei cu situaţie economică foarte proastă, e de acceptat, dar nu 1.800 de lei, pentru că omul respectiv este în putere, poate să muncească, nu e printre cei care au fost răniţi. Toate aceste privilegii sunt exagerat de mari şi trebuie eliminate. Să rămână ajutorul pentru răniţi, pentru urmaşii celor decedaţi şi pentru un număr foarte limitat de revoluţionari, ca un ajutor social.

Interviu cu Radu Filipescu, realizat de Rodica Palade