Duminica, protest fata de legea Big Brother-Opriti tancurile cibernetice

Fara Autor | 20.12.2014

Pe aceeași temă

O manifestație împotriva Legii privind securitatea cibernetică a României a treia din seria reglementărilor de tip Big Brother) a fost anunțată pentru duminică, 21 decembrie, orele 12.00, în fața Parlamentului. Protestul față de “<>” folosite de autorități pentru a intra în casele cetățenilor este organizat pe Facebook.

Proiectul de lege a trecut tacit de Camera Deputaților, la 17 septembrie, și a fost votat de senatori vineri, 19 decembrie.

Organizatorii protestului de duminică îi cer președintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea, care conține mai multe prevederi ce încalcă drepturi și libertăți fundamentale.

Astfel, articolul 17 din proiectul de lege, se prevede că, “pentru realizarea securităţii cibernetice, deţinătorii de infrastructuri cibernetice (categorie în care intră toate persoanele juridice care dețin cel puțin un computer – n. red.) au următoarele responsabilităţi”:

să acorde sprijinul necesar, la solicitarea motivată a Serviciului Român de Informaţii, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Serviciului de Protecţie şi Pază, CERT-RO şi ANCOM, în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin acestora

  • să permită accesul reprezentanţilor desemnaţi în acest scop la datele deţinute, relevante în contextul solicitării
  • să informeze, de îndată, autorităţile şi instituţiile publice prevăzute la lit.a) cu privire la incidentele cibernetice identificate, conform procedurilor stabilite prin normele metodologice la prezenta lege.

Proiectul nu vorbeşte despre mandat, ci despre “solicitare motivată” a respectivelor instituţii, fără niciun alt fel de alte lămuriri.

În vederea exercitării atribuţiilor, conducătorii autorităţilor desemnează persoane abilitate să desfăşoare activităţi de control, care, în baza şi limitele împuternicirii, au dreptul de a solicita declaraţii sau orice documente necesare pentru efectuarea controlului, să facă inspecţii, inclusiv inopinate, la orice instalaţie, incintă sau infrastructură, cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi să primească, la cerere sau la faţa locului, informaţii sau justificări.

Revendicările manifestanților

"La fix 25 de ani de la evenimentele liberatoare din 1989, parlamentarii ne-au aratat ca 25 de ani au trecut degeaba! Si ne-au adus in punctul din care am plecat. Astazi, 19 decembrie 2014, Senatul Romaniei a adoptat, cu UNANIMITATE, Legea 580/2014, numita si Legea SECURITATII (sic !) cibernetice, care propune o serie de masuri cu efect limitativ asupra dreptului la viata privata in zona digitala si incalca flagrant reglementarile europene in materie" este mesajul care circulă pe Facebook și îi cheamă pe bucureșteni la protest.

"Duminica 21 decembrie ne pregatim sa comemoram. Reeditam Baricada de la Intercontinental in memoria celor peste 1.000 de concetateni care au murit in decembrie 1989. Dar, in timp ce societatea civila se pregateste sa aduca un omagiu celor care au murit in mod nedrept, parlamentarii ne-au pregatit o surpriza. De sarbatori. In mod evident cetatenii si "alesii" lor nu au, nici acum, o agenda comuna. Noua lege intra cu tancurile cibernetice in casele si in vietile noastre, in intimitatea gandurilor noastre", mai spun organizatorii protestului.

De aceea, cei nemulțumiți de lege îi cer președintelui Klaus Iohannis să nu promulge Legea securității cibernetice, ci să sesizeze Curtea Constituțională.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22