Drepturile omului sunt încălcate în Republica Moldova

Grupul pentru Dialog Social (GDS), împreună cu Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România (AZIR) au organizat la 28 aprilie o dezbatere cu tema respectarea drepturilor omului şi a libertăţii de exprimare în Republica Moldova, în contextul violenţelor care au cuprins Chişinăul după scrutinul din 5 aprilie. La eveniment au participat, alături de Stela Popa, o cunoscută jurnalistă din Republica Moldova, şi reprezentanţi ai Ligii Studenţilor Basarabeni din Bucureşti, care au relatat despre violenţele de la Chişinău, din data de 7 aprilie. Dezbaterea a fost moderată de Doina Jela.

Stela Popa a criticat postul public de televiziune din Republica Moldova, controlat de forţele comuniste, care nu a relatat absolut nimic despre violenţele din centrul Chişinăului şi care în timpul tragicelor evenimente a preferat să transmită emisiuni de divertisment (inclusiv desene animate) şi emisiuni ca Lumea Rusă. Mai mult decât atât, în timpul campaniei electorale, postul Moldova 1 a alocat forţelor comuniste un spaţiu dublu în raport cu cel alocat opoziţiei: oficialii comunişti au fost citaţi de 814 ori, în timp ce întreaga opoziţie de 417 ori. Această disproporţie a fost, în cele din urmă, reflectată în rezultatul propriu-zis al alegerilor, care se explică „şi prin prisma efectului mediatic – tinerii, care sunt mai informaţi, au votat partidele de dreapta, în timp ce bătrânii, populaţia rurală, limitată la postul public, controlat de regimul Voronin, au votat cu Partidul Comuniştilor“, a declarat Stela Popa.

În Republica Moldova doar 7–8% din populaţie se informează din presa scrisă, radioul contează pentru 11% din populaţie, iar Internetul pentru 4%, în timp ce peste 70% din populaţie se informează din media audiovizuală, masiv controlată de forţele comuniste. Singurul post de televiziune alternativ este Pro TV Chişinău, însă impactul său rămâne unul redus, dacă utilizăm ca indicator faptul că difuzează doar o singură oră de ştiri pe zi. În plus, acordarea licenţelor de televiziune se face preferenţial, în funcţie de culoarea politică a proprietarului, de disponibilitatea de a promova discursul autorităţilor comuniste. Doar posturile care convin puterii, favorabile discursului oficial, sunt cele care dispun de acoperire naţională.

„Nu putem să vorbim despre informare în masă în republică. Este imposibil să vorbim despre o informare corectă, adecvată sau echilibrată. Nu există aşa ceva în Republica Moldova. Nu există libertatea presei.“ Oficialităţile de la Chişinău au un alibi, pentru că posturile româneşti recepţionate în Moldova sunt destul de numeroase: Etno TV, Taraf TV, Acasă, TVRM, Senso, Kiss TV, Naţional TV şi Pro TV. Însă, pe fond, acestea nu sunt posturi care să influenţeze decisiv coagularea unei opinii publice alternative discursului oficial promovat de regimul Voronin. Canalele româ­neşti de ştiri TVR 1, Realitatea TV, Antena 3 au fost excluse din grila posturilor recepţionate în republică. Rezultatul acestui monopol informaţional este o populaţie decuplată de informaţia relevantă interesului public, care trăieşte într-o realitate controlată şi configurată de discursul autorităţilor. Această decuplare este consolidată de faptul că în Republica Moldova nu există o legătură simbiotică între presa scrisă şi cea audiovizuală (cu alte cuvinte, informaţia din presa scrisă nu este continuată sau reluată de către cea audiovizuală). În acest fel, mesajul european rămâne izolat la nivelul presei de opoziţie (adică în maximum 3 ziare).

Însă speranţa Republicii Moldova o reprezintă tinerii, în special studenţii de la USM (Universitatea de Stat din Moldova), neînregimentaţi politic, care refuză adevărul oficial şi care au ales să protesteze după 5 aprilie împotriva proiectului de societate oferit de regimul Voronin. Sunt cei care au stat „cu mâinile goale împotriva Kalaşnikovului“. Cea mai mare parte a tinerilor protestatari sunt un produs al „pieţei“, educaţi într-un spirit al disidenţei şi o cultură a protestului liber, paşnic şi care au „fost învăţaţi să vină în piaţa Marii Adunări Naţionale pentru a-şi exprima nemulţumirile“. Ei sunt tinerii care au fost prezenţi în piaţă şi în 2003, şi în 2005 pentru a susţine viziunea europeană a partidelor de opoziţie din Republica Moldova.

Într-o anumită măsură, ceea ce se întâmplă dincolo de Prut este un conflict între generaţii, un conflict „al bunicilor cu nepoţii“, crede Monica Heinz, autoarea volumului Stat slab, cetăţenie incertă. Paradoxal, la nivelul celei mai mari părţi a societăţii, bătaia este considerată o normalitate: „Dacă au fost bătuţi înseamnă că au meritat pentru că poliţia ştie ce face. Poliţia este autoritatea supremă în Republica Moldova. Poliţia trebuie să bată pentru că altfel nu se menţine ordinea“, a declarat Tudor Cojocaru, unul dintre liderii LSBB. În plus, poliţiştii care au participat la reprimarea tinerilor din piaţă au fost remuneraţi în regim, în special pe principiul: „Cine a bătut mai tare a primit un apartament mai mare“, a declarat Stela Popa. Interesant este că, deşi au fost făcute mii de fotografii şi sute de ore de înregistrări video, totuşi Procuratura şi Ministerul Afacerilor Interne nu au declanşat identificarea şi arestarea acelora care au participat la devastările propriu-zise, deşi se ştie că aceştia au fost în număr de 200. În schimb, au fost bătuţi şi reprimaţi sute de oameni care au manifestat paşnic.

Stela Popa a mai relatat că, până în acest moment, există 3 victime ale represiunii comuniste, confirmate de presă, dar negate de autorităţile oficiale. Prima victimă se numeşte Valeriu Boboc, de 23 de ani, muncitor la Piaţa Centrală din Chişinău. Procuratura de la Chişinău şi-a schimbat de cel puţin 3 ori depoziţiile în acest caz: iniţial s-a spus că a fost văzut într-o baltă de sânge lângă Arcul de Triumf, pe fondul unor altercaţii între poliţie şi protestatari, apoi că i-a căzut o cărămidă în cap, iar în cele din urmă că s-a intoxicat cu gaze. Totuşi, corpul său arăta clar că a fost împuşcat. A doua victimă este Ion Tibuleac, al cărui corp a fost aruncat dintr-o maşină aparţinând MAI în curtea Spitalului Municipal din Chişinău. În acest caz, oficialităţile au declarat că el nu a murit la proteste, ci că s-ar fi electrocutat. Despre Eugen Ţapu, care a fost ţinut 9 zile în morgă, autorităţile oficiale au declarat că s-a spânzurat cu şireturile de la pantofi. Însă un băiat de 80 de kg nu avea cum să se spânzure cu şireturile de la pantofi.

Generic, libertatea presei, în 1997, se situa la cote mult mai înalte decât în 2009. Un raport al Freedom House din 2007 plasa republica Moldova pe locul 144 între cele 195 de state monitorizate. De altfel, intimidările exercitate de autorităţi la adresa libertăţii de exprimare a jurnaliştilor, în special a acelora care sprijină agenda opoziţiei, s-au intensificat pe fondul violenţelor postelectorale. Jurnaliştii străini au fost expulzaţi, iar numeroşi jurnalişti „disidenţi“, de opoziţie, au fost reţinuţi de către autorităţi, duşi la comisariatele de poliţie şi interogaţi.

La finalul dezbaterii organizate de GDS şi AZIR, participanţii au decis redactarea unei petiţii către TVR care să pledeze pentru deschiderea unui studio TV la Chişinău.