DOSARUL RETROCEDARILOR. STENOGRAME Tudor Chiuariu: Suntem pe drumul cel bun. Avem BUNAVOINTA factorilor de decizie sa aplice legea

T.d. | 23.01.2015

Pe aceeași temă

Procurorii DNA i-au trimis in judecata pe Viorel si Andrei Hrebenciuc, Tudor Chiuariu si Ioan Adam in dosarul retrocedarilor ilegale de paduri. Cei patru sunt acuzati de constituirea unui grup infractional organizat, trafic de influenta, spalare de bani si instigare la abuz in serviciu. Prejudiciul estimat in acest caz este de aproximativ 304 milioane de euro.

Dosarul in cauza ii mai vizeaza pe: Lorand Andras Ordog, judecator la Tribunalul Covasna, Paltin Gheorghe Sturdza, Iosif Kadas, Constantin Bengescu, Sorin Ion Iacob, Janica Poenaru, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Calugar, Ioan Matasel, Gabriela Rodica Zaharia, Anca Roxana Adam (soţia deputatului Ioan Adam, judecatoare la Tribunalul Brasov), Iulian Durlan (primar al comunei Caiuti, judetul Bacau), Adam Craciunescu (directorul general Romsilva).

Potrivit rechizitoriului DNA, întâlnirea din 07 februiarie 2013 a avut loc la domiciliul primarului Şerban Arian din localitatea Slănic Moldova, judeţul Bacău, accesul fiind permis fără telefoane. Pe lângă edilul menţionat, la întâlnire participă inculpatul Sturdza, inculpata  Zaharia, inculpatul Varga, inculpatul Chiuariu, precum şi reprezentanţii unor instituţii implicate în procesul de retrocedare a pădurilor revendicate de inculpatul Sturdza.

Scopul aceste întâlniri a fost acela de a-l convinge pe inculpatul Sturdza Paltin Gheorghe că inculpaţii Chiuariu Tudor Alexandru şi Varga Ioan Gheorghe deţin situaţia sub control şi prin influenţa pe care o au îi pot determina pe cei implicaţi în procesul de retrocedare să grăbească această activitate, potrivit Evenimentul Zilei.
 

Stenogramele interceptarilor:

“…

Gheorghe Paltin-Sturdza:  Lăsăm telefoanele în maşină?

Domn 1: Da, da.

Gheorghe Paltin-Sturdza:  Bună seara.

Domn 2: Să ne trăiţi! Adi Şerban, bine aţi venit, domnul primar de la Slănic Moldova, să ne trăiţi!

Tudor Chiuariu:  … a venit să ne ajute în calitatea lui de () …, domnul inginer care ne ajută cu planşele …

Inginer: Încerc.

Tudor Chiuariu:  Domul primar, care l-aţi cunoscut.

Gheorghe Paltin-Sturdza:  L-am văzut prin ziare.

Tudor Chiuariu:  … de la Direcţia Silvică …  şi domnul director de la cadastru de aici.

Gheorghe Paltin-Sturdza:  L-am văzut, l-am văzut prin ziare.

………………………… (n.n. - nu se înţelege).

Tudor Chiuariu:  Eu am vrut să ne vedem şi mă rog să fie de faţă … (n.n. - nu se înţelege) … pentru a nu exista discuţii de buna …  vizibilitate cu care se întâmplă lucrurile şi să fiţi convinşi că lucrurile se mişcă cât de repede se pot pe baza legii şi pe baza actelor pe care le avem …

Gheorghe Paltin-Sturdza:  Păi asta e …

Tudor Chiuariu:  Şi avem bunăvoinţa tuturor factorilor de decizie … să aplice legea. Vroiam să ne vedem la ochi, să nu credeţi că e ceva, că e nu ştiu ce, sigur că după ce … mă rog, am intrat noi în perioada asta, au fost perioade din ăstea mai complicate, cu comunicatul, cu alegeri şi de asta nu s-au mişcat în ritmul în care v-aţi aşteptat, dar suntem pe drumul cel bun.
 

(Tudor Chiuariu)

Tudor Chiuariu: Absolut … în principal să ne vedem la ochi şi să aveţi convingerea că nimeni nu vrea să frâneze procesul acesta sau să compromită interesele.

Gheorghe Paltin-Sturdza:  Unde-i lege nu-i tocmeală.

Tudor Chiuariu: Ce spune judecătorul, se va pune în aplicare.

Rodica Gabrial Zaharia: Asta vrea toată lumea.

Tudor Chiuariu: Sigur să sunt dificultăţi din cauza … planşelor. Din cauza asta nu tocmai uşor să le punem cap la cap pe toate, pentru că în hotărârea aia sunt doar nişte suprafeţe şi atât.

Gheorghe Paltin-Sturdza:  Dar eu v-am dat o hartă, în primul rând harta oficială.

Viorel Gheorghe Ghelasă: Dar nu la Direcţia Silvică, la Comisia Judeţeană.

Gheorghe Paltin-Sturdza:  Şi la Comisie şi la Direcţie am trimis o hartă.

Viorel Gheorghe Ghelasă: Oficial, legal e Comisia Judeţeană.

Gheorghe Paltin-Sturdza:  Da, dar în sensul acesta … Poate de unde să plece, de la harta din 1951, ’52, pe care am luat-o de la arhivele Bacău, care are ştampilă şi care este harta oficială a pădurilor

Tudor Chiuariu:  Şi aia rămâne?

Gheorghe Paltin-Sturdza:  … sperăm.

Tudor Chiuariu: Sigur, acum, aia e o hartă de atunci şi până acum la planul cadastral există o mică diferenţă.

Viorel Gheorghe Ghelasă:Sunt localităţi, sunt … multe.

Tudor Chiuariu:  Domnul inginer aici de faţă, avem mare bază, a mai făcut şi alte lucrări în zonă.

Gheorghe Paltin-Sturdza:  Harta este exactă, însă trebuie să plecăm de la identificarea terenului, acolo este terenul unde spune harta, puţin mai încolo, puţin mai încoace, dar cam pe acolo este.

Tudor Chiuariu:  Acum ca să avem o … (n.n. - nu se înţelege, ciocnesc pahare).

Gheorghe Paltin-Sturdza:  El a văzut că acea hartă este un punct de plecare şi poate fi exploatată pentru identificarea terenului, asta zic eu.

Rodica Gabrial Zaharia:Ajută.

Gheorghe Paltin-Sturdza:  Ajută.

Viorel Gheorghe Ghelasă:Cineva a zis bine că e un punct bun.

Domn 4: E o hartă făcută la scară sau …

Gheorghe Paltin-Sturdza:  La scară.

Viorel Gheorghe Ghelasă: Nu e la scară, e un desen.

Gheorghe Paltin-Sturdza:  E un desen la scară.

Viorel Gheorghe Ghelasă: Acesta e rolul topografului să ne spună … cadastrală necesară clarificării noastre.

Gheorghe Paltin-Sturdza:  Pădurile acolo sunt delimitate,  mă rog, pornim de la ceva …

Domn: Păi dacă porniţi numai de la hotărârea judecătorească…

Gheorghe Paltin-Sturdza:  … ee, mă rog. Există de acolo un punct de pornire …

Tudor Chiuariu:  Şi hotărârea asta e atipică, în sensul că nu spune de obicei …deloc.

Gheorghe Paltin-Sturdza:  Da.

Tudor Chiuariu: Şi de asta este.

Viorel Gheorghe Ghelasă: Cred că … (n.n. - nu se înţelege)… are un rol important … eu nu sunt o piesă atât de importantă, sunt membru al comisiei. Cât priveşte partea de punere în posesie …legea spune că de competenţa Comisiei Judeţene, eu vă asigur că din punctul meu de vedere, cât lucrurile sunt reale, n-am nicio problemă, dacă sunt reale.

Gheorghe Paltin-Sturdza:  Vă referiţi la schiţele topografice.

Viorel Gheorghe Ghelasă: La problema în ansamblu.

Domn: Ce ne propunem de la Comisiile Locale.

Gheorghe Paltin-Sturdza:  Mai avem ceva de discutat, dacă nu, noi plecăm acasă.

Tudor Chiuariu:  Mergeţi că şi aşa e târziu, mesajul pe care am vrut să vi-l transmitem este că suntem aici şi ne ocupăm de ce trebuie să facem aici.

Gheorghe Paltin-Sturdza:  OK.

Tudor Chiuariu:  Nimeni nu e rău intenţionat.

Gheorghe Paltin-Sturdza:  Ha, ha, putem să plecăm liniştiţi”.
 

Context

Dosarul în care vor fi judecaţi Hrebenciuc, Adam şi Sturdza vizează retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure în judeţul Bacău, în baza unor decizii ilegale ale unor judecători, cu implicarea unor parlamentari, pentru obţinerea ilegală a unor sume mari de bani. Grupul infracţional ar fi fost constituit în aprilie 2013, de Viorel Hrebenciuc, împreună cu Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza şi Dan Costin Bengescu, care urmăreau să obţină venituri prin cumpărare de influenţă sau folosirea funcţiilor. Grupul infracţional ar fi folosit inclusiv firme off-shore pentru a ascunde provenienţa banilor. Păgubită în acest caz este Romsilva, care a pierdut aproape 304 milioane de euro după ce Gheorghe Paltin Sturdza a reuşit să intre în posesia celor peste 43.000 de hectare de pădure.

Din 10 ianuarie este cercetat în dosar şi senatorul Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiţiei, în cazul căruia procurorii DNA Braşov au luat măsura controlui judiciar, până în 8 februarie, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Iniţial, procurorii i-au adus la cunoştinţă că este acuzat că ar fi stabilit să primească 2,5 milioane de euro, pentru intervenţii privind retrocedarea în cazul lui Gheorghe Paltin Sturdza, banii fiind disimulaţi prin încheierea unui contract de asistenţă juridică. Chiuariu ar fi discutat să intervină la funcţionari de la Comisia Judeţeană de aplicare a legilor fondului funciar din Prefectura Bacău, RNP Romsilva - Direcţia Silvică Bacău şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bacău, "cu scopul de a-i determina pe aceştia fie să urgenteze, fie să-şi îndeplinească în mod defectuos (ex. să nu exercite acţiuni în justiţie) atribuţiile de serviciu privind punerea în executare a unei decizii a Tribunalului Covasna".

În 15 ianuarie, procurorii au extins urmărirea penală în cazul lui Tudor Chiurariu, acuzându-l că i-a cerut trei milioane de euro lui Gheorghe Paltin Sturdza, pentru a obţine pentru acesta din urmă, prin traficarea influenţei asupra unor funcţionari din judeţul Bacău, un teren de aproximativ 6.000 de hectare de pădure.

În dosarul retrocedării sunt urmăriţi penal şi senatorii Dan Şova şi Ilie Sârbu, precum şi directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu.

CITESTE SI:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22