DOSARUL MICROSOFT Catalin Predoiu (PDL): Dosarul Microsoft poate echivala cu un simbolic proces al postcomunismului romanesc

T.d. | 02.10.2014

Pe aceeași temă

Prim-vicepresedintele PDL, Catalin Predoiu, vede dosarul Microsoft drept “un simbolic proces al postcomunismului romanesc”. Predoiu le cere parlamentarilor cercetati in dosar “sa demisioneze si sa se puna la dispozitia Justitiei”. DNA cere inceperea urmaririi penale pentru 9 fosti ministri, in dosarul fraudei licentelor informatice, potrivit Hotnews.

Catalin Predoiu condamna intr-o declaratie politica "orice forma de tergiversare a anchetei din partea Parlamentului", in ceea ce priveste dosarul Microsoft. Prim-vicepresedintele democrat-liberal sustine totodata ca "trebuie facute deconturile la final in cazurile de coruptie si banii recuperati de la infractori dati inapoi statului".

Reactia vine la o zi dupa ce presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a anuntat ca Biroul Permanent a cerut Comisiei juridice ca in termen de 15 zile calendaristice sa prezinte un raport cu privire la cererea DNA de incuviintare a urmaririi penale in cazul senatorilor Ecaterina Andronescu si Serban Mihailescu. Pe de alta parte, conducerea Camerei Deputatilor a dat termen de 10 zile Comisiei juridice pentru un raport similar privind cererea DNA in cazul deputatului Valerian Vreme.

"In aceste zile DNA isi continua o ancheta penala extrem de importanta pentru societatea romaneasca, in ceea ce presa a denumit deja ca fiind 'Dosarul Microsoft'. Putem considera munca procurorilor o proba certa a curajului lor de a ataca coruptia indiferent de culoarea politica a guvernelor si o dovada a capacitatii lor de a demonta si proba operatiuni complexe de coruptie", sustine Catalin Predoiu intr-un comunicat remis presei.

CITESTE SI: DNA cere inceperea urmaririi penale pentru 9 fosti ministri, in dosarul MICROSOFT. Printre cei vizati: Ecaterina Andronescu, Dan Nica, Mihai Tanasescu, Daniel Funeriu. Acuzele: MITA, SPALARE BANI, TRAFIC INFLUENTA

Acesta afirma ca "acordarea unui termen de 15 zile de catre Presedintele Senatului pentru incuviintarea urmaririi penale a doi senatori, sub pretextul studierii de catre Comisia Juridica a Senatului a celor 13 volume ale dosarului, arata o pozitionare ostila fata de Justitie. Votul Senatului trebuie sa fie simbolic si automat in favoarea cererii procurorilor, ca un semn clar al vointei politice de a se afla adevarul intreg cat mai repede. Dimpotriva, pretentia Presedintelui Senatului de a se analiza pe fond continutul dosarului, reflecta o mentalitate de cenzura a demersurilor procurorilor".

Fostul ministru al Justitiei precizeaza ca "DNA are un procent de condamnari de aproximativ 90% din totalul inculparilor din ultimii ani, ceea ce reprezinta o dovada a justetei si impartialitatii anchetelor, deci un argument in plus foarte puternic pentru a transforma votul Senatului intr-o formalitate simbolica de sprijin a eforturilor procurorilor de a se afla adevarul. De asemenea, Raportul Comisiei Europene asupra progreselor Romaniei in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare in Justitie arata ca, dupa 2012 Parlamentul a revenit la o politica de impiedicare a anchetelor procurorilor in cazurile de mare coruptie care vizeaza parlamentari".

CITESTE SI: Dosarul Microsoft: Parlamentul va raspunde cererilor DNA de efectuare a urmaririi penale in 10 zile pentru deputatul Valerian Vreme si in 15 pentru Ecaterina Andronescu si Serban Mihailescu

Predoiu face apel la Senat sa aprobe cat mai repede cererile procurorilor privind inceperea urmaririi penale in dosarul Microsoft.

"Cer parlamentarilor cercetati in orice dosar de coruptie, inclusiv in 'Dosarul Microsoft', sa demisioneze si sa se puna la dispozitia Justitiei renuntand la orice forma de imunitate. Dincolo de aceste aspecte procedurale, anticipez ca 'Dosarul Microsoft' ar putea fi un act de 'distrugere creatoare' in societatea romaneasca. Noi nu am facut un proces al comunismului, dar 'Dosarul Microsoft' ar putea echivala cu un simbolic proces al postcomunismului romanesc. Din aceasta perspectiva, procurorii si judecatorii nu vor face doar un act de justitie, ci un adevarat act istoric", a declarat Catalin Predoiu.

DNA a anuntat in 26 septembrie ca procurorul-sef Laura Codruta Kovesi a pornit demersurile pentru inceperea urmaririi penale fata de 9 fosti ministri.

Cei noua fosti ministri suspectati de DNA ca ar fi savarsit infractiuni de coruptie sunt: Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Serban Mihailescu, Dan Nica, Adriana Ticau, Gabriel Sandu, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu si Mihai Tanasescu. La toti exista multiple acuzatii, printre care si luare de mita sau spalare de bani, cu exceptia lui Daniel Funeriu si Valerian Vreme - acuzati de abuz in serviciu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22