Dosarele anului

Anul 2009 s-a încheiat altfel decât a început, şi anume, cu un progres notabil în rezolvarea unuia dintre dosarele nerezolvate ale anului, şi anume, arestarea unui grup de suspecţi în cazul furtului de arme de la Ciorogârla. Trebuie însă să fii un mare naiv pentru a vedea în acest eveniment reinstaurarea legalităţii şi a autorităţii instituţiilor statului însărcinate cu aplicarea legii.

Studierea, fie şi superficială, a modului în care au acţionat autorităţile în alte dosare ne îndeamnă să fim cel puţin sceptici, deoarece derapajele din poliţie şi justiţie şi suspiciunile privind conexiunile politice ale infractorilor par să fi pervertit deja instituţiile statului. Cităm în sprijinul scepticismului nostru două mari dosare care au marcat în mod emblematic anul 2009: dosarul jafului armat de la Braşov şi dosarul lui Gigi Becali.

Primul se constituie, credem, într-un caz clasic în care poliţiştii şi procurorii se străduiesc să nu rezolve un caz, iar magistraţii se străduiesc să-şi reabiliteze oile negre ale profesiei. Al doilea dosar demonstrează impunitatea unor personaje politice, în ciuda legăturilor lor cu lumea interlopă, căci, ori de câte ori se găsesc magistraţi dispuşi să sancţioneze infracţiunile personajelor dubioase, apar imediat alţi magistraţi care anulează sancţiunile.

Această impunitate nu este specifică doar personajelor de tip Becali, ci şi politicienilor pretinşi respectabili, căci prea puţine progrese s-au înregistrat în 2009 în dosarele unor oameni politici: procesul fostului senator şi ministru PNL Paul Păcuraru este tergiversat la ÎCCJ; Senatul a avizat începerea urmăririi penale a lui Serban Mihăilescu abia la 10 iunie; Adrian Năstase, în schimb, beneficiază în continuare de protecţia parlamentului; iar Tudor Chiuariu a fost chemat o singură dată la DNA în dosarul „Poşta“. Este adevărat că foştii miniştri Codruţ Sereş şi Zsolt Nagy au fost trimişi în judecată în dosarul Electrica Muntenia-Sud, dar ancheta a început în 2006. Nu avem nevoie aşadar de Comisia Europeană pentru a înţelege că la noi statul de drept, ca şi democraţia, funcţionează într-o manieră cu totul originală, iar articolul 16 din Constituţie, potrivit căruia „nimeni nu este mai presus de lege“, este o glumă. //