Pe aceeași temă
Angela Eugenia Nicolae, procuror, şefa Biroului Relaţii Internaţionale din Parchetul General, este reţinută de DNA pentru trafic de influenţă în dosarul în care este învinuit şi senatorul PSD Nicolae Bădălău. A mai fost retinut fiul procuroarei si patronii libanezi de la Avicola Mihailesti.
In dosarul de evaziune fiscala de 50 milioane de euro sunt implicate 100 de firme din domeniul comertului cu produse de carne.
În dosar ar fi reţinute circa 20 de persoane, între care şi fiul procuroarei, Daniel Nicolae, si patronii libanezi de la Avicola Miailesti din Giurgiu, scrie Romania libera.
Procurorul sef Angela Nicolae este acuzată de două infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată, iar fiul ei, Daniel, este acuzat de complicitate la traficul de influenţă al mamei sale.
Potrivit DNA, între 2012-2013, Daniel Nicolae, cu acordul mamei sale, procurorul şef Angela Eugenia Nicolae, a pretins în nenumarate rânduri şi a primit diverse sume de bani de la doi învinuiţi tot din acest dosar, promiţîndu-le obţinerea unor soluţii favorabile în dosarele penale în care erau cercetaţi pentru infracţiuni de evaziune fiscală, scrie Romania libera.
Concret, în perioada 2012-2013, magistratul Nicolae Angela Eugenia a pretins şi primit, în mod repetat, la diferite intervale de timp, direct şi prin intermediul fiului său, învinuitul Nicolae Daniel, sume de bani între 2.000 lei şi 5.000 lei de la învinuiţi.
Un mod de operare similar, a fost folosit de inculpata Angela Eugenia Nicolae şi în raporturile cu o altă persoană, administrator şi asociat în mai multe societăţi cu profil agricol.
Potrivit DNA, la data de 28 mai 2013, un administrator de firmă a apelat la Nicolae Eugenia Angela care i-a promis că va interveni pe lângă un prim procuror al unui Parchet de pe lângă Judecătorie, pentru a-i facilita unui prieten obţinerea unei soluţii favorabile în dosarul penal în care era cercetat pentru săvârşirea infracţiuni de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală din culpă.
Ancheta penală a fost finalizată, dar nu în sensul promisiunii făcute de Nicolae Eugenia Angela, ci în sensul trimiterii în judecată a persoanei cercetate.
Procurorii vor cere mîine mandate de arestare de la instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cine este Angela Nicolae
Angela Nicolae a fost delegată în 23 mai 2012, pentru şase luni, până pe 23 noiembrie 2012, în funcţia de procuror şef al Biroului de Relaţii Internaţionale şi Programe, altele decât programele Phare, din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Angela Nicolae este membră a Asociatiei Magistratilor din Romania (AMR), a Asociatiei Internationale a Procurorilor si a Asociatiei Juristilor Europeni.
Magistratul ocupă funcţia de şef de birou în Parchetul General încă din perioada în care Laura Codruţa Koveşi era procuror general al României, iar Marius Iacob, era şef secţie Urmărire penală şi criminalistică în acelaşi parchet.
Ultima delegare în funcţie a Angelei Nicolae a fost făcută de Tiberiu Niţu în 24 mai, la opt zile după ce a fost numit procuror general şi ar fi expirat în 24 noiembrie.
Ce avere are Angela Nicolae
Potrivit declaraţiei de avere din 10 iunie 2013, Angela Nicolae deţine două terenuri în comuna Crevedia Mare, judeţul Giurgiu, unul intravilan de 2.500 metri pătraţi şi celălalt extravilan de 17.200 de metri pătraţi, precum şi o casă de vacanţă de 90 de metri pătraţi, toate moştenite de la bunici, transmite Mediafax.
Angela Nicolae mai deţine un apartament în suprafaţă de 74 de metri pătraţi, cumpărat în 1991, precum şi un apartament de 60 de metri pătraţi, moştenit în 2010 de la mama sa.
Magistratul a mai notat în declaraţia de avere că deţine un autoturism Ford Mondeo din 2008, pe care l-a cumpărat în leasing, iar în octombrie 2012 a vândut o maşină Volkswagen Touareg, în valoare de 5.570 de euro.
Angela Nicolae are de plătit trei credite, deschise în 2009 şi 2012, în valoare totală de 20.000 de lei şi 15.000 de euro.
În anul fiscal anterior, Angela Nicolae a avut venituri de 139.923 de lei din funcţia de procuror şef birou.