DNA cere inchisoare cu EXECUTARE pentru Liviu DRAGNEA, in dosarul referendumului

P.c. | 22.04.2015

Pe aceeași temă

Înalta Curte de Casație și Justiție a ascultat astazi ultimele pledoarii ale avocatilor care ii reprezinta pe cei acuzati in dosarul "Referendumul". In acest dosar au fost trimise in judecata 70 de persoane, alaturi de Liviu Dragnea, relateaza Romania Libera.

 

UPDATE: Procurorul DNA a cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca Liviu Dragnea să fie condamnat la închisoare cu executare în Dosarul Referendumului, conform stiripesurse.ro

Liviu Dragnea ar risca 5 ani de închisoare, deşi procurorul nu a formulat un cuantum al pedepsei şi a spus că este atributul instanţei supreme să o stabilească. Decizia ÎCCJ, care va putea fi dată azi sau în zilele următoare, va putea fi atacată cu recurs.

 

Dupa schimbarea completului de judecata, avocatii au cerut reaudierea unor martori și inculpați, astfel incat patru inculpați și doi martori au fost reaudiati de catre noul complet de judecata.

 

DNA il acuza pe Liviu Dragnea ca, la referendumul din 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid incercand sa obtina voturi în alte condiții decât cele legale.

 

CITITI SI: Liviu Dragnea este la ultimul termen din dosarul Referendumului

 

CONTEXT

 

Instanta suprema a inregistrat in 7 octombrie 2013 dosarul "Frauda la referendum", in care au fost trimisi in judecata Liviu Dragnea si alte 74 de persoane, iar judecarea cauzei a inceput in 15 noiembrie. Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, a fost trimis in judecata pentru infractiunea de folosire a influentei sau autoritatii de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
 

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, "cu ocazia organizarii si desfasurarii referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenta si autoritatea sa in partid in scopul obtinerii unor foloase nepatrimoniale de natura electorala, necuvenite, pentru alianta politica din care facea parte partidul reprezentat de inculpat, si anume indeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obtinute in alte conditii decat cele legale".

 

CITITI SI:  Victor Ponta, citat in dosarul Referendumului: Liviu Dragnea nu a facut nimic singur. Noi toți din conducerea USL am participat

 

Anchetatorii sustin ca Dragnea a fost sustinut in fraudarea referendumului de 74 de presedinti si membri ai unor sectii de votare din localitati din judetele Teleorman, Vrancea, Gorj si Olt. Acestia au fost trimisi in judecata pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale si introducerea in urna a unui numar suplimentar de buletine de vot decat cele votate de alegatori, infractiuni comise sub forma autoratului, complicitatii sau a instigarii. 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22