Disparitia stangii

Unul dintre avantajele - relative - ale participarii la emisiuni televizate este acela de a-i auzi pe guvernanti off camera. Dupa emisiune ori in pauza publicitara sunt cuprinsi de un adevarat verbiaj. Una dintre concluziile mele e ca membrii actualei clase politice au pierdut aproape orice contact cu faptele. In ultimele luni, am detectat o tema noua in aceste discursuri private: viitorul luminos al formatiunilor pe care le reprezinta. Un domn de la PNL care spune ca e sociolog mi-a explicat, blazat, cu niste foi trase la imprimanta, cat de stabil e partidul dumisale. Partid care, zilele trecute, a coborat pentru prima data in sondaje sub 10%. Premiul pentru hipnotism il merita insa socialistii. In repetate randuri am fost asigurat ca partidul creste precum coca de cozonac, impulsionat de greselile celor de la guvernare. Mi s-au prezentat teorii si calcule politice subtile. Rezultatul? Trei sondaje succesive plaseaza acum PSD sub 20% - unul din ele chiar la 14%, adica nici jumatatea scorului din 2004. E clar ca partidul e pe cale sa se sinucida electoral in fum de gratare. Zilele trecute, un alt socialist imi relata, mesmerizat, cum vor face ei guvern monocolor dupa urmatoarele alegeri. Nici nu a sesizat cand l-am intrebat cum poate avea o majoritate in parlament o formatiune care aduna doar 15% din voturi.

E limpede ca asistam la falimentul moral si organizational al unei parti a spectrului politic romanesc. Mai precis, asistam la falimentul stangii locale. Nici stanga europeana nu se simte prea bine dupa un sir de infrangeri electorale care a culminat cu victoria conservatorului Sarkozy in Franta. Dar (r)evolutia din Romania are o semnificatie aparte. Pentru a o descifra, permiteti-mi o digresiune teoretica.

Nu toate sistemele economice sunt egale. Unele sunt, in mod evident, mai performante ca altele. Daca discutam la modul general despre "modele economice", sesizam imediat ca unele sunt mai capabile decat altele sa genereze, pe termen lung, bunastare, somaj scazut, avans tehnologic etc. Invers: alte modele, caracterizate de taxe ridicate, interventie birocratica si proprietate de stat, produc mai degraba inapoiere tehnologica, rigiditate a pietei si venituri reduse.

A trecut, de regula, neobservat ca si sistemele politice, intr-o maniera similara celor economice, pot fi mai mult sau mai putin competitive. Exact ca o economie, un sistem politic produce si el ceva: rezultate si efecte. Un sistem poate produce mai degraba "stabilitate", altul "ordine publica", celalalt "libertate", iar altul "prosperitate". Sigur, e mai dificil sa cuantificam aceste rezultate asa cum facem in cazul sistemelor economice. Ele reprezinta valori umane, nu marimi matematice. Dar avem o ierarhie plauzibila a acestor sisteme politice in functie de capacitatea lor de a produce efecte benefice si importante pentru societate. Un sistem care a avut performante constant catastrofale a fost acela in care un partid revolutionar de stanga a dominat statul si societatea. In comparatie, democratiile vest-europene caracterizate de alternanta la putere intre stanga moderata si dreapta liberala s-au dovedit mult mai competitive.

Daca vom analiza datele istorice insa, vedem ca cel mai performant sistem nu a fost acela "continental", caracterizat de o fragmentare ridicata a fortelor politice, aliante instabile si polarizare ideologica. Cel mai performant sistem, pe termen lung, este cel american. Cu cea mai veche Constitutie scrisa inca in vigoare, cu drepturi democratice dintre cele mai bine protejate, cu o justitie - lucru rar - aproape imuna la presiuni politice si economice si cu o putere militara unica, sistemul american pare sa aiba, dincolo de eventuale critici punctuale ce i se pot aduce, o vitalitate deosebita. Confirmata de datele economice: daca Suedia ar fi un stat american, arata un studiu recent al Institutului Suedez pentru Comert, ar fi cel mai sarac din federatie. Venitul mediu al unei gospodarii suedeze este acum mai mic decat acela al unei familii medii de negri din SUA, dezvaluie acelasi studiu. Un alt studiu (International Crime Victims Survey), publicat in The Economist, arata ca ai mai mari sanse sa fii victima unei infractiuni in Suedia sau Olanda decat in Statele Unite.

Ce are special acest model politic american? Printre altele, el nu e caracterizat de alternanta la putere dintre stanga si dreapta. Desigur, exista tendinte de stanga in Partidul Democrat american. Dar vorbind despre discursul si politicile tipice democratilor, multe dintre acestea ar fi plasate in Europa mai degraba la dreapta dreptei europene. Privita de pe acest mal al Atlanticului, scena politica americana e dominata de doua partide de dreapta. (In America, termenul Left desemneaza o nebuloasa de grupuri si de orientari care in Europa ar fi caracterizate de o agenda "militanta", dar precis focalizata pe subiecte anume, issues).

Intr-adevar, de ce am crede ca o democratie stabila si prospera are nevoie de alternanta stanga-dreapta? Exemplul american ne arata ca exista competitie politica reala chiar si numai intre partide de dreapta. Ba chiar ca acesta este un model mai performant decat acela "continental", al coalitiilor polarizate ideologic care se succed la guvernare.

Surpriza vine atunci cand analizam si alte cazuri decat cel american, unde regasim acelasi gen de structura. In Japonia, stanga este aproape anihilata. Partidul Comunist Japonez stationeaza, istoric, sub 5%, socialistii aproape ca s-au dezintegrat, iar la putere este, de patru decenii, Partidul Liberal-Democrat (PLD). Al doilea partid din Japonia e tot de dreapta, Partidul Democrat (PD), iar al treilea este budist si conservator. Iar democratia si economia Japoniei o duc foarte bine. In Bahamas puterea e disputata, de decenii, de un partid liberal si de altul conservator.

Iata ca exista, asadar, un model care presupune competitia intre partide de dreapta, cu excluderea - prin mijloacele democratiei liberale - a partidelor de stanga. De ce este mai competitiv acest model decat acela al alternantei stanga-dreapta? Sa spunem, pe scurt, ca exista doua ratiuni: 1) atitudinea favorabila mediului de afaceri; 2) concentrarea pe o tematica de tip "Lege si Ordine". Ambele caracteristici regasite mai degraba la dreapta decat la stanga (folosesc si aici sensul conventional al termenilor "stanga" si "dreapta", fara sa intru in discutii ideologice despre ce ar fi, spre exemplu, "adevarata stanga").

E acesta un model strict extraeuropean? Nu. In ultimul deceniu, un asemenea sistem pare sa se stabilizeze in Estonia, o tara cu performante economice uimitoare (rata de crestere anuala in jur de 10%), unde partidele de stanga au disparut in neant la ultimele alegeri. Iar o alta tara care da semne ca ar putea evolua catre acest model este Romania, unde temele stangii sunt din ce in ce mai putin populare si unde partidele de stanga au pierdut masiv electorat in decurs de cativa ani. Aici, intreaga scena politica incepe sa alunece spre dreapta, in ansamblul sau. Partidul Democrat, spre exemplu, nu doar ca a supravietuit unei mutari de la stanga social-democrata la dreapta crestin-populara, ci chiar si-a marit astfel bazinul electoral. Pe de alta parte, clonarea temelor stangii occidentale de catre PSD-ul lui Mircea Geoana se dovedeste, pana acum, doar un "implant pentru refuz".

O oportunitate interesanta apare astfel in Romania. Suntem obisnuiti sa auzim tot felul de lamentari prin presa - inclusiv de la subsemnatul - despre cat de stramb stau lucrurile in aceasta tara. Dar, daca am dreptate, Romania se afla in fata unei mutatii cu consecinte extraordinare: anume ca, pe baza votului popular si a dinamicii sistemului de partide, sa se doteze cu un sistem politic aproape fara rival in Europa actuala. Unul mai competitiv chiar decat acela al democratiilor vest-europene. Regandirea rolului stangii este o sansa pentru Romania.