De același autor
USL a pus pe noi un duș rece și nu are de gând să oprească apa.
Ce țară! În articolul de acum două săptămâni, scriam că suntem pe drumul corect. Acum nu mai suntem nici măcar pe drum. Suntem în bălăriile democrației, de unde legile, instituțiile și Constituția se văd neclar, doar în depărtare. În jur e plin de șobolani care mănâncă furnici. Adevărul e că mi-a scăpat complet magnitudinea semnificației plagiatului lui Ponta. Era doar preambulul nemasterului din Catania. Care e preambulul unei guvernări nefaste.
Oricare dintre oamenii de afaceri pe care îi cunosc n-ar angaja niciodată un om care minte în CV. Iar despre unul care își trece în CV un master pe care nu l-a făcut sunt convins că și-ar avertiza prietenii și partenerii. Acum, omul ăsta ne reprezintă pe toți. Zice că merge la Bruxelles și prin toate capitalele importante ale Europei ca să ne refacă imaginea și credibilitatea pe care ni le-a stricat Băsescu. Victor Ponta se consideră întruchiparea credibilității și ne spune asta senin, zâmbind și privindu-ne în față.
De aici încolo nu mai e nicio limită de trecut. Orice impostură devine posibilă, valabilă și valoroasă. Eu chiar nu mai știu cum să mă așez. Prietenii mei, care au muncit 8 ani la un doctorat neplagiat, sau colegii mei de la masterul adevărat, de 2 ani, care nu era un curs de vară, ei ce fac? Cum se uită la timpul muncit, la sacrificiile făcute? Zicem toți „am fost niște boi“ și mergem mai departe?
Ne creștem copiii spunându-le „lasă, tati, nu te lua după ce am făcut eu, dacă vrei să ajungi cineva, uită-te la ăsta, la Ponta, el e cel mai tare!“? Iar când ne întâlnim cu parteneri de afaceri străini lăsăm privirea în jos și ne scuzăm, că e un accident politic, care de fapt nu ne reprezintă, că nu suntem toți hoți și mincinoși?
Primul om în stat a devenit Crin Antonescu, alesul cu cele mai multe absențe dintre toți senatorii. Cel mai chiulangiu primește funcția cea mai înaltă. Deși, și ăsta tot furt e: să încasezi banii pentru o muncă pe care nu o faci; să trișezi pe față, liniștit, împăcat, mândru de șmecheria ta. Crin Antonescu i-a atras atenția președintelui Băsescu în ziua suspendării că vorbele sunt fapte. Și atunci, faptele ce mai sunt? Dacă totul e pe vorbe sau din vorbe,
n-ar vrea Crin să-și ia salariul numai din gură? Doar să-i zică de la caserie că-i dă bani și să-l trimită acasă. I-ar mai clarifica semantica faptelor, filosofia de viață și doctrina liberală.
N-am fost deloc fericit sub guvernul PDL. M-am simțit adesea nedreptățit, încurcat sau furat, dar nu m-am simțit niciodată amenințat. Mi s-a părut că era un rău în limite respirabile. Îmi rămăsese în picioare o încredere funciară în sistemul statului de drept și în instituțiile sale. Așa greoi cum se mișcau, se aliniau la o mult așteptată ordine comunitară, europeană. Vedeam cu ocazia asta, pe zi ce trece, că politicienii care au furat începeau să se simtă amenințați. Ei strigau „dictatorul“ către Băsescu, deși președintele nu reprezenta niciun pericol pentru niciunul dintre noi, ci doar pentru ei.
Sentința Năstase a dat, însă, alarma de război total și acum lucrurile s-au inversat. Ei, hoții, încep să respire ușurați și să capete curaj, iar noi ne simțim amenințați de felul incalificabil în care ei încep să ia în stăpânire orice instituție care le-ar putea încurca planurile sau care i-ar putea trage la răspundere. Eu mă simțeam în siguranță când ei se simțeau amenințați. Acum, vor să răstoarne balanța.
USL a pus pe noi un duș rece și nu are de gând să oprească apa. Sunt ani buni de când stau deoparte de politică și nu mi-am dorit deloc să mă intereseze din nou subiectul. Dar nu prea mai am încotro. O să mă duc la referendum și o să votez împotriva suspendării. N-o fac pentru Băsescu, ci pentru că altfel aș suspenda României 22 de ani de muncă, de sacrificii, de construcție anevoioasă și costisitoare.
Gașca de penali rapace care face joc de glezne în spatele celor doi imberbi ce nu dau doi bani pe muncă și onoare e foarte nerăbdătoare să confiște tot ce a mai rămas. Eu am devenit foarte nerăbdător să nu-i las. Mi-e clar că sunt în minoritate. Dar așa am fost mereu, în țara mea. Doar că în lumea mea sunt majoritar și am să mi-o apăr până la ultimul vot. //
