Dilemele organismelor modificate genetic

Atitudinea mostenitorului tronului bri­ta­nic, printul Charles, exprimata la juma­ta­tea lunii august, de a denunta faptul ca dez­voltarea pe scara larga a organismelor mo­dificate genetic (OMG) risca sa de­clan­seze cea mai grava "catastrofa environ­men­tala" din istorie a readus in atentie aceasta problema ecologica majora.

Gestul a socat si prin aceea ca, pe de o parte, era pentru prima data când un viitor rege al Marii Britanii merge atât de de­parte intr-o problema deosebit de sen­si­bila, iar, pe de alta, ca intra frapant in con­tradictie cu pozitia guvernului Maies­ta­tii Sale. Intr-adevar, declaratia printului avea loc in contextul in care cabinetul la­bu­rist al lui Gordon Brown se arata favo­ra­bil initiativei de a se planta arbori modi­fi­cati genetic, având in vedere avantajele re­zistentei la boli si calitatea lemnului, in timp ce ecologistii o considerau o ame­nin­tare grava la adresa biodiversitatii prin afec­tarea, pe calea polenizarii, a soiurilor traditionale. Iata ca, departe de a se lim­pezi, dilemele "revolutiei transgenice" per­sis­ta si chiar se amplifica.

De mai bine de un deceniu de când au fost cultivate si comercializate (1996), or­ganismele modificate genetic obtinute prin tehnicile biotehnologiilor moderne au fa­cut obiectul unor sustinute dispute teo­re­tice, reactii juridice si actiuni pro­tes­ta­ta­re, mergând pâna la activitati concrete de distrugere a culturilor de acest gen, cu con­secintele legale cuvenite. Miza OMG a fost inscrisa rapid pe lista preocuparilor politice, chiar daca miscarea civica afe­ren­ta s-a declarat straina de asemenea in­tentii si si-a clamant neutralitatea. Lideri ca­rismatici, precum francezul José Bové, prin pozitiile lor frizând uneori "fundamen­ta­lismul verde", au marcat opinia publica mon­diala. Asa se face ca, in plan public, contestatarii OMG apar mai degraba ca exponentii unei miscari taranesti de sor­ginte conservatorist-traditionalista, preo­cu­pata nu atât de implicatiile environ­men­ta­liste ale noilor tehnici biologice, cât inte­re­sata in pastrarea culturilor traditionale, amenintate de produsele transgenice. In sfârsit, impactul ecologic s-a produs mai ales in planul constiintei si atitudinii indi­vi­dua­le ale consumatorului occidental care, prin refuzul sau de a pune in farfurie ex­pre­sii alimentare ale biotehnologiei, a dat ade­varatul vot de blam acestei pericu­loa­se aventuri stiintifico-mercantile.

La nivelul disputelor teoretice, pozitiile merg de la a absolutiza virtutile noii teh­no­lo­gii, care devine un fel de "panaceu uni­ver­sal" in materie de probleme environ­men­tale, si pâna la demonizarea sa, atri­buindu-i posibile consecinte dezastruoase asupra intregii biodiversitati.

In ambele cazuri, este speculata men­ti­nerea voita a unei confuzii intre cerce­ta­ri­le in materie si implicatiile existentei pe piata si utilizarii OMG.

Astfel, partizanii biotehnologiilor con­si­de­ra, nici mai mult, nici mai putin, ca OMG ar reprezenta un caz particular al "ge­niului genetic", care se inscrie in evo­lu­tia stiintifica cea mai importanta a se­co­lu­lui XX. Intr-o asemenea logica, tehno­lo­gia transgenica pare a fi modelul a ceea ce ar trebui sa se faca astazi in ecologie: a manipula natura astfel incât, prin jocul com­pensatiilor proprii, sa se mentina echi­li­brele necesare. Daca putem produce seminte de porumb sau de grâu care cresc fara apa, da un exemplu concret in acest sens eseistul francez Luc Ferry, stiindu-se ca apa este o resursa care se ra­refiaza, atunci iata tipul de solutii ne­ce­sar pentru problemele ecologice! Din ace­easi perpectiva, contestatarii OMG pre­cum J. Bové ar fi impotriva cercetarilor in domeniu, si nu a produselor lor ca atare. In spatele acestor proteste s-ar afla mai ales mize simbolice, precum mitul lui Frankenstein, care a modificat si incalcat legile firii, creând un monstru de care s-a le­padat fara remuscari. Militantii anti-OMG nu ar face decât sa aplice aceasta fan­tas­ma la semintele modificate genetic, desi nu putem spune daca ele sunt pe­ri­cu­­loa­se, intrucât nu stim nimic in acest sens. Toate acestea nu ar demonstra de­cât o "ura" a modernitatii si a feno­me­ne­lor sale.

Raspunsul pozitiei dominante pleaca de la precizarea ca, in realitate, ceea ce se contesta nu sunt cercetarile in materie, ci rezultatele lor actuale, care sunt exploa­tate cu nerabdare si din plin de piata. As­tazi, 90% dintre cercetarile in domeniu sunt in legatura directa cu actiunea de va­lo­­rificare - prin cultivare si comercializare - a biotehnologiilor, iar dezvoltarile astfel ob­tinute apartin prea putin interesului ge­ne­ral. Marea problema ramâne aceea ca lip­­sesc cercetarile si experientele in amon­­­­te asupra riscurilor antrenate de pro­du­sele transgenice. Conform practicii "sa obtinem si sa promovam, inainte de toa­te, si apoi mai vedem", promotorii OMG dau prioritate si invoca perspective care s-ar putea sa fie reale intr-o zi sau sa ramâna la nivelul imaginarului. Aban­do­nându-se abordarea clasica pentru lan­sarea pe piata a unui produs, care nu putea avea loc decât dupa decenii de ex­pe­rimentari, confirmari si corecturi, la putin peste 10 ani de utilizare, OMG sunt decretate ca valori certe si absolute. Or, cel putin pâna acum, s-a demonstrat mai de­graba contrariul, in sensul ca ceea ce este pe teren nu prezinta un interes deo­sebit, iar riscurile aferente ramân inca o mare necunoscuta.

Cele doua atuuri mult clamate in nu­me­le competivitatii - randamentul sporit si rezistenta la daunatori - se dovedesc trep­tat iluzorii si, oricum, insuficiente in raport cu pericolele astfel angajate.

De exemplu, argumentul ca alimentele transgenice ar putea reduce fenomenul foametei la nivel mondial ramâne unul virtual, cel ca rezistentele la ierbicide ar putea duce la diminuarea utilizarii lor s-a do­vedit o inselatorie, iar imunitatea la dau­natori a condus la aparitia altora, mai agresivi si mai devastatori... In schimb, nimic nu exclude pericole majore pentru sanatatea umana si pentru mediu, la exis­tenta, prevenirea ori diminuarea efectelor carora nu se gândeste mai nimeni. In prin­cipiu, noile produse transgenice modifica tipul de alimente pe care s-a format si s-a dezvoltat anatomo-functional specia uma­­na si inlocuiesc treptat elementele biodi­ver­sitatii structurate in ultimele 5 milioane de ani si modul lor de selectie si evolutie. Aceste schimbari radicale si bruste pot supune viul existent la un soc si la eforturi de adaptare pe care nu stim daca este ca­pa­bil sa le faca si, daca da, in ce conditii si cu ce sacrificii.

Pentru a stavili si incadra "progresul mon­struos al tehnicii", in lucrarea sa Principiul responsabilitate: o etica pentru civilizatia tehnologica (1979), Hans Jonas definea normele unei etici adaptate noilor conditii create de puterea, devenita imensa, a omului asupra naturii. Dincolo de influentele majore ale reflec­tii­lor sale asupra bazelor intelectuale ale eco­logiei, filosoful a inspirat astfel for­mu­la­rea unor norme cu valoare de reguli ge­ne­ral valabile, asumate rapid de legisla­tiile internationale, euro-comunitara si na­tio­nala, precum "luarea in calcul a (in­te­re­selor) generatiilor viitoare" si "principiul precautiei". Acesta din urma, exprimând faptul ca absenta certitudinii stiintifice nu poate constitui un pretext pentru a nu se lua masuri adecvate spre evitarea atin­ge­rilor grave si inevitabile aduse mediului, reprezinta, cel putin la acest moment, raspunsul potrivit la sfidarea OMG din par­tea unei societati responsabile fata de me­diul in care traieste.

Translatarea semnificatiilor principiului precautiei in domeniul OMG ne arata ca, pâna acum, nimeni nu a putut sa demon­streze ca utilizarea unor asemenea pro­du­se nu ar avea implicatii negative asupra mediului. Dimpotriva. Pe calea unui com­promis, la care s-a ajuns sub presiunea aproape irezistibila a societatilor multina­tio­nale de profil si prin rasturnarea inte­le­su­lui si reducerea lui la ipostaza indivi­dua­la, problema principiului responsa­bi­li­ta­tii s-a limitat la cea a informarii consu­ma­torilor, pe calea etichetarii si mentio­na­rii continutului in OMG al diferitelor pro­du­se.

Având dreptul de a alege in cunostinta de cauza, fiecare dintre noi poate decide. Daca acceptam treptat euthanasia, de ce sa nu fim de acord si cu asemenea solutii in privinta OMG?