Diavolul, la Pungești

Militantismul religios ecologist, importat din Vest, a găsit aici un sol fertil, cu sau fără ajutor rusesc.

Între protestele privind Roșia Montană și cele, mai recente, de la Pungești, legate de gazele de șist, exis­tă o mare diferență de principiu, care va deveni tot mai vizibilă. Primele țin de ecologie și de po­li­tică. Celelalte se asociază tot mai mult cu ideologia ecologistă, care nu e nici simplă politică, nici ști­ință, ci e o veritabilă religie seculară. Primele pro­teste vor „să salveze Roșia Montană“: e vorba mă­car de ceva precis – un anumit peisaj, situri ar­he­ologice, posibilul pericol al revărsării cianurilor. Obi­ectivele sunt limitate la o localitate și la o mină. Se știe care sunt zăcămintele aurifere, care vor fi be­neficiile statului. Se suspectează – deocamdată fă­ră dovezi sigure – existența corupției în rândurile au­torităților în favorea RMGC. Mulți consideră, în orice caz, că aceste beneficii sunt întrecute mult de riscuri și de dezavantaje, deopotrivă de mediu și eco­­nomice. Nu știu dacă au dreptate întru totul. Dar discuția, în cea mai mare parte, se poate purta în termeni rezonabili. Chiar Academia Română și pre­ședintele ei, chimist de profesie, s-au pronunțat împotriva exploatării. Oricum, abandonarea pro­iectului RM nu ar fi decât o chestiune punctuală, deloc decisivă în ansamblul economiei naționale.

Dincolo, în zona Bârladului, lucrurile încep să se ara­te într-o altă lumină: mai întâi, avem de-a face cu un amestec tot mai straniu și, aș zice, impur de săteni speriați și de militanți ecologiști veniți din diferite locuri, spre a „ridica conștiința revo­lu­țio­nară a maselor“, dacă mi-e permis să folosesc o sin­tagmă comunistă. Apoi, obiectivul nu mai e limitat: nu se mai „salvează“ de gazele de șist o localitate și nici măcar o zonă, ci „întreaga Românie“, așa cum stă scris pe bannere. Acțiunea a devenit sote­rio­lo­gică; în fapt, vrea să ne salveze pe toți, fie că vrem, fie că nu – de unde și scopul „iluminator“ al acti­viștilor care știu totul mai bine decât noi toți, cei încă îndoctrinați de „sistem“.

Diferența dintre cele două acțiuni reiese încă și mai clar dacă observăm că, în cazul RM, se dorește ne­începerea exploatării, știindu-se deja cât aur există, dar și care sunt riscurile și beneficiile extragerii sa­le. Dincoace, la Pungești și în celelalte localități, spe­cialiștii nu știu încă nimic precis. Există doar simple conjecturi cu privire la resursele de gaze de șist. Abia urmează, în câțiva ani, să devină clar da­că există gaze de șist, dacă exploatarea lor e ren­ta­bi­lă, care vor fi cheltuielile de mediu etc. Abia atunci se va putea discuta în termeni de costuri și be­ne­ficii. Dar militanții vor să ne împiedice să aflăm cum stăm. Se tem firește că, odată ce lucrurile vor fi cunoscute, avantajele vor întrece cu mult ris­cu­rile, așa cum se întâmplă în SUA, și acțiunea lor di­suasivă va deveni imposibilă, deoarece localnicii înșiși vor deveni parte la beneficii. Scopul lor nu es­te, prin urmare, acela de a preveni împotriva unor pericole reale, căci atunci ar aștepta, ci acela de a „salva țara“ de păcatul împotriva Mamei natură. Cu acești oameni orice discuție rezonabilă este inu­tilă: nu poți convinge credinciosul că zeul lui e doar un idol. Și dacă preoții îi sperie pe oameni cu chi­nurile Iadului, acești preoți ai noii religii a na­turii îi sperie, și destul de eficient, cu amenințarea unor boli grave, a cutremurelor, a se­cătuirii solului, a otrăvirii apelor etc. Dovezile reale, în acest caz, sau în multe altele, sunt de obicei puține, statisticile trucate, comparațiile alese tendențios, raționamentele adesea so­fistice, dar ce contează? Un singur exem­plu, bine cunoscut de altfel: mi­litanții ecologiști continuă să afu­ri­sească organismele modificate gene­tic și companiile americane care le produc (precum Monsanto) deși de 15-20 de ani nici o singură dovadă nu s-a adus până acum că legumele și cerealele modificate genetic sunt dă­unătoare pentru om, ba, dim­po­trivă, foametea în unele țări din Afri­ca a fost restrânsă tocmai grație cul­tivării acestor plante.

Și de cine trebuie să „fim salvați“? Cel puțin, la Roșia Montană, „ina­mi­cul“ era o singură companie cana­di­ană, la drept vorbind destul de ob­s­cură, și cam atât. În general, pro­tes­tele din București n-au devenit nici șovine, nici anticanadiene. Dincoace, inamicul real e mult mai mult decât o mare, arhicunoscută companie, Che­vron; militanții văd limpede, în fi­li­gran, „răul“ absolut: imperialismul ame­rican, „Corporația“, Sistemul, străinul, în genere. Nimeni nu poate nega faptul că în Moldova protestele conțin o combinație explozivă de xe­nofobie autohtonă, instigată și de anu­miți oameni ai bisericii, cu an­ti­americanism, stângism radical și an­ticapitalism, importate recent din Oc­cident de milianții ecologismului re­ligios. Nu e chiar o coincidență când, pe de o parte, citim un text profund antiamerican al lui Vasile Ernu pe Cri­­ticAtac, unde protestele de la Pun­gești devin o reluare a răscoalei din 1907 împotriva ticăloasei Americi, iar pe de alta, vedem protestatari agi­tând bannere cu „1907-2013“. Com­parații și referințe perfect iraționale; dar ei cred a recunoaște, sub de­ghi­zament profan, pe Diavol, care a cu­tezat să viziteze pământul sfânt al Pungeștilor. Bine că a fost afurisit de popi și ecologiști și, deocamdată, a șters-o cu sondă cu tot!

Nu știu ce rol joacă, dacă joacă, Rusia în acest caz. Dar e limpede că mi­li­tantismul religios ecologist, importat din Vest, a găsit un sol fertil, cu sau fără ajutor rusesc: o populație săracă, ignorantă, îndoctrinată intens de PSD până acum un an și jumătate îm­potriva gazelor de șist, care acum constată că a fost mințită cu ne­ru­șinare de cei pe care i-a ales la scară locală și națională. Evident că această populație e gata să asculte acum pro­paganda militanților, care abuzează la rândul lor, în chip nerușinat, de bie­ții oameni. Diferența e că eco­lo­giștii sunt fanatici, în timp ce po­li­ticienii erau oportuniști și duplicitari. Dar fără scrupule sunt și unii, și alții.

Ce ne rămâne de făcut? Cu tot dez­gus­tul, trebuie să susținem aici Gu­vernul Ponta, cerându-i ca, pe de o parte, să nu cedeze înaintea presiunii mili­tan­ților ecologiști – fie ei stân­giști, fie ra­dicali de dreapta, cu toții xenofobi și antiamericani, pe de alta, să-i con­vingă pe săteni de propriile lor in­te­rese, care merg în direcția ex­ploatării resurselor de gaze de șist, dacă aces­tea există. Tare mă tem însă că Ponta și guvernul său sunt in­ca­pabili de ambele. Între riscul politic în numele binelui public și niște vo­turi căpătate demagogic, alegerea lui Victor Ponta și alor săi a fost în­tot­deauna fără echi­voc: cu orice preț, voturile! //