Dezamagire

Modul in care s-a purtat presedintele Traian Basescu pe data de 19 mai cu Andreea Pana, o ziarista insistenta si provocatoare de la televiziunea  Antena 1, a fost dezamagitor. Confiscarea telefonului si folosirea unei expresii cu conotatie rasista ("tiganca imputita") nu sunt fapte de demnitatea unui presedinte de stat, fie el si suspendat.

 Este drept ca presedintele si-a cerut scuze publice si i-a trimis un buchet de flori jurnalistei. Este drept, de asemenea, ca pot fi invocate unele circumstante atenuante: hartuirea la care a fost supus Traian Basescu de catre unii ziaristi, presiunea politica si mediatica prin care a trecut in ultimele saptamani, faptul ca expresia incriminata a fost rostita de presedinte intr-o conversatie privata si intr-un spatiu privat etc. Infinit mai grav este cand unii politicieni folosesc in mod public remarce rasiste. N-am sa dau un exemplu banal, pe C.V. Tudor, ci unul surprinzator: editorialul semnat de Adrian Severin,  Epopeea frustratilor (Ziua, 2 august 2005), in care fostul ministru de Externe sustinea ca, de regula, "conducatorii alogeni", precum "tatarul Basescu", "isi lasa tarile in ruina". Si totusi, atat gestul presedintelui Basescu, cat si vorbele rostite de domnia sa sunt total inadecvate pentru un presedinte de tara.

 M-am ocupat in studiile mele de clisee verbale cu caracter rasial. In cartea  Imaginea evreului in cultura romana am intitulat un capitol chiar Jidan murdar, jidan imputit. Aceasta veche si tenace prejudecata nu-l priveste numai pe evreu, ci pe "strain" in general. Este o problema de receptare a alteritatii la nivelul mentalitatii populare, conform principiului "cel diferit miroase diferit". Un principiu aberant, dar persistent de-a lungul secolelor. Anticii spuneau ca murdaria "celuilalt" pute, iar cea proprie miroase frumos (lat. stercus alterius cuique male olet). Distanta dintre "noi" si "ceilalti" ar fi cea dintre mireasma si miasma.

 De regula, membrii unui grup majoritar (sau dominant) ii percep ca fiind murdari si urât mirositori pe membrii unui grup minoritar (sau marginal). Asa se face ca, pentru englezi, irlandezii ar fi cei care put si sunt murdari. Pentru americanii albi, anglo-saxoni si protestanti ( wasp), aceste defecte le-ar avea americanii de culoare (v. expresia dirty negro). Pentru europenii estici, tiganii ar fi "murdari si imputiti", iar pentru barbati - femeile. Lista poate fi continuata. Din pacate, in limbaj popular, expresii de tip "jidan imputit" sau "tigan imputit" erau (si sunt) uzuale. Dar si românul poate ajunge in postura slaba a acestei ecuatii etnico-olfactive, fiind considerat "român imputit" de catre alte natii (in maghiara, de pilda, büdös oláh).

 Revenind de la opinca la vladica, in cazul presedintelui Basescu nu a fost vorba de  "atingere adusa onoarei sau reputatiei unei persoane", cum defineste Codul Penal (art. 205) "infractiunea de insulta". Si asta pentru ca discutia din masina a fost una strict privata, care nu era menita sa produca efecte. Cea care a facut publica discutia particulara, provocând o hiper-mediatizare a cazului, a fost chiar ziarista. Dar, din punct de vedere moral, fapta presedintelui - odata facuta publica - ar putea prezenta un pericol social. Lupta societatii civile impotriva sloganurilor rasiste de pe stadioane, de pilda, sau impotriva altor forme de discriminare etnica ar putea fi zadarnicita de nefericita expresie folosita de Traian Basescu.

Personal, nu cred ca Traian Basescu are o gandire discriminatorie pe criterii etnice. In 2006, de pilda, presedintele statului a refuzat sa promulge legea care penalizeaza negarea Holocaustului, pe motiv ca romii din România au fost ignorati in textul legii. El a retrimis-o in parlament, cerând sa fie inclusi printre victime, alaturi de evrei, si romii. Abia apoi a promulgat legea. Acest fapt spune mult mai multe despre mentalitatea unui politician decât o expresie injurioasa scapata la mânie intr-un cadru intim.

Cred ca, intr-un moment de stres si de iritare intensa, presedintele Basescu a folosit o "conserva verbala" reprobabila. Folosirea de catre un om a unei expresii nu inseamna insa neaparat ca este un adept al mentalitatii care a generat-o. De pilda, cineva care spune "Doamne fereste!", ca un tic verbal, nu este neaparat un credincios. Astfel de "conserve verbale" stau adormite in limbajul pasiv (dat de educatie, de anturaj etc.), supravietuind tenace in stare latenta si activându-se in momente de stres si nervozitate.

Se ridica in acest caz si o alta problema. O problema nerezolvata si pe care refuzam de prea mult timp sa o discutam pe motivul (absurd) ca oamenii ar avea dreptul sa stie absolut totul despre o persoana publica. Sa nu transformam "libertatea presei" in "dictatura presei". Am vazut, de pilda, la eliberarea sa din inchisoare, imagini halucinante cu istoricul Kurt Treptow (fata de care n-am nici o simpatie), haituit de ziaristi ca un câine de catre hingheri.

 Câteva intrebari trebuie puse cu acest prilej nefericit. Este un drept legal si moral al ziaristilor sa hartuiasca fara limite persoanele publice, mai ales in timpul si in spatiul lor privat, atunci când acestea nu doresc sa fie mediatizate? Nu au dreptul politicienii (si nu numai ei) la propria imagine? Dreptul la libera exprimare si la informare este proslavit in SUA, dar fara sa fie incalcat un alt drept proslavit, cel la viata privata ( the right to privacy). Nu exista in România prevederi legale care sa reglementeze aceasta problema? Incercam sa limitam dreptul unor institutii de a intercepta convorbirile noastre particulare, dar ziaristii au drepturi nelimitate in aceasta privinta? Daca este normal sa amendam abuzurile politicienilor fata de oamenii de presa, cred ca a sosit momentul sa ridicam si problema (mai antipatica) a penalizarii abuzurilor unor jurnalisti fata de persoanele publice. Asociatiile oamenilor din mass-media (inclusiv Clubul Român de Presa) si ONG-urile de profil au, cred, obligatia sa gestioneze si sa reglementeze nu numai primul aspect, ci si pe cel de-al doilea.