Despre stalinism, tiranie şi libertate

Există, dincolo de epiderma postcomunistă a consumismului şi sincronizării kitsch, un nivel al memoriei, traumei şi tiraniei ce trimite la epoca în care, cu jumătate şi mai bine de veac înainte, lumea nouă a socialismului real se făurea. Din acest interval al naşterii celei mai drepte dintre orânduiri au supravieţuit, mai mult decât o colecţie de fotografii reunind imaginile celor care nu mai sunt, o gramatică a umanului şi o fizionomie a statului însuşi. Căci stalinismul înseamnă, înainte de toate, o tentativă prometeică de reaşezare a întregii cosmologii pe temelia intuită şi administrată de partid.

De aici şi utilitatea întoarcerii către acest punct de inflexiune ce defineşte societăţile central şi est-europene: anii dintre 1944 şi 1948 sunt cei în care modernizarea occidentalizantă lasă locul unui efort fără precedent de lichidare a pluralismului şi de organizare, atentă şi eficientă, a urii şi industriei grele. În definitiv, solidaritatea dintre constituirea urii şi încurajarea unui salt către viitorul furnalelor ce ard cu foc continuu este una care se fondează pe credinţa că numai schimbarea radicală, violentă şi de adâncime poate fi agentul care să precipite, în teritoriul controlat de Uniunea Sovietică, definitiva despărţire de trecutul burghez reacţionar. La căpătul drumului se situează un eden ale cărui contururi seduc şi promit. Teologia politică seculară este mobilizată de tiranie, pentru a colora un viitor din care se nutreşte prezentul sângeros. Soteriologia marxistă este retopită în athanorul stalinist.

Stalinism Revisited. The Estabishment of Communist Regimes in Central-Eastern Europe (Stalinismul reinterpretat. Stabilirea regimurilor comuniste în Europa Est-Centrală), volum editat de Vladimir Tismăneanu, având ca punct de pornire un colocviu organizat la Washington în noiembrie 2007, devine, prin anvergura metodologică şi profunzimea perspectivei, un proiect definitoriu în ordinea identificării unei gramatici comparate a stalinismului. Odată cu acest volum, sunt ordonate şi revizitate marile teme în jurul cărora se organizează imaginarul democraţiilor populare din spaţiul lagărului socialist. În acord cu o întreagă linie pe care textele şi acţiunea publică a lui Vladimir Tismăneanu le ilustrează, istoria politică, ştiinţa politică şi istoria ideilor sunt convocate sub semnul onorării unei memorii fără de care edificarea viitorului nu are sens1.

Se poate spune că textul central al acestui volum este cel în care Vladimir Tismăneanu stabileşte morfologia intelectuală şi psihologică a spiritului stalinist. Pentru Vladimir Tismăneanu, „the Stalinist mind“ este acel element ce defineşte şi explică o întreagă epocă. Simbolic, în una dintre paginile eseului său, Vladimir Tismăneanu trimite la confesiunile lui Jakub Berman, fostul pontif ideologic al Poloniei staliniste, dar în egală măsură una dintre figurile localizabile în bestiariul Minţii captive a lui Milosz.
Ceea ce frapează, notează Vladimir Tismăneanu, este perfecta încredere quasi-religioasă în proiectul stalinist, chiar şi în momentul în care Polonia era marcată de debutul luptei anti-totalitare. Imaginea servituţii voluntare şi a cecităţii ideologice este calea de acces către teratologia stalinismului comparat.

Aceeaşi gramatică a fanatismului religiei seculare este localizabilă în România (Leonte Răutu), ca şi în Ungaria (Jozsef Revai). Dincolo de stratul de ştiinţificitate, sugerează Vladimir Tismăneanu, pulsează o energie demonică de esenţă dostoievskiană. Subterana revoluţionară produce în Rusia, spre a exporta în Europa Centrală şi de Est, un profil al iluminatului, iluminat indiferent la suferinţa umană, ca şi la îndoiala carteaziană. „Pedagogia diabolică“ este această educaţie ce anihilează, în mod programatic, dubiul şi umanitatea.

Imaginea terifiantă a proceselor–spectacol de la Moscova anunţa consacrarea, imagologică, a acestei noi conştiinţe revoluţionare, conştiinţă în ecuaţia căreia fidelitatea faţă de Partid este fidelitatea faţă de Istoria în mişcare şi faţă de Mântuirea Proletariatului. Recitite astăzi, textele postbelice ale lui Waldemar Gurian (unul dintre autorii despre care Hannah Arendt a scris pagini memorabile) au capacitatea de a identifica noutatea radicală a religiei totalitare staliniste. Paginile lui Vladimir Tismăneanu sunt şi un omagiu adus unei întregi generaţii intelectuale unită etic de angajamentul antitotalitar.

Nu mai puţin semnificativă, din perspectiva istoriei ideilor şi a filosofiei politice, este analiza pe care o propune Agnes Heller, pornind de la relectura pe care o dă epocii de instaurare a regimului stalinist în Ungaria. Una dintre formulările memorabile este legată de definirea totalitarismului însuşi: acesta din urmă, notează Heller, nu este altceva decât un sistem de dominaţie din cadrul căruia pluralismul este eliminat. Şi dacă ipoteza de pornire este una comună şi federativă, lichidarea pluralismului, maniera în care fiecare dintre statele comuniste organizează lichidarea pluralismului este modelată de specificul partidului sau al grupului conducător. Notaţia lui Agnes Heller este cu atât mai importantă cu cât ea permite delimitarea genului proxim şi a diferenţei specifice: parcursurile variate ale fiecărui stat comunist nu anulează existenţa unui numitor comun reductibil la privilegierea monismului şi criminalizarea pluralismului. În egală măsură, iar cazul maghiar o probează, regândirea ipotezei de pornire poate duce la naşterea unui tip de comunism ce tolerează un spaţiu extins de recoagulare a pluralismului.

Evoluţionismul tranziţiei maghiare către democraţie nu poate fi separat de fundalul schiţat de analiza lui Agnes Heller.

Stalinism Revisited propune un catalog impresionant de notaţii şi de studii de caz. Lectura comparată redă, astfel, peisajul comunist românesc unui cadru cu care întreţine o relaţie privilegiată. Republica Populară Română se cere integrată acestui vast teritoriu cartografiat de studiul comparat al comunismului. Semnificative pentru această direcţie de renovare metodologică sunt studiile dedicate istoriei şi politice intelectuale a RPR de către Bogdan Cristian Iacob şi Cristian Vasile, precum şi cele datorate lui Dorin Dobrincu şi Dragoş Petrescu. Comparatismul este asumat ca un antidot ce previne căderea în provincialism. O ipotetică istorie a stalinismului european poate avea ca punct de pornire demersul exemplar al volumului Stalinism Revisited – o carte a cărei traducere în limba română ar marca un moment salutar de sincronizare.

Volumul editat de Vladimir Tismăneanu este, înainte de toate, o piesă din edificiul memoriei. Revizitarea facerii lumii totalitare este o cale de a da celor ce vin o întemeiere etică, în contra unui curent al uitării. Suferinţa devine parte din arhitectura unui viitor întemeiat pe sanctitatea demnităţii umane. //

// VLADIMIR
    TISMĂNEANU, editor
// Stalinism Revisited.
     The Establishment of
     Communist Regimes
     in East-Central Europe
// CEU Press
// Budapest-New York
// 2009.