Despre libertate, stat si Constitutie

La 11 iunie s-au implinit 160 de la Pro­cla­matia de la Islaz.

Intr-un spatiu public fascinat de Cam­pio­natul European de Fotbal si de fi­na­lul ultimelor telenovele, comemorarea adop­­tarii textului de la Islaz a trecut neob­ser­va­ta. Nimic nu pare sa mai fie atractiv, me­diatic, in substanta Proclamatiei: de la ide­ea de natiune pana la instituirea unui ca­dru al libertatilor, referintele evocate de paginile de acum 160 ani sunt departe de a fi repere in jurul carora sa se or­ga­ni­ze­ze un sentiment al apartenentei civice. Distanta dintre veneratia cu care este in­­con­jurata Declaratia de la 1789 si ano­ni­matul documentului de la Islaz indica pre­caritatea memoriei democratice, me­mo­­rie ce se afla la temelia oricarui edifi­ciu constitutional.

Caci, dincolo de polemici si de re­zer­ve intelectuale, Proclamatia propune citi­to­rului de astazi tipul de interogatie si de dis­curs juridic fara de care nu poate fi ima­ginata loialitatea republicana. Vocatia sa este aceea de a imagina o comunitate de cetateni: atunci, ca si acum, suprema pro­vocare ramane activarea unui instinct ca­pabil de a genera solidaritati fecunde, so­lidaritati tesute in marginea statului de drept si a centralitatii Constitutiei. Intr-o Ro­manie in care majestatea legii este, in­­­ca, un deziderat, Proclamatia nu este un ar­ticol de muzeu. Posteritatea ei trimite la un orizont care este al timpului nostru.

In cele din urma, arhitectura textului de la 1848 marcheaza debutul unei ten­ta­ti­ve de a regandi relatia dintre stat si in­di­vid. Proclamarea libertatilor releva in­ten­tia de a oferi o alternativa care sa aiba ca punct de pornire dreptul cetatenilor, iar nu autoritatea ilimitata a guvernarii. De pe un versant european, indatorat anului 1789, textul de la Islaz consacra prin­ci­piul in baza caruia republica americana este fondata la 1776. Anume acela ca nicio ordine politica nu poate invoca drept temei al legitimitatii decat consimtamantul liber exprimat al comunitatii de cetateni.

In acest context, Proclamatia are un ton profetic, conturand o asezare a cetatii sub specia libertatii. Egalitatea in fata legii, desfiintarea cenzurii, libertatea indi­vi­duala sunt corolarul natural al premizei de­finitorii a guvernamantului consti­tutio­nal: suveranitatea natiunii nu poate incal­ca spatiul de protectie de care individul be­neficiaza, organic. Orice incercare de a extinde puterea statului in domeniul re­zer­vat cetateanului este punctul de ple­ca­re a tiraniei. Dreptul la rezistenta in fata ori­carei uzurpari apare inscris in ca­ta­lo­gul marcand profilul umanitatii libere.

Si nu este un accident faptul ca Pro­cla­matia de la Islaz introduce supre­ma­tia Constitutiei ca un semn al detasarii de regimul Regulamentelor. In tesatura ei, le­gea fundamentala poate fi citita, la 1848, ca si in 2008, ca un text cu potentialul de a fi fermentul patriotismului si documentul de intemeiere a guvernarii insesi. Di­men­siu­nea simbolica a Constitutiei este vizi­bi­la in anul 1848 muntean. Comisarii de pro­paganda ai guvernului provizoriu au ca misiune constitutionalizarea spiritului pu­blic pe cale de a se afirma. Arderea Re­gulamentului, ca si juramantul pe Con­sti­tutie sunt semnele unei varste pentru care demnitatea individuala poate fi ima­gi­nata doar in cadrele unei Constitutii au­ten­tice. Tirania se va defini prin chiar ab­sen­ta acelui instrument pe care doar o co­munitate libera si-l poate acorda.

Mostenirea lui iunie 1848 este, asa­dar, din unghiul de vedere al anului 2008, re­ductibila la instituirea libertatii ca va­loa­re centrala in panteonul cetatii. Avata­ru­ri­le postbelice ale anului revolutionar din Tara Romaneasca nu pot oculta sem­ni­fi­ca­tia acestui legat. Invocarea docu­men­tu­lui in epoca de dupa 1948 este semnul in­stru­mentalizarii ce videaza de continut un text care isi conserva, la 160 de ani, con­ditia de manifest impotriva tiraniei. De la li­bertatea cetateanului pana la res­pec­ta­rea proprietatii, cuvintele cheie de la Islaz sunt temele fondatoare ale mo­der­­nitatii occidentale. In substanta lor ideo­logica si in practica lor cotidiana, Re­pu­blica Popu­lara si Republica Socialista Ro­mania sunt negatia ethosului Pro­cla­ma­tiei. Oda­ta cu 1948, tirania ia deghiza­men­tul in­­selator al republicii. Republica­nis­mul con­sti­tutional ramane a fi descoperit.

Document deschis si departe de a fi epuizat intelectual, textul de la Islaz poa­te fi punctul de pornire a unei reflectii ca­re sa inchida un cerc istoric. In ceea ce are mai profund, Proclamatia invita la edifi­ca­rea unei republici, a unei ordini care sa adu­ca in centrul ei un corp de cetateni ca sursa a suveranitatii. Statul limitat de Con­stitutie nu poate avea decat misiunea de a proteja libertatile. Umbra anului 1848 aduce, in peisajul anului 2008, un im­pe­ra­tiv al reflectiei in traditia libertatii.