Despre intoarcere

Tania Radu | 21.09.2005

Pe aceeași temă

In preambulul asezat de Mircea Sandulescu inaintea romanului Evadari si zadarnicii* scrie asa: “Locul meu si al cartilor mele e Literatura Româna”. Majusculele nu lasa nici un echivoc: pentru prozatorul emigrat in 1985 relatia cu literatura, cu atat mai mult cu cea romana, e destul de patetica (sensul romanesc al cuvantului). Altminteri, notificarea nu si-ar fi avut rostul.
Sa inaintam putin pe aceasta pista. Cartea pare sa fie revenirea la literatura a lui Mircea Sandulescu. Dupa Tratat despre oaspeti si Placebo - cele mai comentate dintre cartile publicate inainte de emigrare - n-a mai urmat nimic pana in 2003, cand Evadari si zadarnicii a aparut in America, sub titlul Escapes and ashes, la Criterion Publishing Group. Intoarcerea se produce insa pe fondul unei presiuni mai degraba psihologice decat literare, pentru ca, ni se spune, este o carte care trebuia scrisa. Personajele ei - unele reale - il urmareau pe autor, iar acum “continua sa se iubeasca sau sa se urasca in viata lor reala - independenta de roman - pentru ca iubirea si ura dau o imensa energie de inaintare”. Asa se explica poate densitatea epica nu tocmai confortabila, pistele care se incalcesc si se descalcesc (uneori trebuie descalcite chiar de autor, prin pasaje de explicitare - vezi finalul), asa se intelege consemnarea cumva excesiva a intamplarilor din jurul unei drame de familie.
Un psihiatru bogat, septuagenar si nonconformist, vrea sa-si vindece fiul bolnav de leucemie printr-un transplant de maduva de la celalalt fiu, nelegitim si tarat ca urmare a unui experiment medical ilegal. Relatiile dintre personaje descriu un ghem de culpabilitati: psihiatrul i-a administrat candva femeii cu care traia in afara casatoriei un medicament neomologat; fiul legitim este victima colaterala a esecului matrimonial al parintilor; o fiica adoptiva incearca sa obtina prin santaj o parte mai consistenta din viitoarea mostenire; nelegitimul e asasin si violator nedovedit; personajele se spioneaza, se coalizeaza unele impotriva altora, se urmaresc prin camere video, functioneaza duplicitar, manate de scopuri devenite idei fixe. In mijlocul intregii colcaieli, doi oameni se iubesc din disperare: fiul leucemic si doctorita romanca sub ingrijirea careia se afla. Imposibil de rezumat intorsaturile epice, imbricarile pana la urma obositoare. Laitmotivul jocurilor pe computer, cu care-si petrece timpul adolescentul tarat, ne indica, intr-un fel, modelul: mecanica relatiilor interumane e contaminata de mecanicitatea epicii de computer. Astfel, raceala, lipsa de scrupule, insensibilitatea funciara, cinismul jovial al “gandirii pozitive” capata logica si chiar sensul unei demonstratii. Daca ar fi asa! De fapt, nimic americanesc in aceasta carte, dar nici romanesc! (in afara originii unui personaj, doctorita Gabi, care vine din Romania, si a catorva fraze care fac aluzie la experienta ei in comunism). Aceasta poveste de familie putea fi amplasata oriunde, cu minime modificari. Si atunci, cu ce vine Mircea Sandulescu inapoi, dupa douazeci de ani, in literatura romana?
Cu un “savoir faire” de alt tip, care functioneaza lucid, lasandu-si mecanismele prea la vedere. “In aceasta carte se traieste ca in America” - pare sa spuna autorul (“Era linistitor sa auzi ritmurile unduitoare ale conversatiilor de pe strada principala. In aer plutea un savoir vivre, o lipsa de graba si o bucurie a clipelor simple ale vietii cotidiene, care probabil ca intotdeauna i-a caracterizat pe cei fericiti. Cartierul emana un amestec subtil de bun-gust si valori traditionale, precum si un soi de opulenta izbitoare provenita din banii noii epoci dot-com.”) “Aceasta carte este scrisa in stil americanesc” - ar putea fi al doilea mesaj subliminal. Story-ul e facut sa-l capteze pe cititorul de acolo, sa-i vorbeasca despre ceea ce chiar lui i s-ar putea intampla, sa-i presare lectura cu marcile codurilor lui familiare: obsesia banului, constiinta fericirii obligatorii, sex-centrarea, compromisul afectiv de tip occidental (atat de departe de pasionalitatea univoca a Rasaritului), aberatia politica sau genetica privite ca incidente normale etc. Un aer factice pluteste peste tot, in ciuda faptului ca personajele sunt vii si, chiar caricate cateodata, vadesc incontestabila indemanare literara.
Romanul lui Mircea Sandulescu e stufos ca o spovedanie la psihanalist. Autorul se descarca in scris, fara sa ne dea sentimentul unei reale deliberari morale. Diversitatea monstruoasa e acceptata cu detasare, ca si cum ar fi vorba despre o alta specie. Fata de personaje, se posteaza intr-o exterioritate neparticipativa. Le lasa singure, cu alte cuvinte, le lasa judecatii noastre, ceea ce, pana la urma, e o rezolvare facila pentru anul 2005. S-ar putea ca la mijloc sa fie efortul de a nimeri postura degajata a americanului, incercarea constienta de a se desprinde de sechelele vecinatatilor slave, cu tot bagajul lor de “raisons du coeur”. Pe scurt: s-ar putea ca autorul lui Placebo, psihologist inventiv si apreciat la Bucuresti la inceputul anilor ‘80, sa incerce pur si simplu sa scrie pentru publicul american, descoperind, invariabil, ca... “apartine Literaturii Romane”. Neincrezator in rabdarea cititorului occidental, opteaza pentru simplificarea drastica a procedeelor, iar rezultatul e caznit si fastidios.
Ce ne facem cu o asemenea carte? Spune ea ceva semnificativ despre autorul Tratatului de oaspeti? Poate ca da. Nu si despre literatura romana de azi, si aici avem cu adevarat o problema. Captiva, pana la un punct, incercarii de a “digera” realitatea post-dictatura, proza romaneasca nu mixeaza in clipa de fata foarte bine ingredientul exotic. (Claudia Golea si turismul ei puternic erotizat raman deocamdata o simpla pata de culoare.) Or, o carte “americana” cum este Evadari si zadarnicii, mai ales neblindata de nici o armura autoironica, starneste reflexul de distantare. Acelasi efect s-a putut inregistra recent si in cazul altor prozatori cu carti scrise peste ocean: Dumitru Radu Popa, Carmen Firan, Alexandra Tarziu. Primii doi au izbutit, totusi, o situare mai buna tocmai fiindca nu au abandonat deloc perspectiva “romaneasca” asupra vietii.
Dar, pana la urma, intoarcerea lui Mircea Sandulescu in literatura romana depinde nu doar de Mircea Sandulescu ci, mai ales, de literatura romana. In cei aproape douazeci de ani de absenta, cea din urma a evoluat intr-o directie pe care nimeni nu avea cum s-o prevada. Bun sau rau, noul peisaj literar tocmai isi asaza relieful. Nu e tocmai momentul sa-ti regasesti, linistit, radacinile...
Daca pentru scriitorii exilati inainte de 1989 revenirea acasa s-a dovedit mai dificila decat se credea, e de asteptat ca, pe termen mai lung, emigrarea sa nu mai puna aceleasi probleme. Cei dintai paraseau Romania cu convingerea ca nu exista cale de intoacere. Reconstruirea propriului destin s-a facut, pentru ei, pe cu totul alt tip de proiect, in care subzistenta (eventual cea intelectuala) a fost principala miza. Cea de-a doua categorie are mai degraba destinul de partea ei. Emigrarea poate fi pretextul unor altoiuri culturale interesante, iar frecventarea simultana a doua culturi pare posibila. Daca Petru Popescu sau Petru Dumitriu (si am ales anume doi scriitori care au continuat sa publice in Occident) au incetat, practic, sa mai fie aceiasi scriitori odata cu plecarea din tara, daca Vintila Horia a devenit ceea ce este gratie unei tragice robinsonade, o prozatoare ca Felicia Mihali, de pilda, emigrata la jumatatea anilor ’90 in Canada, isi va continua, probabil, cariera fara rupturi vizibile. Partea buna a globalizarii!
Cu Evadari si zadarnicii, Mircea Sandulescu revine la scris, nu neaparat in literatura romana, unde va continua sa fie ceea ce a fost pana la momentul plecarii din Romania. Nu e o sentinta, ci o constatare de parcurs. Intr-o perioada confuza, spectaculoasa numai prin accelerarea de cataclism a transformarilor, orice evolutie e practic posibila. Reintregirea hartilor literaturii romane, prin recuperarea celor rupti de mediul literar de acasa, s-ar putea sa puna pe masa complet alt rezultat peste cativa ani.

*Mircea Sandulescu, Evadari si zadarnicii, Editura Paralela 45, 2005, 220 pag.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22