Despre cuvinte, istorie şi evoluţie (Cronică de carte)

Nimic nu poate fi imaginat, în ecuaţia intelectuală a modernităţii occidentale, în absenţa acelei arhitecturi conceptuale pe care o privim, de cele mai multe ori, ca pe un dat natural al existenţei noastre. Fără recursul la o arheologie elaborată şi erudită, conceptele pe care ne întemeiem viziunea sunt rupte de un context ce implică, înainte de toate, istoria naşterii şi a mutaţiei lor semantice. Înainte de a fi expresia unei comunităţi, limba este cadrul în interiorul căruia se articulează, cu ezitări şi modificări de sens, o viziune asupra societăţii şi umanităţii.

Naşterea modernităţii înseşi este indisociabilă de această capacitate de a numi lucruri şi idei, capacitatea pe care niciun alt moment istoric şi intelectual nu o deţine. A inventa un concept presupune trecerea pe un alt nivel de existenţă al istoriei sociale sau intelectuale. Niciodată inocente, conceptele sunt cele care propun şi afirmă revoluţii sau vorbesc despre fascinaţia patriotismului sau a progresului.

Lecţia metodologică pe care o oferă volumul lui Reinhart Koselleck, Conceptele şi istoriile lor, volum apărut în traducere românească la Editura Art, ţine de această aplecare asupra unei arheologii intelectuale ce lumineaza şi provoacă, în egală măsură. Pluralul din titlu este el însuşi simbolic, căci demersul pe care îl avansează istoricul german este unul care mizează, prin excelenţă, pe dimensiunea comparatistă. Locul central al experienţei germane nu anulează tentaţia unei priviri către alte spaţii culturale occidentale şi ceea ce se oferă cititorului este reunirea unor perspective concurente, perspective ce recuperează, graţie diferenţei de încărcătură semantică, însăşi distanţa ce separă diferitele experienţe istorice. Odată cu şcoala căreia îi aparţine şi Reinhart Koselleck, vechile ipoteze ale istoriei evenimenţiale sunt reformulate, pornind de la achiziţiile pe care le furnizează abordarea de semantică istorică comparată.

Una dintre dimensiunile privilegiate ale abordărilor lui Reinhart Koselleck este reprezentată de intersecţia dintre diacronic şi sincronic în abordarea mutaţiilor de istorie conceptuală. Ţinta investigaţiei nu este numai identificarea traseului de naştere a unui concept, dar şi marcarea modului în care acelaşi cuvânt este utilizat, în diferite spaţii culturale şi lingvistice. Recuperarea sursei de la care se revendică un concept relevă, în varii ocazii, distanţa ce separă modernitatea de epocile din cadrul cărora pare să îşi împrumute conceptele. Mutaţiile de conţinut reflectă, în mod organic, tranziţia intelectuală, politică şi instituţională a unei societăţi.

Resemantizarea „progresului“, caz pe care istoricul german îl deconstruieşte cu minuţie, este o hârtie de turnesol ce dezvăluie parcursul sinuos al unei evoluţii aparent lineare. De la abandonarea viziunii centrate pe vârste şi cicluri la asumarea unei pedagogii a ameliorării individuale şi comunitare, drumul implică geneza unei paradigme ce asociază înaintării umanităţii un cost al decăderii. În cele din urmă, genomul modernităţii occidentale, sugerează Reinhart Koselleck, este de localizat în această abilitate de a-şi apropria concepte, în vederea cristalizării unei noi limbi care să vorbească despre trecut, dar şi despre viitor.

Examinarea continuităţilor şi a soluţiilor de continuitate devine, astfel, o perspectivă interdisciplinară: lingvistica, istoria, istoria ideilor, istoria constituţională şi istoria politică sunt reunite într-o viziune ce încadrează, atent, conceptele analizate în rama temporalităţii istorice. Lectura lui Reinhart Koselleck devine una capitală pentru analiza dinamicii instituţionale şi politice: maniera în care anumite comunităţi se descriu, prin recursul la concepte, nu poate fi separată de traseul pe care îl urmează, în anumite epoci istorice, instituţiile însele. Viaţa conceptelor se suprapune peste viaţa societăţilor însele.

Demersul metodologic exemplar al lui Reinhart Koselleck implică constituirea unui roman de idei, roman a cărui miză detectivistă superioară este însăşi retrasarea liniilor ce unesc prezentul modernităţii cu un trecut de care aceasta pare să nu mai fie conştientă, în anumite ocazii. Genealogia conceptelor are o latură investigativ–romanescă, în măsura în care acest discurs interdisciplinar evocă înseşi cărămizile pe care se ridică edificiul de mentalitate şi vise al timpurilor noastre. Explorarea în opera unui autor ca Louis-Sebastien Mercier conduce la cartografierea manierei în care „progresul“ sau „utopia“ sunt regândite de moderni. Tranziţia de la Morus la angajamentul celor care predică schimbarea socială este imposibilă fără această verigă de legătură intelectuală, verigă de care se leagă ceea ce Reinhart Koselleck denumeşte „temporalizarea utopiei“.

Nu mai puţin fascinantă şi provocatoare este reconstituirea genealogiei efigiei „duşmanului“- de la binomul „grec versus barbar“ la logica excluderii moderne, traseul este jalonat de recursul la această opoziţie. Simbolică este conjuncţia dintre politica decupării intelectuale a „duşmanului“ şi constituirea politicilor lingvistice ale statelor moderne care se constituie. Obsesia purificării / epurării nu poate fi înţeleasă fără a lua în considerare invenţia „duşmanului“. Distrugerea pietrelor tombale flamande în Belgia sau arianizarea limbii germane sunt corolarul acestei întâlniri dintre instrumentalizarea politică a identităţii naţionale, pe de o parte, şi tradiţionalul cuplu prieten / duşman, pe de altă parte.

Arheologia pe care o pune în pagină Reinhart Koselleck expune rădăcinile semantice şi conceptuale ale unor dezbateri ce modelează modernitatea. Limitele toleranţei iluministe sunt indisociabile de statutul „chestiunii evreieşti“ - asimilarea, antisemitismul şi sionismul sunt, în cele din urmă, tot atâtea concepte care se desprind din trunchiul disputelor conceptuale pe care le iniţiază veacul al XVIII –lea.

Excursul comparat deschide istoriei conceptelor un întreg şantier intelectual. Lectura inventării „constituţiei“ sau a „patriotismului“, în variate spaţii intelectuale occidentale, este o pistă fecundă, pe care nicio cercetare ulterioară nu o mai poate ignora. Atunci când analiza comparată relevă citirile diferite pe care le oferă societăţile engleză, franceză şi germană poziţiei pe care „burghezia“ o deţine în eşafodajul politic şi mentalitar, întreaga aventură intelectuală şi politică a primei jumătăţi de secol XIX este regândită, din unghiul de vedere al tensiunii dintre cuvinte. Trecerea de la concepte la polemica în marginea dreptului de vot şi a censului nu este un accident. Ca şi în alte ocazii, confruntarea din sânul comunităţilor se poartă în jurul şi cu ajutorul conceptelor.

Pentru spaţiul intelectual românesc, traducerea acestei contribuţii monumentale poate fi evenimentul catalizator al unei renovări metodologice. Istoria genezei modernităţii româneşti este inextricabil legată de această aventură a cuvintelor.

Schimbarea vestimentară este dublată de mutaţia lingvistică. Limba de tranziţie, oricât de ezitantă, este parte din reinventarea Principatelor. Stabilirea traseului corespondenţelor care se stabilesc între paradigmele conceptuale occidentale şi echivalentul românesc devine o miză majoră: în acest punct, discursul despre metodă propus de Reinhart Koselleck devine un reper fundamental. //

// Reinhart Koselleck
// Conceptele şi istoriile lor
Traducere coordonată de Gabriel Decuble
// Editura Art, Bucureşti, 2009.