Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Deputaţi PNL vor interzicerea folosirii termenului 'român' în titulatura minorităţilor
- - - -
2013-05-29
Actualitate Interna
6

Deputaţii PNL Mircea Dolha şi Grigore Crăciunescu au depus la Comisia de revizuire a Constituţiei un amendament prin care propun ca nicio minoritate, cu excepţia celor cu rădăcini comune şi atestate ştiinţific cu românii, să nu poată folosi în titulatura ei oficială termenul "român" sau derivate.

 

Cei doi deputaţi liberali au precizat miercuri, în conferinţa de presă în care au prezentat acest amendament, că propunerea lor îi vizează cu precădere pe romi.

"Cel mai bun exemplu e cel al romilor, pentru că poartă foarte clar primele litere din cuvântul român, însă pot exista şi alte lucruri care să aducă deservicii originii române. Credem că trebuie să ne păstrăm neatinsă originea română, inclusiv ce ţine de românism. Pot apărea şi alte minorităţi care să se intituleze nu ştiu cum. Nu e normal să se denumeasă şi alţii cu derivate din acest cuvânt", a spus deputatul PNL Mircea Dolha.

Amendamentul depus de cei doi deputaţi are următorul cuprins: "Cu exepţia minorităţilor care au rădăcini comune atestate ştiinţific cu românii, nicio altă minoritate nu poate folosi în titulatura ei oficială termenul de român, derivate ale acestuia sau sonorităţi asemănătoare, care pot crea confuzie, inducând o falsă origine română".

 

Totodată, cei doi deputaţi au depus şi un alt amendament la Constituţie prin care propun ca textul actual "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi" să devină "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie".

"Amendamentul are un rol în ce priveşte viitorul familiei, al ţării, ca atare. E un amendament legat de morala creştină, de tradiţia poporului român, de ce caracterizează fiinţa poporului român. Recensământul făcut în România arată că peste 85% din cetăţeni sunt de origine ortodoxă, iar în religia creştină căsătoria între un bărbat şi o femeie e cea firească, normală", a spus Grigore Crăciunescu.

El a arătat că acest amendament este susţinut de 45 de alţi deputaţi PNL şi de doi deputaţi PSD, în timp ce celelalte sunt depuse în nume propriu.

Cei doi deputaţi au depus, de asemenea, şi alte amendamente prin care propun introducerea obligativităţii votului, dar şi obligaţia ca schimbarea formei de guvernământ să se poată face doar prin referendum la care să participe 50% plus unu din alegătorii înscrişi pe listele de vot.

 

Sursa: MEDIAFAX

TAGS :
Mai multe din Actualitate Interna
Comentarii
petre mihai 2013-05-30
Mergand pe ideea celor 2,atunci si bautura(rom),esenta se va numi....cumva.Xenofobie...nu,doar lipsa de respect.Ce ar fi daca NPaun ar propune ca romanii sa se numeasca ..rumani(vezi Agarbiceanu,Fefeleaga) sau ungro-vlahi
Radu Dragan 2013-05-30
Ce iz de xenofobie are acest demers.
romulus 2013-05-29
Cred ca nu este normala denumirea de ROM.Firesc este numele de Tigan,asa cum se numeau acestia de secole!Nu este nicidecum ceva denigrator pentru ei iar cetatenii nostri nu vor mai fi confundati cu tiganii prin strainatate,asacum se mai intampla din pacate!
Răzvan 2013-05-30
Cred că ai greșit publicația. O atare părere ar fi mai la locul ei undeva prin România Mare. Așa cum și românii au dreptul de a-și alege numele după care vor să fie cunoscuți, tot așa îl au și alte populații. Cum ar fi ca un italian fascist să spună că România e o rușine și o batjocură la adresa ideii de Roma? Nu înțeleg nici teama de ”confuzie”, cu alte cuvinte, cetățenii români de etnie romă ar trebui să poarte niște banderole colorate pe mânecă, nu care cumva să îi confunde cineva cu etnicii români ? Ridicol. Faptul că sclavia romilor a durat secole nu o face mai acceptabilă, așa cum nici numele de ”țigan” (care are în limba română multe conexiuni semantice pejorative) nu ar trebui folosit decât dacă și populația respectivă este de acord. Pe scurt, tu ”romulus” susții că nu e ”denigrator” să fii denumit țigan (deci, numele de țigan nu are intrinsec nicio conotație negativă), dar pe de altă parte vrei să nu fii ”confundat” cu un țigan. De ce nu ți-ai dori să fii confundat cu un țigan? Pentru că această denumire ARE o conotație intrinsec negativă. Te contrazici singur. Ori are o conotație negativă, și atunci nu ar trebui să ți-o dorești nici ție, dar nici lor, ori nu are, și atunci nu ar trebui să ai o problemă cu ”confuzia”. Nu poți, fără să recurgi la un argument de tip Milosevic, să le afirmi pe amândouă.
petre mihai 2013-05-30
Cat de....firesc,bati campii,domnule.
ronea 2013-05-29
Mare reforme Constitutionala! Cita profunzime, ce chestii serioase!
Total 6 comments.
307
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22