Categorii

Site-uri recomandate

Anvelope vara

Magazin online vanzari Anvelope iarna ieftine

Pariuri sportive online

Poker Online

Adauga anunturi gratuite de mica publicitate

Bonus Pariuri Sportive - Pariuri Sportive online din Romania

Oferte Litoral

Inchirieri auto

Implant dentar, clinica stomatologica romano-franceza

Sports Cars

Implants dentaires

Implanturi dentare Bucuresti

Anvelope - de sezon la preturi promotionale

Cadouri

Traduceri - birou traduceri autorizate, traduceri legalizate, apostile si supralegalizari

Piscine - constructii piscine si magazin intretinere piscine

Incarcator baterii laptop - Accesorii laptop

Cabinet stomatologic Timisoara - implanturi dentare, endodontie, estetica dentara

Editorial | Editie scrisa

17.01.2012

Decontul

de Rodica Palade

13 comentarii

Trebuie să discernem atent între actele de huliganism ale unor grupuri agresive şi protestele oamenilor din toate pieţele ţării.

În cea de-a treia zi a manifestaţiilor din Bucureşti, 15 ianuarie, huliganii galeriilor de fotbal au confiscat protestul oamenilor din Piaţa Universităţii, transformând centrul Capitalei în scenă a violenţelor cu devastări şi incendieri, aşa cum de mai bine de un an vedem că se întâmplă la Atena. Cum s-a ajuns aici se ştie, iar succesiunea faptelor are de-acum clasicitatea unui studiu de caz demn de un manual pentru începători: preşedintele Băsescu, cel care şi-a asumat deschis măsurile dure ale austerităţii, l-a atacat în mod repetat şi nedemn pe Raed Arafat, creatorul SMURD (instituţie cu o încredere în rândul populaţiei mai mare decât cea în Biserică), în contextul avansării proiectului de Lege a sănătăţii. Arafat demisionează din Ministerul Sănătăţii şi în locul lui este adus, în mod sfidător, fie şi pentru câteva ore, caricatura traseistă Ciuhodaru. Când indignarea oamenilor începe să atingă un punct critic, preşedintele face cea mai neinspirată mişcare: iese şi retrage legea. Pentru prima dată el este perceput nu ca de obicei, ca autoritar, ci, dimpotrivă, ca slab.

Solidarităţii binemeritate cu Arafat (şi nu poţi decât să respiri uşurat, gândindu-te că boala mai veche românească a xenofobiei şi-a găsit leacul) încep să i se adauge toate nemulţumirile acumulate de-a lungul anilor de criză. Şi nu numai. Oamenii înţeleg instinctiv că puterea nu e doar nedreaptă, abuzivă, ci şi slabă, aşa că ţâşnesc în stradă în toate oraşele României. Ultraşii prind şi ei momentul pentru un spectacol de zile mari, cu cockteiluri Molotov şi vitrine sparte, aşa cum se întâmplă la toate summit-urile G-8 şi cum stadioanele nu le putuseră îngădui până atunci. Timp de două-trei zile, autorităţile, de la preşedinte la premier, ministru de Interne, prefect al Capitalei ş.a., dispar într-o ceaţă vinovată. Jandarmii acţionează moderat, probabil la comanda cuiva de la vârf care fusese atenţionat de pericolul ca cineva din mulţime să fie omorât. La televizor sau în stradă, situaţia seamănă la indigo cu cea de abandon al autorităţilor statului, din 1999, când Miron Cozma ameninţa cu asedierea Bucureştiului. Când şefii poliţiei dezertaseră din faţa minerilor, iar preşedintele Constantinescu şi tot staff-ul de conducere al ţării se evaporaseră.

De data aceasta însă, trebuie să discernem atent între actele de huliganism ale unor grupuri agresive şi protestele oamenilor din toate pieţele ţării. Sunt oameni care nu citesc analizele lui Roubini sau documente europene şi nu urmăresc socotelile FMI, iar în prima fază a crizei, 2008, politicienii, toţi, le-au oferit maldăre de promisiuni şi găleţi în culoarea partidului, ferindu-se să le vorbească de vreo criză. Şi, într-o bună zi, a venit potopul: tăieri de salarii, concedieri, creşterea TVA, legi peste legi asumate, fără prea multe explicaţii, sau unele date confuz, în grabă sau contradictoriu, ca şi cum în interiorul tuturor acelor măsuri nu ar fi fost vorba de vieţile lor. Puterea de la noi nu a ştiut să cultive încrederea, încrederea şi solidaritatea care, în momente critice, pe alţi cetăţeni ai altor ţări i-au făcut ca de bună voie să accepte sacrificiile, s-a izolat între un preşedinte jucător şi un premier nevolnic.

La ora la care scriu, oamenii se adună din nou în Piaţa Universităţii, sub lozinca „nu suntem ultraşi“. Se pare că decontul se cere făcut acum, nu la „comasate“. Agravanta momentului însă este că în partea opoziţiei nu vezi nimic altceva decât lozinci searbede, clamate de oameni fără conţinut, care, în ciuda retoricii, ne lasă să vedem în ei toate tarele celor pe care îi hulesc. Sindicatele au fost îngropate în corupţie de şefii lor ori s-au mulţumit cu o măruntă viaţă de şef-subaltern. Noile mişcări politice lansate în ultimul an par glume de care azi chiar nimeni nu mai are chef. Dar civismul? Să fie el la un nou început de drum? //

Cuvinte cheie: Piata Universitatii, lozinca, ultrasi, decont, politicieni, huliganism

Referinte:

Comentarii (13)

Adauga comentariu