Decizie CSM: DNA a afectat independenta Justitiei

Fara Autor | 17.12.2014

Pe aceeași temă

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat miercuri ca Direcția Națională Anticorupție a adus “atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său”, prin modalitatea de sesizare a referitoare la judecătoarea Cosma Rodica, magistrat care a refuzat arestarea preventivă a primarului Radu Mazăre.

DNA a sesizat CSM-ului în legătură cu posibila abatere disciplinară săvârșită de Cosma Rodica, atunci când a acceptat doar măsura controlului judiciar într-un dosar al lui radu Mazăre.

Inspecția Judiciară a CSM a stabilit că nu a fost vorba de abatere disciplinară, dar sesizarea DNA a afectat independența justiției.

La data de 10 septembrie 2014, prin Hotărârea nr. 832, Secţia pentru judecători din cadrul Consiliului a solicitat Inspecţiei Judiciare efectuarea de verificări privind posibila atingere adusă independenţei justiţiei şi a unui judecător din cadrul ÎCCJ, de către DNA.

Verificările efectuate au evidenţiat următoarele, se spune într-un comunicat al CSM:

“La data de 25.04.2014, DNA a sesizat Inspecţia Judiciară în legătură cu posibila săvârşire a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) şi t) din Legea nr. 303/2004, de către doamna Cosma Rodica, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă a inculpaţilor Radu Mazăre, primarului Constanţei, şi Abraham Morgenstern. Prin încheierea din camera de consiliu din data de 09.04.2014, pronunţată de instanţa supremă, a fost respinsă propunerea de arestare preventivă cu privire la cei doi inculpaţi, fiind dispusă luarea măsurii controlului judiciar faţă de aceştia.

Demersul DNA a fost făcut public în presă şi a generat formularea unor comentarii cu privire la soluţia adoptată în cauză.

Sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare de către doamna judecător, Inspecţia Judiciară a dispus clasarea cauzei, constatând că nu există indicii de săvârşire a abaterilor disciplinare menţionate.

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au reţinut că demersul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iniţiat anterior rămânerii definitive a soluţiei pronunţate în cauză, aduce atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său, cu atât mai mult cu cât soluţia dispusă a fost menţinută în calea de atac. S-a mai reţinut că împotriva soluţiilor pronunţate de judecători pot fi exercitate căile de atac prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 şi 30 din Legea nr.317/2004, în calitatea sa de garant al independenţei justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii apără corpul magistraţilor împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.

Prin urmare, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în modalitatea în care a fost efectuată, este de natură să aducă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său”.

(Descărcați AICI comunicatul CSM)

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22