Decizie CCR. Definitia colaboratorului fostei Securitati a fost modificata. Mai multe dosare cu turnatori aflate pe rolul instantelor sint in pericol. Rodica Stanoiu ar putea scapa

Fara Autor | 28.06.2012

Pe aceeași temă

Magistraţii Curtii Constituţionale au acceptat exceptia ridicata de 2 fosti ofiteri ai Securitatii, prin care se modifica definitia "colaboratorului". Astfel, Curtea a constatat ca sintagmele "sub orice forma" si " „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii” din defintia "colaboratorului", asa cum apare in art. 2 lit. b) teza I din OUG 24/2008, sunt neconstituţionale. Aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate a fost respinsă de trei ori, în ultima perioadă. Surse din CNSAS au declarat pentru revista 22 ca urmarea ar putea fi periclitarea tuturor proceselor cu turnatori ai Securitatii aflate pe rolul instantelor. Printre "beneficiarii" acestei decizii a CCR s-ar putea numara si Rodica Stanoiu.

 

Concret, Curtea Constituţională a admis în parte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii şi a constatat că sintagmele „sub orice formă” şi „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii” din cuprinsul art. 2 lit. b) teza I din OUG 24/2008 sunt neconstituţionale.

Excepţia a fost invocată în două dosare judecate la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de Contencios administrativ şi fiscal. Ea a fost ridică de două persoane, acuzate că ar fi fost lucrători ai Securităţii, Virgil Sabin Flaviu Mihalca şi Pompiliu Mătuşoiu, au spus pentru revista 22 surse din CNSAS.

Prin decizia de marţi, Curtea Constituţională a revenit asupra propriei jurisprudenţe, apreciind că textul ar putea deschide calea unor abuzuri, întrucât lucrătorii Securităţii ar fi putut consemna declaraţii sau fapte nereale, pe baza cărora unele persoane ar putea fi declarate, în prezent, ca foşti colaboratori ai fostei Securităţi, scrie Evenimentul zilei.

Ce prevede textul declarat neconstituţional

Textul amendat prevede că este colaborator al Securităţii persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar.

Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22