De același autor
S-a încheiat o etapă importantă pentru evoluţia politica a României. Şi cu toate acestea se creează impresia, în continuare, cel puţin mediatic, că această etapă a campaniei electorale nu s-a finalizat. Înainte de desfăşurarea alegerilor prezidenţiale se discuta despre „prefraudare” . Astăzi, după încheierea lor, se vorbeşte despre fraudare. Mă întreb dacă mâine se va inventa şi termenul de „postfraudare”, în acest context.
Dar despre ce vorbim?
Partidul Social Democrat şi candidatul său în aceste alegeri prezidenţiale acuză fraudarea alegerilor. În acest sens, aceştia au depus la Curtea Constituţională o contestaţie prin care solicită anularea turului al II-lea al alegerilor pentru preşedintele României şi repetarea acestuia. Un demers democratic, de altfel, însă care este finalitatea acestuia, cel puţin din punct de vedere juridic?!
Indiferent cum am privi lucrurile el nu poate fi perceput decât ca un exerciţiu de imagine al unui partid de opoziţie şi, poate, o încercare disperata a candidatului perdant a-si mentine pozitia în interiorul partidului.
Pentru că din punct de vedere legal, Curtea Constituţională, conform art. 24 alin. 1 din Legea nr. 370/2004 poate anula alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului. Or, pe de o parte, Partidul Social Democrat trebuie să dovedească o eventuală fraudă şi, mai mult, faptul că această presupusă fraudă este de natură să modifice atribuirea mandatului.
Pe scurt sunt două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca instanţa de control constituţional să poată lua o decizie de anulare a alegerilor.
Să le luăm pe rând...
Să observăm înainte de orice un lucru: Curtea Constituţională nu constată şi nici nu sancţionează ca atare eventuale contravenţii săvârşite în legătură cu Legea electorală. De asemenea, instanţa de control constituţional nu constată nici săvârşirea de infracţiuni şi nici nu stabileşte pedepse în acest sens. Mai mult, în privinţa infracţiunilor trebuie să existe hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti care să constate săvârşirea acestora.
Or, Biroul Electoral Central a respins ca neîntemeiate toate contestaţiile formulate în legătură cu posibilele încălcări ale Legii privind alegerea Preşedintelui României. De asemenea, nu există, până în acest moment decizii ale instanţelor de drept comun care să constate încălcări ale Legii electorale.
Depunerea de către Partidul Social Democrat la Curtea Constituţională de pretinse probe cum ar fi casete audio video, depoziţii de martori etc. nu arată alceva decât că se face o confuzie gravă între instanţee de drept comun şi instanţa de control constituţional.
În felul acesta se solicită Curţii Constituţionale să se substituie autorităţilor în drept ale statului a căror competenţă este stabilită prin lege în legătură cu constatarea contravenţiilor şi a săvârşirii infracţiunilor, ceea ce este inadmisibil. Prin urmare, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa decât pe baza proceselor verbale întocmite de birourile electorale şi transmise de către Biroul Electoral Central în termenul prevăzut de lege, precum şi în temeiul unor hotărări definitive ale instanţelor de judecată.
Dar chiar dacă ne-am afla în situaţia ipotetică în care frauda ar fi dovedită fie prin procesele verbale ale birourilor electorale, fie prin procese verbale de contravenţie sau hotărâri judecătoreşti de condamnare, ceea ce însă nu este cazul în speţă, trebuie îndeplinită cea de a doua condiţie şi anume că această eventuala frauda este de natură să modifice atribuirea mandatului.
Astfel, ar trebui să se demonstreze că numărul voturilor obţinute prin eventuala fraudă este suficient de mare pentru a influenţa atribuirea mandatului.
Diferenţa dintre cei doi candidaţi a fost de circa 70.000 voturi
Prin urmare, daca pretinsa frauda rezidă în vot multiplu in favoarea lui Traian Băsescu, trebuie să se dovedească faptul că au rezultat astfel cel puţin 70.000 de voturi in plus; dacă pertinsa frauda rezidă în desfiinţarea unor voturi valabil exprimate pentru Mircea Geoană trebuie să se dovedească faptul că s-a obţinut astfel desfiinţarea a cel puţin 70.000 voturi valabil exprimate; dacă pretinsa frauda constă în modificarea unor voturi, trebuie să se dovedească faptul că cel puţin 35.000 de voturi exprimate în favoarea lui Mircea Geoana au fost numărate în favoarea lui Traian Băsescu.
Într-o atare situaţie, cred că instanţa de control constituţional nu poate da curs constestaţiei Partidului Social Democrat, argumentele de natură juridică lipsind din cererea formulată de acesta. Este puţin probabil ca jursitul PSD să nu ştie asta. Deci este destul de clar: avem în faţă un exerciţiu de imagine al unui partid de opoziţie şi, poate, o încercare disperată a candidatului perdant de a-şi menţine poziţia în interiorul partidului.
