De ce cresc preturile la gaz

Intr-o miscare surpriza si aparent de neinteles, Autoritatea Nationala de Re­glementare in Domeniul Gazelor Na­tu­rale a decis, in ultimul moment, spre sfarsitul lunii octombrie, marirea tarifelor de la 11 noiembrie. Surpriza si confuzie pen­tru ca exact cu o luna inainte, in sep­tembrie, aceeasi Autoritate - singura cu atribute decizionale in domeniu - anun­tase ca, dupa cum se derulau lucrurile, nu va mai fi nevoie de o scumpire a ga­ze­lor in cursul acestui an.

In mod evident, ceva a intervenit care a schimbat foaia. Presedintele Ba­ses­cu si premierul Tariceanu - intr-o ne­uzuala concordanta - au spus ca faptul s-ar datora inflatiei, si anume: aceas­ta a scazut vertiginos si s-ar putea ca la sfarsitul anului sa fie cu mult mai mica decat maximumul previzionat, ast­fel in­­cat ar exista insa riscul unei reveniri in anul urmator, daca prea mari cresteri de preturi administrate (cum sunt cele la energie) s-ar concentra in 2007. Si atunci, s-ar fi decis - ambii oficiali ne­spu­nand cine de fapt a decis - sa se mai mute o parte din cresterea prevazuta in­­­ca in contul lui 2006 pentru a mai de­gaja inflatia din 2007. S-a sugerat ca si Banca Nationala a sustinut o asemenea abor­dare. Cand problema a explodat, BNR a negat orice implicare, trimitand ca­tre Ministerul Economiei. Acesta n-a stiut nici el cum sa fuga, anuntand ca nu are atributii legale in modificarea pre­tu­rilor la gaze.

Ceea ce era clar pana in acest mo­ment de comunicare publica era faptul re­probabil ca Autoritatea de regle­men­ta­re in domeniu - in principiu o entitate in­dependenta - fusese supusa unor pre­siuni politice nelalocul lor si ca si cedase acestor presiuni. Mai intai, pentru a se scoate statistic inflatia cu fata curata in perspectiva aderarii la UE, Autoritatea fusese instrumentata - fapt uitat de a fi men­tionat atat de presedinte, cat si de premier - sa impinga cresterile de tarife in anul urmator. Mai apoi insa, oficia­lita­tile, vazandu-se cu sacii in caruta in privinta aderarii si cu o inflatie care se poate inscrie cu prisosinta in tinta pre­vazuta, au presat asupra Autoritatii de re­glementare sa decida cresteri inca din acest an. Ceva insa cu adevarat plau­zibil lipsea din scenariul inversarii de­ciziei.

Autoritatea de reglementare a pro­pus un pret de 330 lei/m.c. pentru ga­ze­le livrate in retea din productie interna. OMV, care a preluat exploatarea si fur­ni­za­rea gazelor de sonda in urma priva­tizarii Petrom - gaze care acopera insa vreo 30% din consumul total din tara - a ce­rut cel putin 410 lei/m.c.

Sa nu ne retinem a spune clar - ce­ea ce Autoritatea de reglementare nu a subliniat - ca OMV a facut aceasta ce­re­re cu spatele asigurat de impunerea de catre UE a desfacerii gazelor din pro­duc­tie interna la “paritate” cu pretul ga­zului din import, prevedere incredibil ac­ceptata de Romania. Nu mai discutam aici lipsa de temei a unei asemenea im­puneri, facuta in numele, chipurile!, de a se pune pe acelasi plan cei care nu de­tin cu cei care detin resurse proprii. Mur­daria acestei impuneri s-a evidentiat cu atat mai mult cu cat, pe cand se presa pentru acceptarea de catre Ro­ma­nia a unei asemenea prevederi, se fa­ceau in paralel presiuni si pentru priva­ti­zarea exploatarii resurselor romanesti de gaze, cu alte cuvinte pentru ca niste fir­me straine sa preia cadoul unor pro­fi­turi fabuloase rezultand din preturi cres­cute impus, si nu din conditii de piata. Cu spatele asigurat, OMV a amenintat ca nu va livra gaze in retea sub pretul ce­rut. Fara nici un suport politic - caci, vai Doamne, cum sa suparam cumva OMV sau UE! -, Autoritatea de re­gle­men­tare n-a avut decat sa cedeze, marind tarifele la consumator de o ase­me­nea maniera, incat sa acopere pre­tu­rile cerute de OMV. Alternativa ar fi fost ca Autoritatea de reglementare sa lase fara gaze milioane de consumatori din anumite regiuni tocmai in prag de iarna, desi, cu un suport politic, s-ar fi putut im­pune OMV fie amenzi usturatoare (care sa anuleze profiturile obtinute din preturi crescute artificial), fie chiar re­tra­gerea licentei de operare.

Sa nu ne ferim a numi direct santaj ma­nevra OMV! Aiuritor, ingrozitor, in­­spai­­mantator este ca avem de a face cu o santajare a Romaniei cu gaz roma­nesc, cu gaz lasat de Dumnezeu ro­ma­ni­lor! Un gaz caruia, si mai aiuritor, in­­gro­zitor si inspaimantator, niste poli­ticieni verosi, care au fost antiromani, i-au cedat ex­ploa­tarea unor straini.

Sa nu-i incriminam insa pe straini! Nu ei sunt de vina. Odata ajuns gazul sub controlul lor, sunt liberi sa faca ori­ce! E dreptul lor, daca in contractul de privatizare nu exista vreo stipulatie care sa-i impiedice la asa ceva! Incriminarea trebuie sa se indrepte catre cei ce au scos de sub controlul statului roman ex­ploa­tarea acestor resurse si care, desi se dadeau sau poate chiar se mai dau romani, sunt de fapt antiromani. Inutil aproape de subliniat ca si in cazul in care opera prevederea impusa de UE cu privire la paritatea pretului la gazele din productia interna cu pretul gazului din import si, deci, profituri fabuloase fara justificare se creau la nivelul pro­du­ca­torului intern, una era ca aceste pro­fituri sa intre in buzunarul unor com­panii straine, si alta sa ajunga la statul roman, care putea, in mod transparent, sa le dea o folosinta ajutandu-i, de pilda, toc­mai pe cei nevoiasi afectati de spo­ri­ri­le artificiale ale preturilor la gaze.