Datoria publică şi riscul recesiunii

Economia mondială se află în prezent într-un moment de cotitură. După scăderile abrupte ale PIB înregistrate în 2008 şi în prima parte a anului 2009, activitatea economică din economiile dezvoltate cunoaşte o uşoară revenire, însă sectorul imobiliar rămâne în recul, iar preţul caselor - mult prea ridicat relativ la venituri şi chirii - continuă să scadă. Rata şomajului se menţine la două cifre, iar sectorul financiar este în continuare fragil şi încă afectat de procesul de reducere a îndatorării şi însănătoşire a bilanţurilor contabile.

Deşi marile economii emergente (Brazilia, China, India, Africa de Sud) sunt într-o situaţie mai bună, evoluţia lor este dependentă într-o măsură mai mare sau mai mică de evoluţia economiilor dezvoltate, în ciuda numeroaselor discuţii privind decuplarea acestora, iar bula de pe piaţa imobiliară chineză şi măsurile guvernului de la Beijing neliniştesc pieţele financiare occidentale.

Dar cea mai mare problemă pentru investitori în momentul de faţă este, de departe, criza datoriei suverane din Europa. Declanşată în Grecia şi transmisă cu repeziciune în statele periferice ale zonei euro, ea nu a pus în discuţie doar viabilitatea uniunii monetare europene, ci ameninţă să se extindă şi asupra celorlalte ţări dezvoltate cu un nivel extrem de ridicat al îndatorării guvernamentale (Marea Britanie, SUA, Japonia), să întrerupă redresarea şi să provoace o nouă recesiune.

De la începutul crizei, analizele privind evoluţia acesteia au variat în jurul a trei scenarii. Astfel, în 2008, curând după demararea masivelor măsuri de „stimulare“ fiscală şi monetară în SUA, emulate apoi în Europa şi în Japonia, oficialii guvernamentali anticipau o recesiune adâncă, dar scurtă, în formă de V. În schimb, analiştii sceptici vizavi de eficacitatea reţetelor keynesiste de combatere a crizelor economice considerau că intervenţiile guvernamentale nu vor face decât să lungească recesiunea şi, în consecinţă, vedeau evoluţia acesteia sub formă de U. Niciunul dintre aceste scenarii nu pare însă să descrie situaţia din momentul de faţă. Deşi reluarea timidă a activităţii economice, spre sfârşitul anului trecut, pare să confirme eficacitatea planurilor de „stimulare“ fiscală, criza datoriei suverane a creat o ameninţare şi mai mare la orizont, care forţează guvernele să grăbească trecerea la politici de austeritate, iar volatilitatea pieţelor financiare a început să crească, apropiindu-se de nivelul atins după falimentul băncii Lehman Brothers, în septembrie 2008. În consecinţă, cel mai probabil scenariu de criză pare să fie în momentul de faţă cel în formă de W sau scenariul unei duble recesiuni.

Deşi spectaculoasa şi mediatizata cădere de 1.000 de puncte a indicelui Down Jones Industrial Average, principalul indice al Bursei din New York, în data de 6 mai, a fost pusă în mare parte pe seama unei defecţiuni tehnice care a permis nişte tranzacţii eronate între orele 13 şi 14 ale zilei, pieţele de capital din întreaga lume oferă motive reale de îngrijorare. De la sfârşitul lunii aprilie, principalii indici bursieri din lume au înregistrat o scădere de circa 10%, o pierdere ce echivalează cu ştergerea tuturor câştigurilor obţinute de la începutul anului, iar această evoluţie negativă a fost exacerbată de interdicţiile unilaterale impuse de Germania asupra tranzacţiilor short cu acţiuni în lipsă şi cu CDS-uri fără activ suport.

În acelaşi timp, dobânda Libor pe trei ani la dolari şi euro, care reprezintă dobânda de referinţă pentru piaţa interbancară internaţională, a început să se majoreze, atingând cel mai ridicat nivel din august anul trecut, creând temerile unei noi crize de lichiditate în sistemul bancar, precum cea de la sfârşitul lui 2008 şi începutul lui 2009. În sfârşit, indicele VIX de pe Chicago Board of Options, principalul indicator de volatilitate a pieţelor financiare, a sărit de 40 de puncte pentru a treia oară în istoria sa, ultima dată acest lucru având loc cu ocazia falimentului Lehman Borthers.

În ultimul său raport, FMI a ridicat prognoza privind creşterea PIB a economiilor dezvoltate în acest an de la 2,1% la 2,3%, dar în acelaşi timp a avertizat asupra riscurilor prezentate de nivelul extrem de ridicat al datoriei publice. Mai multe ţări europene au început să adopte programe de reducere a cheltuielilor publice, însă – aşa cum o demonstrează creşterea extraordinară a preţului aurului pe pieţele internaţionale – nivelul extrem de mare al datoriei publice în SUA, zona euro şi Japonia, cât şi politica monetară laxă a marilor bănci centrale menţine foarte sus temerile privind o devalorizare puternică a celor mai importante valute.