Dan Voiculescu face PRESIUNI POLITICE prin FUNDATII din umbra

Fara Autor | 05.06.2013

Pe aceeași temă

Dan Voiculescu isi ataca adversarii politici si pune presiune pe institutiile statului nu doar prin intermediul unor mijloace mass-media, ci si prin intermediul a cinci fundatii pe care le finanteaza din umbra.

 



Desi Dan Voiculescu nu recunoaste ca detine controlul asupra acestor fundatii, la fel ca si in cazul trustului Intact, legatura este evidenta, dovada stand si faptul ca actiunile lor "civice" sunt intens promovate de Jurnalul National, Saptamana Financiara sau Antene, se arata intr-o ancheta efectuata de jurnalistul Catalin Prisacariu.

Prima infiintata a fost Fundatia Umanista "Dan Voiculescu", dupa care a urmat FACIAS (Fundatia pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului), care a infiintat alte patru fundatii FSCRS (Fundatia Societatea Civila pentru Reforma in Sanatate), FSCD (Fundatia Societatea Civila pentru Democratie), FCEI (Fundatia Civila pentru Educatie si Informatizare) si FSCRM (Fundatia Societatea Civila pentru Reforma Morala).

Ultimele patru fundatii au fost infiintate in 2008 si au aceeasi adresa de contact, strada Girlei 1B, din sectorul 1, si acelasi numar de telefon. Printre cei care conduc aceste fundatii se numara diversi membri cu functii in Partidul Conservator, sustine sursa citata.

Fundatia FACIAS este cea mai activa dintre ele, in special prin actiuni in instanta impotriva fostelor guverne Boc si a democrat-liberalilor. Au existat insa si situatii in care fundatiile s-au coordonat, cum a fost in cazul actiunii "Stop Boc!" in care s-au implicat toate cinci, alaturi de Dan Voiculescu. De asemenea, FACIAS si Fundatia Societatea Civila pentru Democratie au dat in judecata impreuna Ministerul Transporturilor pentru taxa de pod de la Fetesti.

Una dintre cele mai importante actiuni ale FACIAS a avut loc la Parlament. Fundatia a primit acceptul de a organiza la Camera Deputatilor o dezbatere despre interceptarile telefonice si schimbarea legii sigurantei nationale la care au fost chemati, la cererea FACIAS, inclusiv reprezentanti ai Ministerului Justitiei si ai SRI, dupa cum reiese dintr-un document oficial prezentat de Catalin Prisacariu.

De asemenea, FACIAS este membra a Consiliului National al Societatii Civile care a incheiat anul trecut un acord prin care 53 de asociatii sustineau desfiintarea CC, ANI si DNA, acord semnat de liderii USL Victor Ponta, Daniel Chitoiu si Daniel Constantin, premierul sustinand ulterior ca acordul viza de fapt doar inceperea unor discutii pe aceasta tema.

 

Voiculescu: Propaganda Suspendatului a ajuns la fundul sacului

Dan Voiculescu afirma, pe blogul lui, ca "propaganda Suspendatului (Traian Basescu, n.r.) pare sa fi ajuns la fundul sacului", astfel incat a ajuns sa fie atacat si pentru fundatiile sale.

Reactia lui Dan Voiculescu, care nu se afla in tara in prezent, a venit tot prin intermediul blogului, unde noteaza, intr-o postare intitulata "La fundul sacului":

"Dupa ce au atacat tot ce are legatura cu mine, de la membrii familiei la trustul pe care l-am fondat si jurnalistii exceptionali care performeaza acolo, astazi, in disperare de cauza, au ajuns la fundatii.

Dar cei care ajung sa critice fundatii care au salvat vieti, care au ajutat concret zeci de mii de romani care se simteau parasiti si umiliti sau care au promovat talente recunoscute ulterior in intreaga lume (cel mai recent exemplu este chiar Ionut Budisteanu), si-au pierdut definitiv luciditatea si decenta.

S-au ratacit in ura si frustrare; pentru ca ei nu se mai pot curata, incearca sa murdareasca tot ce este in jurul lor si ajung sa se rafuiasca chiar si cu fundatii care ajuta copii, dezvolta talente si sustin pe cei ramasi fara sprijin.

Sincer, as vrea sa ii pot ajuta pe acesti rataciti.

Poate chiar prin intermediul fundatiilor...".

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22