Pe aceeași temă
Presedintele fondator al PC, Dan Voiculescu a fost condamnat, joi, la 5 ani de inchisoare si interzicerea unor drepturi civile de catre Tribunalul Bucuresti in dosarul de coruptie privind privatizarea Institutului de Cercetari Alimentare (ICA).
Sentinta care a venit la peste 1.700 de zile de la trimiterea in judecata, nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs.
Tribunalul Bucureşti a dispus, pe lângă condamnarea lui Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul ICA, şi sechestru pe 15 milioane de lei şi pe imobilul din Capitală, de pe şoseaua Kiseleff.
Aceasta prima sentinta a fost de Tribunalul Bucuresti dupa ce dosarul lui Voiculescu s-a plimbat de la Tribunal la Inalta Curte si invers de mai multe ori ca urmare a demisiilor repetate ale fostului lider PC din Parlament.
Decizia Tribunalului nu este definitivă. Voiculescu mai are două căi de atac : la Curtea de Apel şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Avocaţii au declarat apel. Cel mai probabil şi DNA va declara apel deoarece procurorul de şedinţă a cerut pedeapsa maximă de 12 ani închisoare.
Termenul de prescripţie în cazul Voiculescu-ICA, după noul Cod Penal ce va opera din februarie 2014, intervine în 2015. Dacă procesul nu se termină până atunci, Voiculescu scapă de închisoare, scrie Romania libera.
Or, Voiculescu are posibilitatea de a tergiversa o perioada mai lungă, de peste un an, chiar doi, judecarea în special la Curtea de Apel Bucureşti prin diverse chichiţe avocăţeşti. Apoi, la Inalta Curte, unde cei mai mulţi judecătorii sunt mult mai severi, sentinţa finală se va da mai repede, dar va dura cel putin două-trei luni.
In concluzie, Voiculescu are şanse să scape dacă instanţa Curţii de Apel va tărăgăna judecarea apelului.
Celelalte condamnari in dosar
- 6 ani de inchisoare:
Gheorghe Mencinicopschi, director general si membru al A.G.A. la I.C.A. S.A. Bucuresti
Corneliu Popa, director general si presedinte al Consiliului de Administratie al Agentiei Domeniilor Statului
Sorin Pantis, director general executiv GRIVCO S.A. Bucuresti
Sandu Jean-Catalin, administrator al S.C. Benefica S.A. Bucuresti (firma din grupul GRIVCO)
Vlad-Nicolae Savulescu, director al Directiei Privatizare - Concesionare a A.D.S.
- 5 ani de inchisoare:
Gheorghe Sin, membru A.G.A. al S.C.Institutul de Cercetari Alimentare S.A. Bucuresti
Alexandru Petre, Grigore Marinescu si Vica Ene, cenzori ai S.C. Institutul de Cercetari Alimentare S.A. Bucurest
Constantin Baciu, fost reprezentant al Ministerului Agriculturii in Adunarea Generala a Actionarilor al I.C.A.
Alexandru Petre, Grigore Marinescu si Vica Ene, cenzori ai S.C. Institutul de Cercetari Alimentare S.A. Bucuresti
Avocatul lui Voiculescu, Gheorghita Mateut a declarat la B1 TV ca va ataca in apel sentinta pronuntata joi de Tribunalul Bucuresti.
Gheorghe Mateut nu crede ca Dan Voiculescu va candida din nou pentru postul de parlamentar ramas vacant in urma demisiei sale, si care ar retrimite procesul la Inalta Curte, in cazul in care ar fi ales. Intrebat de B1 TV despre o astfel de probabilitate, Mateut a raspuns: "Nu se pune o asemenea problema, nici nu cred ca dl profesor isi doreste".
CITESTE SI Dan Voiculescu afla SENTINTA in dosarul ICA
Voiculescu, acuzat de spalare de bani
Presedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a fost trimis in judecata in decembrie 2008 de procurorii DNA, in calitate de actionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu si Compania (Grivco) SA Bucuresti, de membru al Adunarii Generale a Actionarilor si al Consiliului de Administratie ale ICA si de membru al AGA si director general al SC 'Bioprod' SA Bucuresti.
Procurorii anticoruptie au retinut in sarcina acestuia infractiunile de folosire de catre o persoana care indeplineste o functie de conducere intr-un partid a influentei si autoritatii date de aceasta calitate in scopul de a obtine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum si de spalare de bani, ambele infractiuni savarsite in forma continuata.
Practic, procurorii sustin ca 3,6 hectare de teren si un hectar de constructii in Baneasa au fost cumparate de Dan Voiculescu la un pret de 75 de ori mai mic decat cel real. O urmarire penala in timp record (in doar cateva luni) a dus la trimiterea in judecata a 13 persoane.
In acest dosar a mai fost trimis in judecata fostul administrator al SC 'Benefica' SA Bucuresti (firma din grupul Grivco) Jean-Catalin Sandu, pentru complicitate la infractiunea de stabilire, cu intentie, a unei valori diminuate fata de valoarea comerciala reala a bunurilor apartinand agentilor economici la care statul este actionar.
De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general si membru al AGA si, ulterior, al CA al ICA SA Bucuresti, a fost trimis in judecata pentru abuz in serviciu contra intereselor publice si fals in inscrisuri sub semnatura privata.
Cum se apara Felix
La ultimul termen de judecată, procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) prezent la şedinţă a arătat că toate probele din dosar dovedesc acuzaţiile aduse inculpaţilor.
Procurorul a cerut instanţei condamnarea lui Voiculescu la o pedeapsă cu executare pentru spălare de bani, confiscarea sumelor de bani ce sunt prevăzute în rechizitoriu în cazul acestuia, precum şi restrângerea unor drepturi civile, relateaza Mediafax.
Acesta a mai solicitat instanţei să se constate că a intervenit prescripţia specială în cazul lui Dan Voiculescu privind fapta legată de traficarea influenţei.
În cazul celorlalţi inculpaţi din dosar, procurorul a cerut instanţei să se constate că pentru unii dintre aceştia a intervenit prescripţia în cazul unor fapte de fals şi uz de fals.
Procurorul a cerut ca aceştia să fie condamnaţi la pedepse cu executare pentru instigare la fals intelectual, respectiv complicitate la subevaluarea unor active de stat în procesul de privatizare.
Dan Voiculescu a arătat, în ultimul cuvânt, că în opinia sa există două nereguli în ceea ce priveşte ancheta şi acuzaţiile din acest dosar. O primă neregulă semnalată de acesta a fost aceea că, pe parcursul urmăririi penale, el nu ar fi fost chemat niciodată în faţa anchetatorilor pentru a da declaraţie, în contextul în care toate celelalte persoane ar fi fost întrebate în legătură cu persoana sa de către anchetatori.
O a doua neregulă semnalată de Voiculescu judecătorului ar fi aceea că, în opinia sa, nu există nicio probă şi niciun indiciu direct sau indirect care să dovedească acuzaţiile ce i se aduc, respectiv nu există martori, înregistrări telefonice sau ambientale ori documente care să dovedească acuzaţiile ce i se aduc de căte anchetatori, potrivit Mediafax.
Voiculescu a adăugat că procurorul de caz a folosit sintagma "telepatie" în rechizitoriu pentru a face conexiunea între el şi ceilalţi inculpaţi.
Dan Voiculescu arăta şi la termenul din 28 mai că procurorii susţin faptul că el ar fi influenţat telepatic conducerea ICA să facă ilegalităţi, precizând că în rechizitoriu apar "poveşti" fără legătură cu el.
Fondatorul Partidului Conservator spunea că "un lucru" din rechizitoriu reprezintă, pentru el, "un semn de întrebare", şi anume acela că "singura cale" prin care el ar fi putut "influenţa membri de partid, Agenţia Domeniilor Statului (ADS) şi pe cei din ICA era prin telepatie".
Cronologia dosarului ICA- Viculescu
- 4 dec. 2008 - Dosarul lui Voiculescu este inaintat spre judecare la Tribunalul Bucuresti, acesta nefiind, la acel moment, parlamentar
- 15 dec. 2008 - Voiculescu este investit in functia de senator
- 3 martie 2009 - Dosarul este mutat de la Tribunal la Inalta Curte (ICCJ) ca urmare a investirii lui Voiculescu in functia de parlamentar
- 28 oct. 2009 - Incepe judecarea pe fond a dosarului la ICCJ
- 25 iunie 2012 - cu putin timp inainte de a se da o prima decizie in dosar la ICCJ, Voiculescu isi da demisia din Senat, dosarul este transferat la Tribunalul Bucuresti
- nov-dec. 2012 - Voiculescu candideaza la parlamentare si ajunge senator. Voiculescu nu depune juramantul in Parlament in una decembrie (singurul din cei 588 de parlamentari); Cu toate acestea, Tribunalul Bucuresti considera ca acesta a fost ales ca senator, isi declina competenta si trimite pe 20 decembrie dosarul iar la ICCJ
- 22.01.2013 - Voiculescu depune in cele din urma juramantul de senator, altfel riscand sa piarda acest statut
- 25.01.2013 - ICCJ stabileste jedecarea de urgenta a dosarului ICA, punand termen, la cererea procurorilor DNA, pe 31.01.2013. Dosarul lui Voiculescu a fost repartizat la completul de judecata care l-a condamnat in prima instanta pe fostul premier Adrian Nastase in dosarul "Trofeul Calitatii".
- 28.01.2013 - Dan Voiculescu demisioneaza din nou din Parlament, pentru a treia oara.
- 5.02.2013 - ICCJ isi declina din nou competenta in dosar si dosarul se muta din nou la Tribunalul Bucuresti.
sursa:hotnews.ro