Curtea Europeana a Drepturilor Omului RESPINGE plangerea lui Adrian Nastase, privind condamnarea in dosarul Trofeul Calitatii

T.d. | 11.12.2014

Pe aceeași temă

Judecatorii Curtii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) au respins plangerea lui Adrian Nastase, cu privire la condamnarea in dosarul “Trofeul Calitatii”. Magistratii au considerat ca plangerea nu este admisibila si ca nu a fost incalcata Conventia Drepturilor Omului, prin condamnarea in cauza, potrivit Gandul.

Judecătorii CEDO au respins cererea lui Adrian Năstase privind încălcarea drepturilor omului prin condamnarea sa la doi ani de închisoare în dosarul „Trofeul Calităţii”. Năstase a înregistrat plângerea la CEDO pe 18 decembrie 2012.

Cazul privea condamnarea lui Adrian Năstase, fost prim-ministru şi fost ministru de Externe al României, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru folosirea influenţei sale de şef de partid, pentru a obţine finanţarea campaniei sale electorale din 2004. Curtea a decis că plângerile domnului Năstase au fost în mod evident nefondate sau incompatibile faţă de Convenţie sau trebuiau respinse pentru că nu epuizaseră căile de remediere naţionale”, se arată în decizia CEDO publicată joi.
 

Tratament umilitor si stres psihologic grav

Adrian Năstase a susţinut în plângere că prin condamnarea sa la închisoare, în urma unor proceduri pe care le-a considerat nedrepte, şi prin consecinţele care au decurs de aici - imposibilitatea de a duce o viaţă de familie normală, pierderea carierei politice şi profesionale -, precum şi prin acoperirea cazului de către presă, s-a ajuns la un tratament umilitor, care i-a provocat un stres psihologic grav, care a dus la încercarea sa de a se sinucide.

Judecătorii CEDO au constatat însă că nu s-a încălcat Articolul 3 din Convenţie privind interzicerea torturii şi a tratamentelor inumane sau degradante şi nici Articolul 8 privind dreptul la respect pentru viaţa privată şi de familie.

Năstase s-a mai plâns că i-a fost încălcat dreptul la o audiere corectă, prin faptul că nu a fost audiat în faţa unui tribunal independent şi imparţial, pentru că unul dintre judecătorii din prima instanţă nu fusese numit prin decret de către preşedintele României, lucru ilegal.

Judecătorii CEDO au constatat însă că nu au existat circumstanţe care să justifice îngrijorarea lui Năstase privind transferul judecătorului respectiv de la DNA şi că nu a existat o subordonare sau dependenţă între instanţa Înaltei Curţi şi DNA.

Decizia CEDO a fost luată cu majoritate de voturi de un complet de 7 judecători, provenind din Andorra, Spania, Slovacia, Serbia, San Marino, Olanda şi Republica Moldova.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22