Curtea de Apel Bucuresti declara ADMISIBILA judecarea contestatiei DNA fata de achitarea Marianei Rarinca

P.c. | 28.07.2015

Pe aceeași temă

Curtea de Apel Bucuresti a decis astazi ca judecarea contestatiei prin care DNA a cerut anularea deciziei de achitare in cazul Marianei Rarinca, femeia acuzata ca a santajat-o pe sefa ICCJ, Livia Stanciu, este admisibila in principiu. DNA consideră că judecătoarea s-a antepronunţat şi că avea deja formată convingerea cu privire la soluţia pe care intenţiona să o dispună în cauză. Judecatorii au admis si cererea DNA de preschimbare a termenului de judecata, urmand ca aceasta contestatie sa fie analizata in august, nu in 2 septembrie, cum fusese stabilit initial, relateaza Hotnews.


DNA arata, in contestaţia depusa la Curtea de Apel Bucureşti, că judecătoarea Risantea Găgescu, care a făcut parte din completul care a decis achitarea Marianei Rarinca, ar fi fost incompatibilă, deoarece nu ar fi fost imparţială la judecarea dosarului. 
 

Printre argumentele aduse de procurori se numara schimbul de replici, din data de 16 mai 2013, cu ocazia şedinţei publice a plenului CSM, între şefa ÎCCJ, membru de drept al Consiliului, şi Risantea Găgescu - judecătorul acestei cauze -, care a candidat pentru funcţia de judecător la Secţia penală a Instanţei Supreme, ataşând transcrierea şi înregistrarea audio-video a interviului. 
 

Dialogul direct dintre cele două a fost pe tema erorii judiciare, discuţia plecând de la situaţii ipotetice. Potrivit procurorilor, convingerile judecătoarei Risantea Găgescu au părut confuze în raport cu eroarea judiciară şi cazurile de casare, pe care le confundă şi creează ideea clară că o soluţie de achitare este rezultatul erorii judiciare: 
 

"Stanciu Livia: ... Da, asta vă întrebam: ce înţelegeţi prin eroare judiciară dvs? Ca să înţeleg şi eu... 
Găgescu Risantea: Mă scuzaţi, nu m-am referit la calea extraordinară de atac. (...) Să văd că probele din dosar conduc spre achitare. Poate m-am exprimat eu greşit. 
Stanciu Livia: Sau invers. 
Găgescu Risantea: Sau invers - condamnările. Deci este singura... dar foarte rar, cred că sunt situaţiile foarte rare. Numai atunci aş face opinie separată...
". 
 

Procurorii mai susţin că judecătoarea a dispus la al doilea termen de judecată (22 aprilie 2015) interpelarea Marianei Rarinca, pentru a vedea dacă insistă în solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de şantaj în cea de hărţuire, deşi aceasta a formulat o cerere scrisă care a fost depusă la dosarul cauzei chiar la primul termen. Ulterior, în sentinţa de achitare, instanţa nu s-a mai pronunţat pe cererea de schimbare a încadrării juridice, fie în sensul admiterii, fie în sensul respingerii. 


La acelaşi termen de judecată, procurorul a solicitat elaborarea unei adrese pentru a fi comunicat stadiul dosarului în raport cu martorul Conrad George Olaru, care şi-a schimbat în cursul judecăţii declaraţiile şi faţă de care s-a formulat sesizare din oficiu pentru mărturie mincinoasă la 17 decembrie 2014, însă cererea a fost respinsă de către instanţă ca neconcludentă cauzei. 
 

CITESTE SI: Livia Stanciu, presedintele Inaltei Curti, ii raspunde lui Tariceanu: Nu exista niciun motiv sa demisionez

 

Un alt argument adus se referă la faptul că Risantea Găgescu a dispus, la acelaşi termen, efectuarea unei adrese către Livia Stanciu pentru ca aceasta să formuleze precizări cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice. 

 

Tariceanu a cerut demisia conducerii DNA si a ICCJ

 

La finalul lunii mai, presedintele Senatului cerea demisia procurorului sef al DNA, Laura Kovesi, si a presedintelui Inalte Curti de Casatie si Justitie (ICCJ), Livia Stanciu. Intr-o scrisoare deschisa, Calin Popescu Tariceanu ii cerea lui Klaus Iohannis sa le inlature “prin demitere ori demisie” pe sefele DNA si ICCJ. Presedintele Senatului si-a fundamentat apelul pe un caz in care el acuza DNA ca ar fi arestat-o preventiv pe nedrept pe Mariana Rarinca, in urma unui “denunt calomnios” al Liviei Stanciu.

 

In scrisoarea semnata de Tariceanu si alti patru parlamentari PLR – Daniel BarbuPetru EhegartnerIoan Ghise si Nicolae Nasta –, presedintele Senatului o acuza pe sefa DNA ca ar fi arestat-o preventiv pe nedrept pe Mariana Rarinca, in urma unui “denunt calomnios” al Liviei Stanciu, presedintele Inalte Curti de Casatie si Justitie.

 

"Intr-o asemenea situatie, in care drepturile si libertatile fundamentale ale unui cetatean obisnuit au fost incalcate de catre doi inalti magistrati in mod deliberat si cu rea credinta,va cerem, Domnule Presedinte, sa folositi atat instrumentele constitutionale si legale de care dispuneti, cat si autoritatea morala inerenta institutiei Presedintelui Romaniei pentru a le inlatura, prin demitere ori prin demisie, din functiile pe care le ocupa in mod nedemn pe doamnele Livia Stanciu si Laura - Codruta Kovesi", se arata in scrisoarea semnata in cauza.


Mariana Rarinca, femeia acuzată de DNA că a şantajat-o pe şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, a fost achitată pe 21 mai de judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti, decizia fiind definitivă. Curtea de Apel a admis apelul femeii, după ce aceasta fusese condamnată în decembrie 2014 de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu suspendare.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22