Pe aceeași temă
Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a decis miercuri ca este constitutionala modificarea Legii de organizare si desfasurare a referendumului prin care a fost scazut pragul de prezenta daca nu se aplica un an de la data intrarii in vigoare, anunta Agerpres.
"CCR, cu majoritate de voturi, decide ca respinge obiectia de neconstitutionalitate (...) si constata ca dispozitiile Legii pentru modificarea si completarea Legii 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului sunt constitutionale in masura in care nu se aplica referendumurilor organizate in decurs de un an de la data intrarii in vigoare a legii", se arata in minuta deciziei.
Curtea Constitutionala invoca o decizie a Curtii de la Venetia, potrivit careia legea referendumului nu poate fi modificata cu un an inaintea organizarii referendumului.
Astfel, atit referendumul pentru Constitutie, cit si eventualul referendum organizat la solicitarea presedintelui Basescu trebuie tinute cu un cvorum de 50%.
Decizia CCR este definitiva si general obligatorie si se comunica presedintelui Romaniei.
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, spune că decizia luată de CCR este un avantaj. "Sunt acum șanse foarte mari pentru a trece proiectul de modificare a Constituției. Este greu pentru orice echipă politică să motiveze 50% dintre alegători să iasă la vot", a spus Zgonea.
Acesta a evitat să spună dacă USL va lua în calcul amânarea modificării Constituției, precizând că decizia va fi luată la nivelul celor două partide.
Magistratii CCR au fost pusi si anul trecut sa ia o decizie privind pragul la referendum. USL vroia ca referendumul de suspendare a presedintelui sa fie validat cu 50 la suta plus unu din voturile celor prezenti.
Magistratii au decis insa ca pentru a fi validat,la referendum trebuie sa se prezinte la vot jumatate plus unu din numarul de alegatori, iar ceea ce decide majoritatea dintre acestia se va aplica.
Potrivit unui comunicat al CCR din iulie 2012, decizia a fost luata cu unanimitate de voturi.
"In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu unanimitate de voturi, a constatat ca Legea pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului este constitutionala in masura in care asigura participarea la referendum a cel putin jumatate plus unul din numarul persoanelor inscrise in listele electorale permanenta", precizeaza sursa citata.
Curtea Constitutionala a discutat miercuri sesizarea PDL privind modificarea Legii de organizare si desfasurare a referendumului prin care a fost scazut pragul de prezenta.
PDL a sesizat Curtea la inceputul lunii iunie in cazul proiectului de lege privind scaderea pragului de prezenta la referendum.
"Noi ne-am spus punctele de vedere, le cunoasteti, puncte de vedere pe fond, puncte de vedere pe procedura care tin cont inclusiv de decizii ale Curtii care spun foarte clar cu cat timp, la o adica, ar putea fi facute modificari in legislatie inaintea unui referendum', a declarat atunci presedintele PDL, Vasile Blaga.
Liderul deputatilor PDL, Mircea Toader, a sustinut ca proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenta la referendum este 'o lege care incalca categoric Constitutia, motiv pentru care PDL o ataca la Curtea Constitutionala".
'Suntem in pregatirea textului si ca un fapt, cred eu, de semnalat, este pentru prima data cand Opozitia este unita in marea majoritate. Toate cele trei partide de Opozitie, PDL, ca principal partid de Opozitie, s-au alaturat UDMR si PP-DD. Avem peste 80 de semnaturi pe care le-am strans pentru a ataca la CCR, iar atacul este foarte simplu. Ne uitam numai la Decizia 731/2012 a Curtii unde se spune foarte clar: conditia de desfasurare a unui referendum este constitutionala in masura in care participarea la referendum este asigurata de cel putin jumatate plus 1 din numarul persoanelor inscrise in listele electorale permanente. Deci, daca exista o decizie a Curtii, daca exista o prevedere clara in Constitutie unde se spune ca suveranitatea nationala apartine poporului roman care si-o poate exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum, incercarea de a modifica acest prag incalca atat prevederile articolului 1, cat si decizia Curtii Constitutionale', a afirmat Mircea Toader la sfarsitul lunii mai.
In 29 mai, Plenul Camerei Deputatilor a adoptat proiectul privind modificarea Legii referendumului, in sensul stabilirii unui cvorum de participare de 30% din numarul persoanelor inscrise in listele electorale si a unui cvorum de validare egal cu majoritatea voturilor valabil exprimate, dar nu mai putin de 25% din numarul persoanelor inscrise in listele electorale, pentru toate tipurile de referendum.