Cum se iese din Irak dupa ce ai intrat cu sabia trasa

Americanii au pierdut 620.000 de oameni in razboiul civil dintre Nord si Sud (cea mai devastatoare, dar si intensa - 4 ani - inclestare pentru SUA fiind cea interna), 116.000 si 420.000 militari in primul si respectiv al doilea razboi mondial, 37.000 in Coreea (in 3 ani) si 58.000 in Vietnam (in aproape 9 ani).

Clean, hold, build!

 "Curata, consolideaza, construieste!" , motto-ul american din ultima vreme din Irak, se impotmoleste de la primul dezide­rat de atins. Fiecare bomba in plus, si sunt zeci zilnic, lasa inca ceva de curatat in urma. Se zvoneste ca lunetisti antrenati de fortele americane isi exerseaza fara in­hibitii abilitatile recent dobândite chiar asupra mentorilor tradati sau niciodata real­mente acceptati. Asa ca noua armata irakiana nu are ce sa consolideze, chiar daca pe hârtie sunt 136.000 de militari si 167.000 de politisti. Multi sunt, aparent, tre­cuti fictiv de comandanti pe liste, care isi rotunjesc prin insusire salariile. Altii nu vor sa serveasca in zone in afara celei din care provin. Cât despre constructie, in­frastructura Irakului se deterioreaza sub amprenta atacurilor necontenite, in ciu­da unor eforturi ale Echipelor de Re­con­structie din Provincii (PRST-uri), croite dupa modelul celor din Afganistan.

Una dintre cauzele profunde ale marasmului actual sunt loialitatile multiple si dominantele acestora. Irakienii se revendica in principal de la radacinile de clan, tribale, confesionale si etnice. Acest lucru se vede in felul in care voteaza, in care par­ticipa la procesiuni religioase, in care se muta dintr-un cartier in altul si in care se alatura militiilor. Aceasta ierarhie anco­ra­ta in preeminenta nivelului traditional de identitate pare sa puna de cele mai multe ori in ultim plan mândria nationala si face dificila mentinerea unitatii Irakului. In plus, fiecare comunitate detine un patri­mo­niu istoric bogat si continuu realimentat de temeri, complexe de superioritate sau de inferioritate, convertite nesigur in com­plexe de superioritate, traume si neim­­­­pliniri de care ii acuza pe ceilalti.

Solutia pare evidenta, asa cum o induc si cele trei verbe ale strategiei ameri­cane: o abordare care sa dea seama de in­terdependenta dintre asigurarea secu­ri­tatii, ajungerea la intelegeri politice si re­constructia economica, pentru generarea de beneficii tangibile pentru o populatie ase­zata constant sub spectrul incertitudinii ultime a zilei de mâine.

 Usor de zis, greu de facut. Recenta strategie militara de securizare a Bagdadului a produs rezultate mixte, violentele continuând. Nu poti solutiona problema doar prin incursiuni si operatiuni militare. Ai nevoie de un  modus vivendi agreat si for­malizat prin intelegeri politice intre liderii comunitatilor. Ce faci insa când acestia sunt prizonierii unei mentalitati totul sau nimic? Logica invingatorului ca­re ia totul e greu de destelenit, când e ge­neral acceptat ca nu impartirea puterii pe calea compromisului, ci monopolul aces­teia pe calea dominatiei maximizeaza câs­­­­tigurile.

 In afara grupurilor criminale care profita de nebuloasa actuala si gruparile armate ale clanurilor, militiile cel mai bine or­ganizate si finantate sunt cele afiliate politic: Mahdi (bratul armat al miscarii Al Sadr), Al Badr (Consiliul Suprem al Re­vo­lu­tiei Islamice) si militiile Fadila (Partidul Virtutii), pe baricade de altfel deloc unitare siite, iar, in transeele sunite, Al Qaida si un miriapod de militii compuse din foste cadre ale Partidului Baas si ne­mul­tu­mitii pierzatori ai privilegiilor comunitatii dominante politic in  l’Ancien Régime.

Cum poate fi glasul reconcilierii si ra­tiu­nii mai puternic pentru un adolescent cu sângele clocotind si mintea in articulare, când cineva din familie a cazut victima atentatelor, când e somer, viata e precara si deloc indestulata pentru ai sai, iar un lider cu ascendentul vârstei, presti­giul religios sau traditional il incita, canalizându-i astfel energiile si umorile impotriva ocupatorilor straini si a apostatilor, ne­credinciosilor din celelalte comunitati, vinovati de situatia grupului sau identitar? Atâta timp cât nu se contrapune nimic mai puternic, baza de recrutare este astfel virtual nelimitata pentru toate grupurile cu solutii extreme, imboldul care perpetueaza spirala violentelor fiind astfel ves­nic asigurat.

Bile negre, albe, gri

Starea de fapt din Irak releveaza o ima­gine departe de a fi in armonie cu sco­pu­rile interventiei americane: instaurarea unui stat unitar, independent si a unei de­mo­cratii functionale in Irak.

Numarul refugiatilor a ajuns la aproape 2 milioane (doar in Siria si Iordania), iar al stramutatilor intern la alte 2 milioane, cu toate dramele individuale presupu­se de aceste miscari de populatie si de hemoragia demografica ce atinge o mare parte din intelectualitatea si elita economica a tarii. Irakienii au acces in medie la electricitate doar 9 ore pe zi, in Bagdad media fiind de doar 5 ore. Numarul atacurilor de toate tipurile inregistrate zilnic este de 150, iar cel al mortilor este in medie de 80-100 de persoane pe zi. Numarul insurgentilor este estimat, in functie de surse, intre 25.000 si 150.000. Cel mai popular website in Irak nu este cel al guvernului, ci pare sa fie cel al ayatollahului Al Sistani (www.sistani.org). Guvernul este ales, dar nepopular, iar toate partidele laolalta nu aduna mai mult de 30% din sprijinul populatiei. Nivelul prezentei sco­larilor la ore a scazut cu 50% in ultimul an. Centrele de putere par sa fi devenit seicii locali, liderii tribali, ca urmare a atomizarii vietii politice si economice.

 Este chiar totul un dezastru? In fond, in ciuda furturilor, a atacurilor si a lipsei de in­vestitii, 15 conducte de petrol totalizând sute de km de tevi au fost refacute pen­tru a asigura exportul petrolului irakian dinspre Kirkuk spre rafinaria de la Bayji si de acolo spre Turcia. Exporturile de petrol au adus in 2006 la bugetul Ira­ku­lui 31 de mi­liarde de dolari. Cu 41 de mi­liarde de dolari, bugetul pe 2007 este cel mai transparent si mai mare buget din istoria tarii, dupa surse  ONU. Noua lege a inves­ti­tiilor este considerata stimulatoare. Inca 43% dintre irakieni prefera un gu­vern democratic, fata de 34% un lider pu­ternic si 22% un stat islamic.

 Se spune adesea ca Irakul este un catalizator al sentimentelor antiamericane in lume si  antiestablishment in SUA. Ori­cât de comuna este afirmatia potrivit careia Orientul Mijlociu este un ghem in­­câlcit de interese pe alocuri divergente, alteori congruente, in care orice actiune asupra unui diapazon sensibil reverbereaza in felurite moduri, nu ar fi corect sa vedem doar antagonizarea antiamericana, coagularea fortelor din regiune im­­po­­triva valului american de democratizare sau ocupare. Asta ar insemna sa se ig­nore faptul ca toti sunitii din regiune se simt aliati naturali ai SUA in privinta unor aspecte ale strategiei vizând Irakul. Turcia, Arabia Saudita, Kuweitul, Iordania si intr-o oarecare masura chiar si Siria con­verg in directia SUA in privinta aprehensiunilor privind zona de sud a tarii intrate sub influenta iraniana si privind un nord kurd cu aspiratii de independenta si control al resurselor petroliere ale Kirku­ku­lui. Contracararea Iranului siit cu as­pi­ra­tii nucleare raliaza fortele sunite. Uniunea Europeana si SUA au o pozitie co­muna asupra subiectului, tot asa cum in genere actioneaza impreuna pentru scoa­te­rea Libanului de sub influenta siriana si iraniana si pentru crearea unui stat palestinian, in urma unui acord israelo-palestinian care sa ii vaduveasca pe extemistii din regiune de eterna punere pe seama Israelului a tuturor problemelor arabe.

In transformarea regiunii, pariul cel mai mare ramâne probabil evolutia pe ter­men lung a Irakului. SUA va trebui sa se retraga dupa 2008 din Irak. Strategia de securizare a Bagdadului este probabil ultimul puseu pentru a crea conditiile ope­rarii unui guvern irakian viabil, inainte de anuntata retractilitate militara americana, care ar putea sa demareze din iunie/iulie, când incep caldurile (si când responsa­bi­li­tatile pentru asigurarea securitatii vor fi transferate in alte 3 guvernorate: Basra, Maysan si Wasit fortelor irakiene, pe lânga Muthana, Najaf si Dhiqar).

 Interese divergente trebuie puse in­­­tr-o relatie de conciliere in Irak pentru ca ­ni­meni sa nu aiba sentimentul ca este pier­­za­tor. Sansele ar fi ca urmatoarele mo­mente importante din acest an: orga­ni­za­rea de alegeri pentru Consiliile Guver­no­­ratelor, revizuirea  Constitutiei si adopta­rea de Consiliul Reprezentantilor a unei legi echitabile a impartirii veniturilor din petrol (legea hidrocarburilor) sa fie trecute impreuna de liderii celor 3 comunitati, realizându-se ca nu pot exista câstiguri absolute, ci doar compromisuri si avantaje impartite. Sprijinul comunitatii inter­na­tionale, al vecinilor si al ONU ramâne vital pentru facilitarea reconcilierii.

 Unii spun, invocând cazul libanez, ca ira­kienii ar trebui lasati sa se casapeasca singuri pâna obosesc si realizeaza singuri ca trebuie sa ajunga la o intelegere, nerezolvând nimic prin violenta. Aceasta ar insemna insa sa se uite ca razboiul civil libanez, care a durat 15 ani, intre cres­tinii maroniti, musulmanii suniti si cei siiti, a fost curmat prin  Acordul de la Taif in 1990, dupa ce tarile din regiune au intervenit in Liban, iar factiunile s-au aliat si tradat reciproc in mod repetat.

Orizonturi rosu-alb-negre.

Scenarii monocolore

Nu e vorba de pasteluri cu apus sau ra­sarit de soare sau de culorile vreunei echipe de fotbal, ci de drapelul national. Steagul Irakului, unul dintre simbolurile unitatii, independentei si suveranitatii tarii (din 1921 existând 4 variante ale drapelului national), flutura pe cladirile oficiale din Bagdad, dar prea putin in restul tarii (Kurdistanul are propriul imn si steag, ca si armata si reprezentante in exterior).

Mai multe scenarii pot si sunt inchipuite in privinta viitorului Irakului. Toate re­cunosc acum iminenta retragerii, cel mai probabil incepând de la sfârsitul aces­tui an, a trupelor americane si aliate din Irak, in perspectiva alegerilor prezidentiale si legislative din SUA din 2008. Scenariul izbucnirii unui razboi civil este cel mai sumbru, depasit doar de urmatorul pas in­­trevazut al escaladarii crizei prin inter­ven­tia vecinilor Irakului in sprijinul sau pentru contracararea anumitor fac­tiuni. Emer­genta unui lider puternic, even­tual un militar, care sa promita ordine, se loveste nu numai de dificultatea ca acesta sa fie ac­ceptat de toate comunitatile ca fiind transpartizan, cât si de posibilitatea dera­ierii spre un model autoritar care sa inde­par­te­ze din nou Irakul, ca si in anii ‘30, de pe o linie democratica.

Regionalizarea, federalizarea sau in­de­pendenta celor 3 entitati ar da un semnal clar tuturor factiunilor ca au mâna libera sa incerce sa obtina controlul te­ri­toriilor heterogene etnic si confesional, precum Mosul, Kirkuk, Diyala, Bagdad, sporind violenta pe termen scurt. Pe termen mediu, ar face vulnerabile aceste entitati fragile si susceptibile sa caute sprijin extern. Orice plan de segregare a Irakului intr-un sud siit, un nord kurd si un centru sunit ar pune noile entitati, oricum ar fi ele, federate, autonome sau indepen­dente, la cheremul vecinilor Irakului. Siria, Iranul, Arabia Saudita, Iordania, Turcia, fiecare are clientii si favoritii sai in Irak, pe care ii sprijina politic, financiar sau militar.